În mijlocul agitației din Napoli și mai departe de ea

Soarele încă nu își făcuse simțită prezența pe cerul Romei și, în întunericul nopții ce își savura ultimele ore de supremație, temperatura părea destul de scăzută pentru un sfârșit de septembrie. De fapt, nu doar data din calendar a fost reperul meu, ci și zilele anterioare petrecute pe străzile cetății eterne, în care aveam senzația că trăiesc ceva mai mult decât o vară târzie. Am și uitat, pentru o clipă, că în acea zi mă trezisem cu mult mai devreme decât mi-aș fi dorit și mi-am amintit de taberele care începeau, de fiecare dată, cu o noapte înainte, când emoțiile erau mai puternice decât somnul și reușeau să mă țină trează până în momentul plecării. Mă îndreptam, așadar, plină de entuziasm către metroul ce trebuia să mă ducă la gară, unde mă aștepta o călătorie care, pentru mine, avea să se termine la Napoli. Sau să înceapă, pentru că, încă de la primii pași făcuți în afara gării, urma să mă cuprindă „nebunia” unui astfel de oraș.

Dar să le luăm pe rând…

 

De la Roma la Napoli

 

Deși îmi imaginasem călătoria cu trenul puțin diferită, pe parcurs s-au schimbat proiecțiile mele. Mai exact, credeam că acest drum va fi un bun moment pentru a-mi așterne pe hârtie gândurile și așa ar fi putut fi, însă, în schimb, am preferat ca, pentru o bună parte din cele două ore petrecute pe traseu, să observ cum peisajul se schimbă și cum, deși urma să ajung într-o zonă cu deschidere la mare, munții erau cei care dominau orizontul. Nimic mai potrivit, căci, deși tot ceea ce natura realizează este perfect, dacă ar fi să aleg un tip de peisaj preferat, acela ar fi, cu siguranță, simbolizat de imaginea munților care coboară în mare, cedând, parcă, în fața aparentei ei gingășii.

Sfat: Prețul biletelor de tren poate diferi de la o zi la alta, așa că ar fi indicat să le rezervați din timp. Alegeți ca punct de plecare Gara Termini din Roma, de unde veți găsi numeroase opțiuni de trenuri și, desigur, de tarife, în funcție de viteza de deplasare. Media timpului petrecut pe drum este de două ore pe fiecare direcție.

 

Napoli – cel mai mare oraș din Italia de Sud

 

Istoria orașului s-a scris în decursul a aproape trei milenii, căci acesta a luat naștere în anul 750 î.Hr., atunci când grecii au fondat așezarea Neapolis. A rămas o perioadă sub dominație greacă, fiind, ulterior, cucerită de romani, iar după un mileniu și jumătate, a reușit să își proclame independența, în anul 763 d.Hr. De libertatea nou dobândită, napoletanii s-au bucurat cam 3-4 secole, pentru că a urmat o perioadă în istorie în care au fost cuceriți, pe rând, de normanzi, spanioli, bourboni și francezi. În anul 1861 a devenit parte a Italiei unite, anterior unificării provinciilor italiene fiind capitala Celor Două Sicilii.

Astăzi este unul dintre cele mai importante orașe italiene și reședință a provinciei Napoli și, deși se află într-o regiune mai slab dezvoltată a țării și o perioadă a părut a fi uitat de către autoritățile statului, este vizitat anual de numeroși turiști atrași de istoria sa bogată, de peisajele în apropierea cărora se află (mă refer îndeosebi la vulcanul Vezuviu), de gastronomia sa renumită în întreaga lume și de atmosfera napoletană.

 

Napoli – o explozie de culoare și de sunet

 

Napoli nu este genul de oraș care să cucerească pe oricine. De fapt, la scurt timp după ce am pășit pe străzile aglomerate și pe alocuri murdare ale lui, mi-am pus și eu întrebarea dacă îmi place sau nu. După care, ajungând să îl descopăr ceva mai mult, mi-am amintit că nu poți compara destinațiile între ele, așa că am încercat să uit tot ce știam despre Italia până în acel moment și să îl tratez ca atare. Iar, la finalul zilei, am adunat destul de multe impresii și experiențe pentru o singură zi petrecută pe străzi napoletane, părăsind orașul cu dorința de a reveni, pentru explora mai mult regiunea (inclusiv pentru croazieră către insula Capri și excursie la vulcanul Vezuviu).

Am fost avertizată să am grijă cu obiectele personale și să fiu atentă la oamenii întâlniți pe stradă. Ce-i drept, pentru o perioadă am ținut cont de sfaturile primite, după care am început să mă detașez. Ideea este că nu am avut parte de incidente neplăcute, însă nici nu am fost neglijentă și nu am dat ocazia să se petreacă. Părerea mea este că sunt ușor exagerate aceste temeri, însă, desigur, oriunde am merge trebuie să avem grijă de obiectele personale.

Dacă italienii mi s-au părut, de fiecare dată când le-am vizitat țara, oameni destul de energici, când am ajuns în Napoli mi-am dat seama că acolo este o altă Italie. Sau, mai bine spus, este genul acela de loc în care oamenii comunică mai mult prin semne decât prin cuvinte, cu scutere care apar și dispar la fel de repede, în toate direcțiile, cu sunet de claxoane care te înconjoară. Este posibil să nu fie chiar dragoste la prima vedere, dar vom concluziona cu toții că este o „nebunie” frumoasă.

Cartierul Spaniol este locul perfect în care putem simți atmosfera specifică orașului, cu ale lui străzi înguste și clădiri „decorate” cu haine puse la uscat, unele dintre ele străbătând aerul de deasupra străzilor, cu mai multe scutere decât pietoni sau mașini, cu tarabe ale vânzătorilor ambulanți strânse în grabă de fiecare dată când trece vreo mașină, cu savori de pizza, cannoli și alte prăjituri delicioase.

Deși străzile nu par să se diferențieze prea mult între ele, am descoperit una care, chiar dacă nu iese din decor, are specific faptul că adăpostește, pe de-o parte și de cealaltă, magazine ale meșteșugarilor care comercializează, pe întreg parcursul anului, obiecte cu tematică de Crăciun.

 

Napoli – un oraș al castelelor, al palatelor și al catedralelor

 

Pentru că mi-am dorit să mă plimb cât mai mult, am ales să parcurg pe jos drumul de la gară la port și, de acolo, către Castel dell’Ovo. După ce am părăsit zona aglomerată și agitată a orașului, peisajul și atmosfera s-au schimbat. Recunosc, castelul nu a fost o țintă în sine, ci drumul m-a atras mai tare în primă fază. Este vorba despre țărmul mării însoțit în permanență de vulcanul Vezuviu.

Însă, odată ce am trecut de zidurile groase și am început să urc către cel mai înalt nivel al acestui obiectiv, mi-am dat seama că nu doar pereții lui încărcați de istorie și de legende îi conferă farmecul, ci și peisajul pe care îl putem admira din orice direcție. Castelul datează, chiar dacă nu în forma actuală, de pe vremea grecilor și a avut diferite roluri, printre care și cele de fortăreață și de reședință a familiilor regale.

Acum se mândrește ca fiind cel mai vechi castel din oraș, cu un nume destul de surprinzător (Castelul Oului), despre care se spune că ar proveni de la faptul că poetul latin Virgil, considerat vrăjitor, a ascuns în fundație un ou care să păstreze construcția întreagă. Cert este că a rămas întreagă și după secole întregi în care a „străjuit” de pe apele Mării Mediterane (a fost ridicată pe o mică insulă, care, între timp, a devenit peninsulă, prin drumul de acces care leagă castelul de țărm).

Fără a contesta farmecul pe care atracțiile orașului îl au, îndeosebi castelele, palatele și catedralele sale, a trebuit să mă rezum doar la unele dintre ele, căci timpul meu s-a redus la doar câteva ore în care am încercat să surprind cât mai multe elemente caracteristice acestei destinații. Alte castele pe care le puteți vizita sunt Castel Sant’Elmo și Castel Nuovo, la care am renunțat în această primă vizită pe tărâm napoletan.

Un alt aspect pe care l-am remarcat a fost acela că străzile aglomerate ale vechiului oraș nu ascund numai locuințe și terase, ci și numeroase biserici (sunt peste 400 în întreg orașul), ale căror cupole își fac loc printre clădirile care, pe alocuri, poartă urmele trecerii timpului.

 

Napoli – orașul „vegheat” de vulcanul Vezuviu

 

Am pus între ghilimele cuvântul „vegheat” pentru că, deși distanța până la vulcan este suficient de mare încât să nu existe riscul ca orașul să fie afectat de o posibilă erupere a acestuia (aproximativ 10 km), nu cred că este tocmai confortabil să știi că unul dintre cei mai periculoși vulcani ai planetei îți este, practic, vecin. Și, dacă ne gândim și la „antecedentele” lui, atunci când a „înghițit” orașele romane Pompeii și Herculaneum, parcă nu ne mai vine să îl privim cu gingășie. Am exagerat puțin cu această introducere, însă, din punctul meu de vedere, zona de coastă este cel mai frumos loc al orașului sau, cel puțin prin contrast față de agitația centrului vechi, dă senzația că ai ajuns într-un alt oraș.

Deși dimineața a părut ușor răcoroasă, ziua s-a încăpățânat să îmi dovedească total opusul, așa că m-am bucurat de un soare pe alocuri dogoritor în timp ce mă îndreptam către Castel dell’Ovo. Țin să menționez că întreg orașul, atât cât am reușit să descopăr din el, a fost străbătut pe jos, așa că, dacă intenționați să îl explorați la pas, poate că ar fi bine să vă așteptați la kilometri întregi de parcurs și distanțe destul de mari între obiective, pentru că nu degeaba este al treilea oraș ca mărime al țării.

Revenind la Vezuviu, acesta este un principal punct de atracție atunci când vizităm Napoli, fie că alegem să îl admirăm de la distanță, fie că optăm pentru una dintre excursiile care ne permit să ajungem foarte aproape de vârful lui. Cert este că, indiferent de ce parte ne-am situa, peisajul întâlnit nu va putea să nu ne trezească sentimente de admirație.

 

Napoli – orașul celei mai bune pizza

 

Și nu exagerez. Pizza Margherita este atât de simplă și atât de bună, încât în acest moment aș reveni în Napoli chiar și doar pentru a o savura. Am ales Pizzeria Da Michele, celebra pizzerie din Eat, Pray, Love. Nu știu dacă a apărut în film pentru că era celebră sau dacă a devenit celebră pentru că a apărut în film, cert este că notorietatea de care se bucură îi aduce zilnic cozi de zeci de persoane care așteaptă o felie o pizza despre care se spune că ar fi cea mai bună din lume. 🙂

Dacă vă tentează renumele ei, ar trebui să vă așteptați la cozi mari, care par mai mult o îmbulzeală, și care funcționează pe bază de bon de ordine, în funcție de numărul de persoane care eliberează cele câteva mese ale localului. Dacă, în schimb, doriți să evitați coada, puteți intra vă puteți face loc să intrați și să vă luați pizza la pachet. Am descoperit și eu aceste lucruri după ce am stat o bună perioadă la coadă, fără să se întâmple nimic (fără să avansez).

Nu trebuie să vă faceți griji nici dacă alegeți un alt local, căci, în orașul pizzei, ea este regina, nu? Deci nu cred că nu va fi delicioasă, oriunde am alege să o savurăm (mai puțin la tarabele de pe stradă, care nu mi-au inspirat prea multă încredere).

 

La finalul zilei, mi-am simțit picioarele mai grele ca oricând, însă am fost tare încântată de această experiență care mi-a trezit sentimente contradictorii. Dacă la început am fost destul de confuză în ceea ce privește orașul, pe măsură ce timpul trecerea și ora plecării se apropia, începea să mă atragă din ce în ce mai tare. Așa arată Napoli prin ochii mei și obiectivul aparatului meu foto. Vouă ce impresii v-a creat această destinație?

 

---

Citește și: Cât de intensă poate fi o zi în Florența?

---