Am trăit în Atena acel moment în care gândurile se întâlnesc cu realitatea și îți dai seama că tot ceea ce ți-ai imaginat este chiar mai impresionant în realitate și că măreția se simte chiar mai puternic decât te-ai fi așteptat. M-am simțit pe urma admirației și a venerației față de zeii care protejau orașul, fapt ce se remarcă și astăzi, prin numeroasele temple ce au rămas moștenire, precum niște piloni care îl veghează și îl protejează, vestigii ale vieții de atunci, pe care tot ce putem face astăzi este să le admirăm și să le înțelegem valoarea istorică.

Așa a fost momentul în care am ajuns la Acropole. Am simțit, pur și simplu, că un aer de grandoare mă lovește, acea grandoare pură și robustă, autentică prin construcție și prin conservare, timp de mii de ani. Față în față cu imaginația, realitatea parcă fuge și mă determină să îmi imaginez din nou. Pentru că tot ce a rămas din temple sunt doar stâlpii exteriori, pe alocuri renovați, care te determină să îți imaginezi cum, acum mii de ani, acolo era locul în care erau aduse toate ofrandele zeilor.

Acropole nu este doar un loc, este o stare de spirit, pe care doar dacă o trăiești, o înțelegi. La fel ca Roma, cu al ei memorabil Colosseum, Atena este un oraș istoric, devenit oraș modern, în care toate aceste elemente se unesc și se completează, dând naștere unor trăiri. Privești cu admirație și realizezi că, deși au trecut atâția ani, continuă să fie, fără discuție, unul dintre locurile care și-au pus definitiv amprenta asupra evoluției omenirii. Un loc care a adunat și care adună oameni în jurul lui, conduși de un scop comun: existența unei lumi mai bune și mai frumoase. Unul dintre acele locuri despre care învățăm încă de mici copii și care ne influențează, într-un fel, formarea imaginii despre lumea în care trăim.

Am savurat Atena atât prin prisma imaginii pe care mi-o formasem, cât și prin prisma realității. Mi-am amintit de „Legendele Olimpului” și am fost extrem de bucuroasă că mă aflam în locul ce le-a dat naștere. Acropole este un întreg complex plin de vestigii istorice, pentru care poate fi achiziționat un bilet mixt și îl puteți utiliza pe parcursul a 3 zile. Însă, fără niciun dubiu, templele situate pe dealul de la Acropole sunt simbolul orașului, care îl domină încă din secolul V Î.Hr. Până să ajungem la ele, vom descoperi Teatrul lui Dionysos și Odeonul lui Herodes Atticus, care încă este utilizat pentru spectacole, fiind și obiectivul care s-a conservat cel mai bine, dar și parțial reconstruit.

Templul lui Herodes Atticus

Odeonul lui Herodes Atticus din Atena

Pentru mine, minunea mea a fost că pot fi acolo. Pentru cei care le-au construit, gândindu-se la scopul lor, minunea a fost că pot crea niște lucruri de care zeii să se bucure. Iar, pentru cei care veneau și se rugau aici zeilor, minunea a fost că aceștia îi ocroteau și îi ajutau ca natura să nu se îndrepte împotriva lor. De aceea, descoperim templul lui Poseidon, Zeul Mărilor și al Zeiței Atena, denumit Erechteion (sau Templul Cariatidelor), care, pe unul dintre pereți, are 6 sculpturi sub formă de femei care susțin acoperișul. Însă, templul cel mai cunoscut și recunoscut în întreaga lume, de atunci și de acum, este Parthenonul, închinat Zeiței Atena, o construcție măreață, pentru o zeiță măreață, protectoarea orașului.

Templul Cariatidelor din Atena

Templul Cariatidelor din Atena

Parthenonul din Atena

Parthenonul din Atena

Minunile lumii antice par a fi minunile lumii dintotdeauna. Una dintre ele era statuia lui Zeus din Olimp, statuie care nu mai există în prezent, însă, memoria ei, da. Templul lui Zeus, cel care o adăpostea, deși în mare parte este dărâmat, este dovada că, atunci când crezi în ceva, este imposibil să nu realizezi lucrul respectiv. Nu poți să nu fii fascinat de măreția lui și să nu te întrebi cum astfel de construcții au putut fi posibile pe vremea în care tehnica și tehnologia erau mult prea departe de a putea ușura munca celor care le-au construit. Pe vremea în care oameni dintre cei mai simpli contribuiau fizic la crearea lor. Privești și intri, parcă, într-o nouă lume. Sentimente de tot felul te încearcă, iar, la finalul călătoriei, te simți infinit mai bogat și înțelegi de ce se spune că cele mai puternice lecții le învățăm în afara celor patru pereți ai clasei. Le învățăm descoperindu-le, simțindu-le, văzând cum oameni la fel ca noi au fost capabili să devină cuceritori. Pentru că au cucerit, prin operele lor, indiferent de contribuția fiecăruia, o bucată din eternitate. Au cucerit aprecierea zeilor (așa cum se credea pe atunci) și aprecierea oamenilor. Cred că toată lumea ar trebui, măcar o dată în viață, să întâlnească istoria în cea mai sinceră formă, istorie care se vede, care se trăiește, care se simte, prin forța ei de a da exemple care dăinuie peste ani.

Templul lui Zeus din Atena

Templul lui Zeus din Olimp


Citește și: