Sau atunci când tu ești cel care schimbă planurile pe care tot tu le-ai făcut. Dacă ați urmărit postările anterioare, probabil că ați remarcat că am început să relatez vacanța mea în Thailanda încercând să urmez un fir cronologic al experiențelor. Astăzi vreau să devansez puțin poveștile și să vă spun cum am renunțat la ultima parte a programului. Însă, înainte trebuie să vă povestesc puțin despre mine, pentru a înțelege că schimbarea planurilor este cu atât mai ciudată având în vedere faptul că sunt control freak – deși încerc să mă temperez.

Dintotdeauna am fost responsabilă cu organizarea traseului, pentru că îmi place să am lucrurile sub control și pentru că petrec mult timp înaintea fiecărei excursii documentându-mă – deși se întâmplă, desigur, să apară mici schimbări odată ajunsă la fața locului, însă foarte rar sunt modificări radicale. O vacanță în Asia cerea multă documentare și am mai povestit cum primele luni ale anului au fost dedicate în totalitate acestei excursii – făcut trasee, încheiat colaborări, ales hoteluri, stabilit ținute, pregătit aparatură foto-video etc. Cumva, am simțit acele locuri dinainte să le descopăr, pentru că m-am transpus de multe ori acolo, însă, odată ajunsă, deși aș fi crezut că știu la ce să mă aștept, Asia m-a surprins în fiecare zi în cele mai frumoase moduri.

Trebuia să vizităm Thailanda, Singapore și Cambodgia, iar, în timpul celor două escale din Doha, să descoperim puțin din capitala Qatarului – vă invit să citiți aici despre turul pe care l-am făcut în timpul primului tranzit. Traseul era făcut, biletele de avion achiziționate – ne-am deplasat doar cu avionul între orașele vizitate –, practic, totul trebuia să funcționeze conform planului.

Doar că, din dorința de a vizita cât mai multe locuri, am omis faptul că trebuie, din când în când, să încetezi să alergi și să lași deoparte miile de lucruri pe care ți-ai propus să le faci. Este destul de greu să iei pauză atunci când vrei să aduni materiale, să obții informații de pe traseu și, în plus, să imortalizezi fiecare moment și, mai nou, să-l și filmezi – proiectul nostru video prinde contur și va fi lansat cât de curând.

Am ajuns în Singapore foarte obosiți, dar am susținut în continuare că nu ne permitem luxul de a încetini pasul, pentru că ne aflăm în niște locuri minunate pe care vrem și trebuie să le descoperim. Probabil că știți despre ce vorbesc și despre vocile din capul nostru care spun „Hai și acolo, hai să vedem și x lucru, hai să mai facem o fotografie!”.

Urma să vizităm o nouă țară minunată, însă începuse să se dea o luptă în interiorul nostru, care, până la finalul sejurului în Singapore, s-a amplificat. Pe de-o parte, ne doream să descoperim și Cambodgia, pe de alta, ne-ar fi plăcut să revenim în Thailanda și să facem ceea ce până atunci nu făcuserăm, și anume să ne oprim. Și așa a continuat incertitudinea până ce am ajuns în aeroport – știam că plecăm, dar nu și unde, iar timpul nu ne era deloc prieten, cum nici noi nu îi fuseserăm până atunci. Trebuia să luăm repede o decizie, pentru că mai erau doar câteva ore până când avea să decoleze avionul, iar noi nu știam în care să ne urcăm.

Am zburat în timpul acesta de 5 ori și aveam în față încă 5 zboruri. Pe cât de tare iubesc avioanele – sau ceea ce sugerează, adică o vacanță – pe atât ajunsesem în zilele acestea să îmi doresc să călătoresc cu altceva sau să mă opresc într-un singur loc. O să detaliez traseul, care arăta, inițial, așa: București – Doha – Phuket – Chiang Mai – Bangkok – Singapore – Phnom Penh – Siem Reap – Phuket – Doha – București. Nici mai mult, nici mai puțin de 10 zboruri în decursul a 17 zile.

Cumva, ne-am lăsat purtați de val și am decis să renunțăm la zborul către Cambodgia și să ne întoarcem în Thailanda – din fericire, am găsit bilete disponibile la doar o oră distanță față de zborul inițial, cel către Phnom Penh. Doar că nici vorbă să ne liniștim pe loc. Au mai durat dubiile câteva ore, pentru că nu știam dacă am ales bine, însă deja aleseserăm, ceea ce este mai important și mai puternic decât incertitudinea. Și așa am ajuns înapoi în Phuket, mai devreme decât am fi crezut, iar inițial nici nu am conștientizat că îl vizitaserăm cu doar două săptămâni în urmă. Simțeam că începe o nouă vacanță și am amplificat acest sentiment, pentru că am decis ca în ultimele 5 zile ale excursiei să ne dedicăm întru totul unui singur lucru: să nu facem nimic. Puțină piscină, puțin snorkeling, puțin soare, niște palmieri, câteva fructe. Sau mai multe, de fapt. 🙂 A sunat ca vacanța pe care ne-o doream în acel moment și de care am și avut parte – o să detaliez în alte episoade cum am petrecut aceste ultime zile.

De ce am vrut să vă povestesc această întâmplare? Pentru că am înțeles că nu tot timpul lucrurile vor funcționa așa cum le-ai plănuit sau așa cum te aștepți, și că este ok acest lucru. Este în regulă să ai emoții, să îți fie teamă, să ai dubii. Este ok să renunți la lucruri (de orice natură ar fi ele) și să îmbrățișezi altele noi – chiar dacă te afli acasă, în zona de confort, sau la 10 mii de kilometri distanță. Și, mai important decât atât, trebuie să iei decizii și să fii împăcat cu ele. Mi-a părut rău că nu am vizitat și Cambodgia și deja ne gândim la viitoarea vacanță în Asia de Sud-Est, pentru că nu vrem să rămânem cu restanțe. 🙂 Doar că, în acel moment, am ales că este mai bine să ne oprim. Nu a fost atunci momentul Cambodgiei, însă a fost pe deplin timpul Thailandei. În fond, nu este totul doar despre alegeri, ci și despre cum ți le asumi și cât de împăcat ești cu ele.

 

Fotografia a fost realizată la The Nature Phuket, gazda mea din a doua parte a excursiei în Thailanda.

Citește și: