Îmi umplu un pahar cu șampanie și am vaga impresie că pot reproduce măcar o parte din mediul pe care l-am descoperit în Asia. Dacă în acest pahar ar fi fost un Singapore Sling, m-aș fi apropiat puțin de adevăr! 🙂 Totul în jurul meu este învăluit în liniște, de parcă am oprit timpul undeva acum două săptămâni și mă încăpățânez să rămân acolo. M-am agățat de mirajul de care am fost cuprinsă în Thailanda și vreau să cred că respir în continuare aerul fierbinte și umed, că mă învăluie arome și miresme, culori, zâmbete, viață trăită cu bucurie. Este ciudat cum o simplă vacanță, foarte scurtă, dacă ne raportăm la distanță – temporală, spațială și de cultură –, are capacitatea de a-ți modifica într-atât percepțiile încât să simți că aparții mai multor lumi.

Thailanda, pentru mine, a însemnat dragoste pentru viață, oferită de locuitorii ei. A însemnat nenumărate lecții, unele venite complet prin surprindere și care îmi trezesc și acum zâmbete. Mă refer în continuare la Thailanda, deși excursia a inclus și Singapore și puțin timp în Doha, pentru că aici s-a concentrat cea mai mare parte a vacanței mele și aceasta este țara care mă fascinează încă de acum câțiva ani buni. Imaginați-vă cât de greu îmi este acum să umplu golul pe care îl resimt, pentru că am îmbrățișat cu totul acea parte de lume și, într-un fel, nu aș vrea să îi dau drumul prea curând.

Mi-am dat răgaz timp de o zi să mă odihnesc și să mă (re)adaptez obiceiurilor zilnice pe care le lăsasem în România. Naiv din partea mea, pentru că nu am luat în considerare faptul că excursia aceasta nu a început în momentul în care m-am urcat în avion, ci în momentul în care am achiziționat biletele de avion. Timp de mai bine de două luni, de când am decis să vizitez Asia, m-am dedicat în totalitate organizării cât mai în detaliu a vacanței, iar acum îmi lipește toată agitația aceea. Am făcut trasee, am programat excursii, am stabilit ținute, am încheiat colaborări și, cumva, în tot timpul acesta, eram deja cu sufletul acolo. Așa că ziua pe care mi-am acordat-o s-a transformat într-o săptămână și mintea mea tot nu s-a limpezit.

Am pornit și am stins laptopul de nenumărate ori, sperând ca pagina goală din fața mea să înceapă să se umple. A făcut-o, însă cu idei mult prea mici pentru tot ceea ce voiam să transmit. Am recurs și la metode clasice, de care nu mă dezic niciodată, și am început să îmi aștern gândurile pe agendă, aceeași care este martorul primelor 3 luni din acest an. N-a funcționat.

Cred că tot ce trebuie să fac este să accept că sunt în continuare cu sufletul în Asia și să îl las să rămână acolo atâta timp cât el va vrea. Să retrăiesc experiențele de care am avut parte până când voi conștientiza că nu a fost doar un vis împlinit, a fost o realitate de care m-am bucurat din plin. A fost, pe rând, emoție, mirare, entuziasm, bucurie, încântare, admirație, teamă și, la final, tristețe. O lume întreagă s-a concentrat în 17 zile. M-am chinuit să „îndes” aici cât mai multe experiențe, până am realizat că tot ce trebuie să fac este să mă opresc, să zâmbesc și să trăiesc. Și asta am făcut în ultima parte a excursiei.

Articolul acesta nu conține sfaturi, trasee, obiective. Este un articol de aducere aminte. Va veni rândul fiecărei zile să fie povestită și ilustrată și am tot promis în ultimul timp că voi face acest lucru, însă este tare greu să admit că s-a terminat. Atât de greu, încât mă gândesc la următoarea vizită mai mult decât la orice.

Thailanda este o lume în care lumea trăiește cu demnitate și cu fața senină. Este o lume care pare că nu doarme niciodată, care vine în întâmpinarea oricărei dorințe ai avea sau pe care nici nu știi că o ai. Este o lume în care conexiunea cu tine, cu mintea ta și, mai apoi, cu natura, cu mediul înconjurător, este una dintre cele mai puternice motive care călăuzește viața. Totul trece de la tine, prin tine. Se trăiește cu toate simțurile și se celebrează acest lucru. Se pășește desculț pentru a simți și pentru a aduce omagii. Pentru a-ți arăta recunoștința pentru o forță mai puternică decât tine, și anume pământul. Pentru a fi cât mai aproape de el.

Thailanda nu înseamnă numai plaje cu apă limpede, pești colorați, nisip fin, palmieri și cocotieri – sau câte un mango plin cu fructe la vreun colț de stradă –, înseamnă o cultură atât de fascinantă și demnă de apreciere, încât peisajele par să treacă pe plan secund – deși sunt minunate și îți rămân mult timp întipărite în minte. Înseamnă simplitate, care nu se schimbă nici dacă ești într-un tuk tuk, nici dacă te afli într-un sky bar elegant de la etajul 46. Este o stare, este un mod de viață, în care timpul are altă însemnătate iar viața are mai mult sens ca oricând. Are consistență, se simte, se respiră. Totul are ritmul lui și se scurge într-un alt mod. Oamenii par neobosiți, timpul pare fără de sfârșit, lucrurile par mai vii ca oricând.

De la nord la sud, de la zi la noapte, lucrurile se schimbă aproape radical. Peisajul se modifică, obiceiurile, de asemenea. Singura constantă rămâne credința, care se manifestă prin ofrandele aduse la temple, prin ritualuri și prin rugăciune. La polul opus, odată cu lăsarea serii, distracția este singura „stăpână” peste acele locuri și pare că atunci o altă lume se trezește la viață, odată cu aranjarea cu grijă a produselor pe tarabele piețelor de noapte.

Una dintre cele mai puternice lecții pe care locurile acestea ți le transmit este aceea a ospitalității. Aici, localnicii îți oferă orice și te mai și întreabă cât de mult ești dispus să plătești pentru lucrul respectiv. Doar că, de multe ori, înțelegând că pentru ei sumele pe care le cer au o și mai mare însemnătate, nu doar că nu mai negociezi, ci le oferi chiar mai mult, pentru simpla mulțumire de a le aduce o bucurie. Thailanda este supranumită Țara Zâmbetelor, însă cred că este mai mult decât atât, este un exemplu de viață oferit de oamenii care sunt recunoscători pentru ceea ce au. Și mai cred că și noi am fi mai fericiți dacă le-am urma exemplul și ne-am bucura mai mult pentru clipe și mai puțin pentru posesii.

Ținuta a fost oferită de către atelierul de design vestimentar Lille Couture