Pe străzile din Vilnius nu vei descoperi doar obiective turistice, ci te vei întâlni și cu farmecul Evului Mediu

Ajung în Vilnius după un drum destul de lung, iar afară noaptea și-a intrat deja în drepturi – nu atât de mult încât să nu mai găsesc niciun local deschis sau încât să descopăr străzile pustii. Nu realizez unde este amplasat hotelul decât a doua zi, când observ grupuri de turiști care își făceau fotografii cu el și, la doar câțiva pași, Poarta Zorilor, unul dintre cele mai importante obiective turistice din Vilnius. E clar, am fost inspirată și de data aceasta! 🙂

Despre micul oraș ce are rolul de capitală a Lituaniei nu îmi aminteam prea multe de la prima vizită, căci atunci mi-a fost destul de greu să le separ și să ofer fiecărei Țări Baltice o identitate. Mult timp le-am privit ca pe un întreg și, deși continui să fac și astăzi acest lucru, acum mi-am conturat mult mai bine în minte ceea ce fiecare reprezintă și are de oferit. Căci, în cazul în care nu le-ați vizitat încă, permiteți-mi să vă spun că aceste trei țări au foarte multe lucruri de oferit, începând de la puternicul aer medieval conservat cu grijă în fiecare dintre ele, până la peisaje superbe pe care le descoperim dacă ne îndepărtăm puțin de principalele orașe.

Vilnius, deși un oraș micuț, este cea mai mare așezare urbană a țării – mică și ea, la rându-i, însă cea mai mare și populată dintre Țările Baltice. Acesta a devenit capitala Lituaniei la doar câțiva ani de la fondare, în anii 1300, în timpul domniei lui Gediminas – vom întâlni acest nume în orașul vechi, căci există un vechi castel care se numește așa. Pe străzile lui cochete vom observa multe clădiri care datează din acele vremuri, alături de altele construite cu câteva secole mai târziu. Mai exact, din punct de vedere arhitectural, orașul ascunde o paletă largă de stiluri, iar influențele secolului 21 nu sunt nici ele de ignorat, pentru că se remarcă în localurile cu decoruri care mai de care mai inedite de la parterul fiecărei clădiri.

Dar, dacă străbatem pe jos orașul – ceea ce este și indicat să facem, căci altfel riscăm să omitem vreo străduță frumos decorată ori vreo terasă tocmai bună pentru o scurtă relaxare –, putem alege principala stradă care îl traversează (Strada Castelului sau Pilies Gatve), fără însă a ne refuza curiozitatea de a ne abate mai la stânga ori mai la dreapta, ori de câte ori simțim nevoia să o facem.

 

Să pășim, așadar, pe străzile celui mai mare oraș medieval din Europa de Est, și să pătrundem prin Poarta Zorilor, singura dintre cele 9 porți de acces care a supraviețuit anilor și atacurilor. Acum nu mai puțin de 600 de ani, în plin Ev Mediu, orașul risca să cadă pradă tătarilor, așa că a fost construită o fortificație împotriva invaziilor – vom observa în toate orașele medievale astfel de ziduri de apărare, unele mai bine conservate, altele distruse aproape în întregime. Poarta Zorilor cred că este cel mai cunoscut obiectiv turistic din Vilnius și locul din care începe explorarea orașului pentru cei mai mulți dintre călători. Odată pătrunși în orașul vechi, ne vom afla într-un labirint de străduțe pavate ce ascund clădiri cochete, multe dintre ele transformate în hoteluri, magazine de suvenire, localuri, iar altele păstrându-și rolul de reședință.

Însă nu ne grăbim să lăsăm în urmă Poarta Zorilor, pentru că ea adăpostește un alt simbol al orașului, și anume o capelă construită deasupra ei, unde se află o icoană a Fecioarei Maria, considerată făcătoare de minuni. Se poate urca în capelă, unde vom întâlni credincioși care vin pentru reculegere.

 

Drumul continuă până la Piața Catedralei, unde se înalță Catedrala din Vilnius și al său turn care oferă imagini spectaculoase ale orașului. Dar, până să ajungem acolo, avem de admirat munca meșterilor care realizează manual suvenire – îndeosebi din chihlimbar sau din lemn –, avem de făcut o pauză pentru a ne familiariza cu bucătăria lituaniană, avem de admirat piețe și statui, catedrale și biserici și chiar curțile oamenilor, care pentru mine au fost o adevărată fascinație pe toată durata șederii în Vilnius.

De fiecare dată când vedeam o mașină pătrunzând prin porțile mari îmi imaginam cum, în urmă cu sute de ani, pe acolo intrau trăsurile – chiar și parcarea hotelului la care am fost cazată avea un astfel de drum de acces îngust și împrejmuit de pereți groși. Iar acesta nu este singurul lucru care m-a fascinat, pentru că, de îndată ce pătrunzi în clădiri, descoperi că toate au subsoluri amenajate și nu poți să privești ușile mari de acces, din lemn masiv și fier la margini, fără să te gândești la hanurile de odinioară.

 

Acesta este Vilnius și acesta este doar începutul. Pentru că ne aflăm la începutul poveștii, la cei dintâi pași făcuți pe Strada Castelului, în drumul spre Catedrala din Vilnius și, mai apoi, spre Castelul Gediminas. Foarte ușor de remarcat va fi faptul că orașul abundă în lăcașuri de cult, motiv pentru care a fost supranumit și „Ierusalimul Nordului”. O să fac un mic salt până la finalul turului pe Strada Castelului, pentru a vă prezenta Catedrala din Vilnius, chiar dacă din interior nu am fotografii, pentru că am ajuns în momentul desfășurării unei slujbe. În schimb, am urcat în clopotnița înaltă de 52 de metri, pe niște trepte foarte înguste și abrupte, însă, de sus, priveliștea care m-a așteptat a meritat tot drumul. Am putut admira întregul oraș și am aflat ulterior că această construcție a avut, pe vremuri, și rol de apărare. Ambele se află în Piața Catedralei, iar actuala biserică este construită pe locul uneia care data din secolul 13 – aceasta este ceva mai recentă, fiind construită la sfârșitul anilor 1700. Și, pentru că vorbim despre lăcașuri de cult, nu putem trece neobservată nici cea mai importantă biserică ortodoxă din Vilnius, și anume Biserica Sfântului Duh, care și-a găsit locul printre toate catedralele catolice din oraș.

 

Drumul care leagă Poarta Zorilor de Piața Catedralei trece și prin Piața Primăriei (sau Rotuses Aikste), unde se află, cum altfel, clădirea primăriei, și ea construită tot la finalul anilor 1700. Aceste piețe erau centrul vieții culturale și politice din Evul Mediu și continuă, și în prezent, să atragă în jurul lor, chiar dacă acum mai mult pentru amintirea vremurilor de odată, dar și pentru multitudinea localurilor care își fac loc de jur împrejurul lor.

 

A venit momentul să ajungem în locul poate cel mai încărcat de istorie, sau, mai bine zis, în locul care păstrează poveștile orașului încă de la fondarea lui. Este vorba despre Castelul Gediminas, care a preluat numele celui care a înființat orașul Vilnius și, mai apoi, a mutat aici capitala Lituaniei. El este un martor tăcut, aflat la granița dintre două lumi, la fel ca și râul Neris din vecinătate. Ambele separă orașul vechi de cel nou și ambele par că nu aparțin niciunui timp și, totodată, tuturor. Castelul veghează pe un mic deal și rămâne cel mai puternic martor al tuturor timpurilor care au trecut, el însuși având, de-a lungul anilor, rolul de bastion și de închisoare. Chiar dacă am ajuns cu puțin înainte de ora închiderii, nu am putut să-l vizitez, în schimb, m-am bucurat de un apus superb și târziu, ca într-o zi de vară petrecută în Țările Baltice. Drumul este unul de doar câteva minute, însă, dacă nu doriți să îl parcurgeți pe jos, se poate urca și cu funicularul – eu am optat pentru prima variantă, pentru că prefer, aproape întotdeauna, mersul pe jos.

 

Însă lăsarea serii nu este un motiv pentru încheierea zilei, căci acum se face trecerea de la atmosfera Evului Mediu către cea din secolul 21. Odată cu aprinderea felinarelor, care întăresc ideea de lume veche, însă deloc apusă, începe viața de noapte, iar, în plină vară, este o încântare să te bucuri de zile lungi aici (și de nopți pe măsură). După jumătatea lunii iulie, când deja ziua începuse să scadă, la ora 10 seara încă era o lumină blândă afară ce se împletea cu primele semne ale sosirii nopții. Așa că nu am avut de ales decât să îmi aleg un local (a fost destul de dificil, pentru că toate păreau făcute în așa fel încât să te atragă) și să continui să îmi imaginez cum, acum câteva sute de ani, odată cu lăsarea serii, localnicii se retrăgeau cu toții în casele lor; acum, în schimb, seara pare că îi scoate afară din casă.

 

Călătoria mea în Țările Baltice și Drumul Chihlimbarului au fost și o călătorie către Evul Mediu și către farmecul acelei perioade, atât de bine conservat și redat în zilele noastre în aceste locuri. Vilnius, cu al său oraș vechi care pare un muzeu în aer liber, este o mică bijuterie care promite să te cucerească dacă îți deschizi larg sufletul și mintea – și nici măcar nu trebuie să ai o afinitate către Evul Mediu, pentru că felul în care acesta este adus în prezent este o adevărată încântare.

 

 

---

Citește și: Top 20 cele mai frumoase fotografii din Tallinn

---