Minunile din Slovenia – Castelul Predjama

Tuturor celor care au luat sau nu în considerare o vacanță în Slovenia, țară care se află la limita vestică a Balcanilor, le propun astăzi un loc aflat destul de aproape de cocheta capitală, Ljubljana, un loc care pentru mine a reprezentat o dovadă vie a conviețuirii omului cu natura. O să vă povestesc în cele ce urmează despre Castelul Predjama, care face parte din parcul Postojnska Jama Cave-Grotte-Höhle, parc ce include și peștera cu același nume. Dacă nu ați citit încă despre ea, vă invit să descoperiți aici impresiile mele din subteran.

Într-un peisaj tipic alpin, predominant verde, cu pășuni și căsuțe pitorești din loc în loc, se află un mic sat numit Predjama. Același nume îl poartă și un castel construit aici, a cărui faimă l-a dus direct în Cartea Recordurilor. Mai exact, castelul este ridicat la intrarea unei peșteri, deasupra râului Lovka, la peste 100 de metri înălțime, fiind cea mai mare construcție de acest gen din lume. Ne lasă impresia că a „crescut” din stâncă și că se identifică foarte bine cu aceasta. Și, pentru a-i spori atât misterul, cât și atractivitatea, vă mai spun că datează de secole întregi, mai exact din secolul al 13-lea. Varianta pe care noi o putem vedea acum este realizată în urma reconstrucției sale, cauzată de atacuri și dezastre naturale, și păstrează aceeași înfățișare încă din perioada medievală, de la sfârșitul anilor 1500.

Deși am putea crede că trăind, practic, aproape în peșteră, oamenii de aici aveau o viață anostă, realitatea de la fața locului mi s-a părut cu totul alta. Întreg castelul emană un aer liniștit și poartă amprenta stilului renascentist al acelor vremuri. Soarele pătrunde blând prin ferestre, podelele și tavanele sunt din lemn, mobilierul este simplu decorat, iar singurii care amintesc de locul în care a fost construit sunt pereții groși din piatră.

Pentru a nu uita că ne aflăm într-un castel și că, în Evul Mediu, atacurile erau frecvente, la fel ca și pedepsele și torturile, vom întâlni și o temniță și o cameră de tortură care reproduc o astfel de scenă, cu manechine. De fapt, manechinele însuflețesc fiecare cameră și ne ajută, alături de ghidul audio, să intrăm în poveste și să ne transpunem în timp. Sunetul clopotului de la ultimul nivel este cel care întregește imaginea de ansamblu și amintește de vremurile de luptă.

Povestea castelului am descoperit-o, desigur, vizitându-i cele 15 camere dispuse pe 5 niveluri, care reflectă viața medievală și felul în care ea se desfășura. Nu trebuie să ne surprindă dacă vom descoperi arme, săli ale cavalerilor ori ale domnițelor, decorate cu manechine care întreprind diverse activități. Am aflat despre castel că a fost folosit drept refugiu de către cavalerul Erazem Leuger, pentru că, fiind construit sub forma unei fortărețe, avea rolul de a îngreuna accesul oricărui musafir nepoftit. Fix de aceste lucruri avea nevoie cavalerul, pentru că el a luptat împotriva habsburgilor și s-a comportat precum haiducii veritabili despre care am aflat din cărți, însușindu-și bunuri de la familiile nobililor. Un tunel secret din stâncă (în prezent blocat) avea dublu rol, acela de protecție, căci se întinde pe o suprafață de câțiva kilometri, dar era folosit și pentru depozitarea proviziilor. Legendele spun că singurul loc din castel care putea fi atacat (și cucerit, căci atacuri au mai avut loc, însă fără succes) era o toaletă, unde, ironic, cavalerul și-a pierdut și viața în urma trădării unuia dintre slujitorii săi. Ulterior, acesta a fost locuit de mai multe familii de nobili. Îmi imaginez numai cum se desfășura aici viața în secolul 15, fără condițiile de electricitate și de încălzire la care avem acces în prezent.

Istoria ne dovedește că oamenii pot supraviețui și că se pot adapta oricăror condiții, iar despre perioada în care ei trăiau în peșteri știm cu toții că este una foarte îndepărtată. Ei bine, locuitorii castelului au ales să locuiască în peșteră (sau la intrarea ei) într-o vreme în care se punea accent pe frumos, în care evoluția artei era la cote maxime și în care, nu foarte departe de ei, Leonardo da Vinci, Michelangelo și Botticelli își desăvârșeau creația. Ei bine, într-o astfel de perioadă, ei au ales să trăiască oarecum izolați, într-un castel care avea ca mijloc de comunicare cu satul vecin un tunel prin stâncă. Putem observa și astăzi o grotă aflată la cel mai înalt nivel, prin care lumina pătrunde timid, care rămâne o amintire a vechii fortărețe și a tunelului secret a acesteia.

M-au fascinat, pe lângă istoria, modul în care a fost construit castelul și peisajul idilic care îl înconjoară, și obiceiurile și vestimentația vremurilor, pe care le-am observat sau dedus din scenele ilustrate. Este un alt fel de castel, un alt fel de muzeu, pare că nu este niciunul dintre acestea și, totuși, poate îndeplini foarte bine rolurile ambelor. Din punctul meu de vedere, este una dintre minunile pe care Slovenia le deține, la fel de frumos ca peștera Postojna, chiar dacă aceasta este, poate, ceva mai cunoscută.

Castelul Predjama se află la câțiva kilometri de peșteră, drum ce poate fi parcurs atât cu automobilul personal (însă locurile de parcare se găsesc destul de greu), sau cu autobuzul parcului, care parcurge periodic această rută (veți găsi la intrare un panou cu orarul). Puteți achiziționa bilete care să includă unul sau mai multe obiective ale parcului (în imediata vecinătate a peșterii se află și Expoziția și Viviariumul, două obiective care prezintă îndeaproape viața din peșteri și viața preistorică). Nu uitați de ghidul audio, pentru a afla povestea locurilor, a oamenilor și a vremurilor. 🙂

---

Citește și: Peștera Postojna – minunea din adâncuri

---