Grădinile Borghese – o oază de liniște în mijlocul Romei

Cumva, când vara dădea semne că este pe cale să părăsească de tot țara noastră, am simțit că nu m-am bucurat suficient de ea și am plecat în Italia, care are parte de ceva mai multe zile însorite decât România. La sfârșitul lunii septembrie, vremea s-a dovedit a fi mult mai caldă în Roma decât aș fi crezut, iar în Napoli, în excursia mea de o zi, mă simțeam ca în toiul verii – de fapt, cred că în iulie sau în august este destul de greu să te plimbi sub un soare atât de puternic. Așa că, atunci când am avut parte de câțiva stropi de ploaie, i-am simțit precum o gură de aer mai mult decât bine-venită, și am profitat de vreme pentru a mă pierde pe aleile unuia dintre cele mai cunoscute spații verzi ale orașului, Grădinile Borghese.

Pentru a vizita și vila devenită muzeu, trebuie programare în prealabil și, pentru că în această excursie singurul meu plan a fost acela de a urma străzile care mă atrag, fără a avea neapărat o țintă anume, am ajuns doar la aceste grădini, unele dintre cele mai întinse din Roma, de altfel. Nu ar trebui să ne mire acest lucru, având în vedere faptul că, în secolul 16, zona a fost o podgorie, devenită, ulterior, un parc amenajat cu mare atenție. Cel care a început construcția lui a fost Cardinalul Scipione Borghese, nepotul Papei Paul al V-lea, un pasionat de artă care a transformat complet oaza de pe Colina Pinciană, aflată în apropiere de Piazza del Popolo.

De cum începi să te afunzi în vegetația luxuriantă, descoperi statui, lacuri și fântâni care decorează aleile late, turiști și localnici care se plimbă cu bicicletele sau pe jos, elemente decorative care te vor face să petreci o bună parte din zi aici. În perioada petrecută la Roma, cumva, am revenit de mai multe ori în zonă, atrasă fiind de priveliștea care ni se dezvăluie, cu principalele atracții devenind din ce în ce mai mici pe măsură ce urcăm dealul, de care nu doar că nu cred că m-aș putea sătura vreodată, dar care, cu fiecare nouă descoperire, mă fac să îndrăgesc și să apreciez și mai tare orașul.

Priveliște din Piațeta Napoleon

Revenind la „micul” spațiu verde, acesta este, deloc surprinzător, denumit „parcul muzeelor” și ocupă o poziție fruntașă în topul parcurilor publice din Roma, din punctul de vedere al dimensiunii, întinzându-se pe nu mai puțin de 80 de hectare – aproape la fel de mare ca parcul Romanescu din Craiova, cel mai mare parc natural din România. A devenit parc public la finalul secolului 19, după ce ideile cardinalului au fost modificate, pentru un aspect cât mai natural – s-a renunțat la proiectarea inițială cu forme geometrice simetrice.

În zilele însorite, îndeosebi în cele de weekend, zona este unul dintre refugiile localnicilor – și nu numai –, care se protejează la umbra copacilor de soarele puternic ce încălzește țările mediteraneene. Fie că aleg să se plimbe, că optează pentru a face un picnic, că aleg un alt mijloc de transport în afară de propriile picioare – biciclete simple, cu mai multe locuri sau un trenuleț al parcului – sau că optează pentru un cappuccino și un tiramisu la una dintre terase, vizitatorii descoperă aici o liniște contrastantă cu agitația unui oraș atât de efervescent precum Roma – nu foarte departe, începând cu Piazza del Popolo, se întinde cea mai animată stradă a orașului, Via del Corso.

Grădinile Borghese

A doua mea vizită la în capitala Italiei a fost complet diferită de prima, și nu doar pentru că deja simțeam că am creat o conexiune cu ea și că am ajuns să o descopăr într-o oarecare măsură. Ba, din contră, ceea ce credeam că știu s-a dovedit a fi o mică parte a unui oraș care nu contenește să te surprindă la orice pas. Dacă pornim către capitala Italiei gândindu-ne la Roma Antică, facem foarte bine, pentru că, desigur, părțile istorice sunt foarte prezente și extrem de apreciate. Însă, mai departe de moștenirea istorică, vom descoperi un oraș al trecutului și unul al prezentului care se întrepătrund precum ramurile copacilor primăvară, când ai senzația că drumul este „ocrotit” de un tunel viu. Așa este și cazul Romei, este „acoperită” de gloria vremurilor și, pe măsură ce înlături straturile, pentru a ajunge către un nucleu general valabil al vieții latine, descoperi o puternică spiritualitate, descoperi artă și cultură, descoperi o conviețuire cu natura, multe dintre aceste elemente regăsindu-se într-un singur loc, cum sunt, spre exemplu, Grădinile Borghese, oaza de verdeață din inima Romei.

Citește și: