Anii care s-au scurs peste orașele medievale au adus cu sine istorii uneori glorioase, alteori mai puțin fericite, însă care au rămas spuse și scrise în spatele zidurlor reședințelor regale, ale cetăților fortificate sau ale catedralelor care erau folosite ca loc de încoronare. Uneori au rezistat atacurilor, alteori au fost cucerite, însă mereu au continuat să fie un simbol al orașului, al țării, al istoriei, chiar dacă înfățișarea li s-a schimbat, de-a lungul anilor. Am reunit pentru astăzi 10 castele din Europa pe care vă recomand să le vizitați, să le descoperiți însemnătatea și, pe măsură ce priviți mai departe de colinele pe care sunt construite, să încercați să priviți și în trecut și să vă imaginați secolele care au trecut peste ele și care le-au făcut să fie cu atât mai fascinante și atrăgătoare.

 

1. Castelul Buda, Budapesta, Ungaria

 

Castelul Buda, construit în vârful Dealului Castelului pe vremea când Buda și Pesta nu formau același oraș, veghează Dunărea, Podul cu Lanțuri, clădirea Parlamentului și mare parte din Pesta, zona plană a Budapestei. De 6 secole este un reper în istoria orașului, încă dinainte de stăpânirea otomană, când Buda era capitala Ungariei, iar castelul reședință regală. Se poate urca atât pe jos, cât și cu funicularul și, odată ajunși, putem asista la spectacolul schimbării gărzii, putem vizita Galaria Națională a Ungariei, Muzeul de Istorie din Budapesta și Biblioteca Națională sau putem savura o cafea la terasa cu vedere la fluviu, amplasată în curtea castelului.

Citește și: Budapesta și surprizele din romantica Buda

Budapesta

Castelul Buda, Budapesta, Ungaria

Budapesta

Castelul Buda, Budapesta, Ungaria

Budapesta

Castelul Buda, Budapesta, Ungaria

Budapesta

Castelul Buda, Budapesta, Ungaria

 

2. Castelul Sao Jorge, Lisabona, Portugalia

 

Lisabona, orașul acordurilor de fado și al decorurilor din azulejos, s-a format în jurul Castelului Sao Jorge, devenit unul dintre cele mai reprezentative edificii ale orașului și ale țării. Nu mai puțin de 17 secole s-au scurs de atunci și, odată cu ele, s-au scris pagini întregi de istorie, începând de la cea maură (de unde castelul a preluat puternice influențe) și culminând cu perioada regalității, când primul rege al Portugaliei a transformat vechea cetate fortificată în reședință regală. Aflat pe cel mai înalt deal din Lisabona, în cartierul Alfama, Castelul Sao Jorge poate fi ușor observat din aproape orice punct al orașului și, în același timp, de aici se pot admira dealurile și clădirile Lisabonei, dar și râul Tejo în depărtare. Se poate ajunge celebrul tramvai galben 28, iar plimbarea cu acesta va deveni o experiență în sine — care ne facilitează vizitarea principalelor atracții ale capitalei Portugaliei.

Citește și: Lisabona și cartierul Alfama

Castelul Sao Jorge, Lisabona, Portugalia

Lisabona în imagini

Castelul Sao Jorge, Lisabona, Portugalia

Castelul Sao Jorge, Lisabona, Portugalia

Cartierul Alfama din Lisabona

Castelul Sao Jorge, Lisabona, Portugalia

 

3. Castelul Corvinilor (Huniazilor), Hunedoara, România

 

Unul dintre cele mai frumoase castele gotice din Europa se află chiar în România și este Castelul Corvinilor, cel mai mare castel medieval fortificat din țara noastră. Ioan (Iancu) de Hunedoara și fiul său, îndrăgitul rege ungar Matia (Matei) Corvin sunt numele cele mai sonore legate de cetatea devenită cetate de scaun a Transilvaniei și, chiar și la secole distanță de la domnia lor, specificul acelei perioade se simte puternic în spatele zidurilor de apărare — deși, ulterior, construcția a preluat și influențe renascentiste. Întocmai cetăților fortificate, și Castelul Corvinilor a fost construit pe un deal, pentru a observa eventualele atacuri, i-au fost adăugate turnuri, bastionane, un șanț și un pod mobil. Principalele încăperi, în care se remarcă destul de puternic stilul gotic, sunt Sala Dietei, ce avea rolul de sală de mese la ocazii festive, și Sala Cavalerilor, unde se organizau festivitățile. Castelul a trecut, pentru o perioadă, în proprietatea statului maghiar și a revenit României în anul 1918, la finalul Primului Război Mondial.

Citește și: Castelul Corvinilor | Istorie și glorie

Castelul Corvinilor, Hunedoara

Castelul Corvinilor, Hunedoara, România

Castelul Corvinilor, Hunedoara

Castelul Corvinilor, Hunedoara, România

Castelul Corvinilor, Hunedoara

Castelul Corvinilor, Hunedoara, România

Castelul Corvinilor, Hunedoara

Castelul Corvinilor, Hunedoara, România

Castelul Corvinilor, Hunedoara

Castelul Corvinilor, Hunedoara, România

 

4. Castelul Sant’Angelo, Roma, Italia

 

Deși se află, practic, în Vatican, Castelul Sant’Angelo este un simbol al Imperiului Roman, fiind construit ca mausoleu pentru unul dintre cei mai cunoscuți conducători ai imperiului, Împăratul Hadrian. Amplasat pe malul Tibrului, în fața podului care i-a preluat numele, castelul a îndeplinit, de-a lungul anilor, rolul de reședință regală, fortăreață, parte din zidul orașului, închisoare militară și, în prezent, muzeu. De la ultimul nivel se poate admira râul care traversează Roma, podurile care unesc cele două maluri și chiar și Bazilica San Pietro aflată în apropiere.

Citește și: Top 5 experiențe de neratat în Roma

Roma, Italia

Castelul Sant’Angelo, Roma, Italia

Roma, Italia

Castelul Sant’Angelo, Roma, Italia

Roma în imagini

Castelul Sant’Angelo, Roma, Italia

 

5. Cetatea din Praga, Cehia

 

Mai mult decât un castel, Cetatea din Praga este un complex fortificat de clădiri ce datează din secolul 9 și care a servit ca reședință pentru regii Boemiei, împărații Sfântului Imperiu Roman și președinții Cehoslovaciei, iar, în prezent, este reședința oficială a președintelui Republicii Cehe. De fapt, este cea mai mare incintă fortificată din lume, adăpostind parcuri, biserici, străzi pietruite și chiar și cea mai mare și importantă catedrală a țării, fostă necropolă regală și imperială, Catedrala Sfântul Vitus. Cetatea este construită în zona deluroasă și liniștită a Pragăi, separată de partea mai animată a acestuia de către râul Vltava.

Citește și: Cum a fost a doua întâlnire cu Praga?

Praga în imagini

Castelul Praga, Cehia

Praga în imagini

Catedrala Sfântul Vitus, Praga, Cehia

Praga în imagini

Castelul Praga, Cehia

 

6. Castelul Reginei Maria din Balcic, Bulgaria

 

Pe malul Mării Negre, în Balcic, în perioada în care Cadrilaterul a aparținut României, din dorința și după gustul Reginei Maria, a fost construit cel care a devenit „cuibul liniștit” al acesteia. O clădire albă, străjuită de un minaret, fără elemente grandioase (nici ca dimensiune, nici ca decor) a devenit un loc unic, un mix de stiluri, dintre care se remarcă cel otoman și cel bulgăresc. Mai mult decât castelul, faima locului este oferită de către grădinile sale impresionante, ce includ o biserică și un paraclis ortodox, fântâni, sere, arcade, crame, un izvor de apă și o grădină botanică în care se adăpostesc nu mai puțin de 3000 de specii de plante și cactuși.

Citește și: Vacanță în Balcic | 13 motive pentru a alege litoralul bulgăresc

Castelul Reginei Maria de la Balcic, Bulgaria

Castelul Reginei Maria de la Balcic, Bulgaria

Balcic, Bulgaria

Castelul Reginei Maria de la Balcic, Bulgaria

Castelul Reginei Maria de la Balcic, Bulgaria

Castelul Reginei Maria de la Balcic, Bulgaria

Castelul Reginei Maria de la Balcic, Bulgaria

Castelul Reginei Maria de la Balcic, Bulgaria

Castelul Reginei Maria de la Balcic, Bulgaria

Castelul Reginei Maria de la Balcic, Bulgaria

 

7. Castelul Wawel, Cracovia, Polonia

 

În capătul Drumului Regal din Cracovia, care începea la Poarta Florian (sau Poarta Gloriei), în vârful colinei Wawel, pe malul râului Vistula, se află unul dintre cele mai fascinante castele din Europa, Castelul Regal Wawel. Reședință regală în perioada în care orașul a fost capitala Poloniei, castelul datează din anii 1300, fiind construit în stil gotic, cu influențe renascentiste. În jurul curții centrale se află o serie de clădiri și fortificații, alături de Catedrala Wawel, locul de încoronare a regilor polonezi și mausoleul acestora.

Citește și: Cracovia – o poveste cu trăsuri, castele și drumuri regale

Cracovia, Polonia

Castelul Wawel, Cracovia, Polonia

Cracovia, Polonia

Castelul Wawel, Cracovia, Polonia

Cracovia, Polonia

Castelul Wawel, Cracovia, Polonia

Cracovia, Polonia

Castelul Wawel, Cracovia, Polonia

Cracovia, Polonia

Castelul Wawel, Cracovia, Polonia

 

8. Castelul Predjama, Slovenia

 

În satul Predjama din Slovenia, construit la intrarea unei peșteri, deasupra râului Lovka, am întâlnit unul dintre cele mai inedite castele pe care le-am vizitat vreodată și cea mai mare construcție de acest gen din lume, Castelul Predjama. Realizată sub forma unei fortărețe, clădirea datează din secolul 13, are 15 camere dispuse pe 5 niveluri și ascunde chiar și un tunel secret săpat în stâncă, cu rol de protecție și de depozitare a proviziilor. Aerul medieval (cu influențe renascentiste) nu este oferit doar de stilul de arhitectural (care include și o temniță sau o cameră de tortură), ci și de săli ale armelor, ale cavalerilor sau ale domnițelor, în prezent decorate cu manechine care să reproducă atmosfera acelor vremuri.

Citește și: Minunile din Slovenia – Castelul Predjama

Castelul Predjama

Castelul Predjama, Slovenia

Castelul Predjama, Slovenia

Castelul Predjama, Slovenia

Castelul Predjama, Slovenia

Castelul Predjama, Slovenia

Castelul Predjama, Slovenia

Castelul Predjama, Slovenia

 

9. Castelul Toompea, Tallinn, Estonia

 

Construit pe dealul Toompea, sau orașul de sus din Tallinn, unde aveau locuințele nobilii și familiile înstărite, Castelul Toompea a fost, la origini, o fortăreață din care au rezistat, de-a lungul anilor, 3 turnuri de apărare. De aici, plimbându-ne prin labirintul de străzi înguste și pavate, vom observa orașul de jos, portul și Marea Baltică. În prezent, castelul adăpostește sediul Parlamentului Estoniei și, în vecinătatea lui, localnici îmbrăcați în port medieval ne introduc în atmosfera Evului Mediu și ne împărtășesc istoria locului.

Citește și: Tallinn, un oraș ca o cutie de bijuterii

Tallinn, Estonia

Castelul Toompea, Tallinn, Estonia

Tallinn, Estonia

Castelul Toompea, Tallinn, Estonia

Tallinn, Estonia

Castelul Toompea, Tallinn, Estonia

Tallinn, Estonia

Castelul Toompea, Tallinn, Estonia

 

10. Castelul Gediminas, Vilnius, Lituania

 

Pășind prin Poarta Zorilor din Vilnius, singura dintre cele 9 porți de acces care a supraviețuit anilor și atacurilor, și parcurgând în întregime Strada Castelului (Pilies Gatve), vom ajunge la Castelul Gediminas, amplasat pe un deal de pe malul râului Neris. Aceasta este cea mai veche construcție din oraș și datează încă de la înființarea cetății, în anii 1300, perioadă în care Vilnius a devenit și capitală a Lituaniei, în timpul domniei lui Gediminas. Istoria sa este strâns legată de cea a orașului și a devenit simbolul acestuia, chiar dacă, în prezent, putem observa doar Turnul Gediminas, partea conservată din castel — reprezentat pe moneda națională. Se poate urca atât pe jos, cât și cu funicularul, însă drumul nu este lung și ne oferă prilejul de a admira orașul de la înălțime.

Citește și: Pe străzile din Vilnius nu vei descoperi doar obiective turistice, ci te vei întâlni și cu farmecul Evului Mediu

Vilnius, Lituania

Castelul Gediminas, Vilnius, Lituania

Vilnius, Lituania

Castelul Gediminas, Vilnius, Lituania

Vilnius, Lituania

Castelul Gediminas, Vilnius, Lituania

 

Mai vechi sau mai noi, mai îndepărtate sau mai apropiate, cele 10 castele din Europa prezentate mai sus sunt martori aparent tăcuți ai evenimentelor care s-au petrecut de-a lungul secolelor și magneți pentru turiștii iubitori de istorie și nu numai. Sunt dovezile statorniciei, ale credinței sau ale regalității. Sunt parte din istoria fiecărui popor pe care îl reprezintă și veritabile obiective turistice pe care vă recomand să le descoperiți.

 


Citește și: 10 orașe medievale din Europa pe care vă recomand să le vizitați