„Am trăit toată viața înconjurată de mașini, de ziduri înalte, de agitație și de gălăgie – deși locuiesc într-un oraș de provincie, unde timpul pare că se scurge mai lent decât în capitală. Nu mi-am petrecut niciodată vacanțele la sat, nici nu mergeam în vizită la rude ce locuiesc mai aproape de natură, din simplul fapt că și viețile lor s-au derulat, la fel ca a mea, tot în orașe. Acum, deși am lăsat în urmă de mult copilăria, mă bucur ca un copil de mirosul fânului, de baloții atent așezați pe câmp, de văcuțele care pasc nestingherite, de gustul legumelor, de preparatele proaspete, de blândețea oamenilor care îți oferă tot ceea ce au. În Țara Făgărașului le-am găsit pe toate, într-un decor de poveste, aproape de natură, cu muntele în față și cu lanurile în spate. În acest cadru natural, localnicii se preocupă de conservarea specificului românesc bazat pe gust, pe port și pe credință.”
Așa începea o postare de pe pagina de Facebook, în care am încercat să sintetizez cele trei zile petrecute, așa cum tot acolo spuneam, în „țara” din inima țării. Pe fundalul unui colț de lume aproape sălbatic, populat de oameni care și-au asumat misiunea de a ne (re)aminti ce înseamnă specificul tradițional, autentic românesc, am avut parte de câteva zile în locul ce are toate șansele să devină Destinația Anului 2020 în România, Țara Făgărașului. Țara locurilor frumoase, a oamenilor blânzi, a straielor purtate cu mândrie și a bucatelor cu savoare.
Pentru o persoană care locuiește în oraș, aerul de la sat are alt miros și viața își imprimă un ritm diferit. Cred că oamenii de aici fac lucrurile urmând un curs firesc al naturii, și, într-o vreme în care tot mai mulți dintre noi încep să redescopere credința și puterea ei, ei se mândresc cu moștenirea lor religioasă, pe care înaintașii au apărat-o de orice bun material.
O mică biserică de pe un vârf de deal din Șinca Nouă spune povestea rezistenței față de încercările de a le răpi localnicilor lucrul cel mai de preț, și anume credința. Mai veche decât însuși satul, ea ne dezvăluie cum, pentru a-și păstra religia ortodoxă, locuitorii din Șinca au renunțat complet la locuințe, terenuri și bunuri materiale și s-au mutat pe alte meleaguri. Singurul lucru pe care l-au luat cu ei a fost clopotul bisericii, considerat a fi un element care înlătură norii de furtună.
O drumeție în pădure până la Cetatea Negru Vodă (timp în care m-am văitat constant) m-a ajutat să mă apropii de natura pe care o iubesc atât de mult. Să o simt, să încerc să o înțeleg. În armonie cu ea am fost și atunci când am vizitat o stână, când m-am plimbat în căruță, când am întâlnit în drumul meu turme de oi sau de văcuțe. Sau atunci când mă simțeam de dimensiunea unei furnici, admirând, din diferite locuri de panoramă, frumusețile care mi se dezvăluiau atât cât puteam cuprinde cu privirea.
Anii și-au lăsat mai mult sau mai puțin amprenta asupra locurilor care au dăinuit în timp și care au devenit martorii unor vremuri glorioase; Cetatea Făgărașului este poarta care ne conduce către Evul Mediu, de unde avem senzația că oricând poate apărea o domniță sau un cavaler (de fapt, ei chiar apar atunci când se schimbă garda). Mănăstirea Cisterciană din Cârța, atât cât a rămas din ea, ne trimite în același Ev Mediu, până în anii 1200, însă ea ne spune povestea călugărilor cistercieni care au construit singurul lăcaș religios de acest gen din România, care s-a bucurat de privilegii din partea regatului Ungariei.
Templul Ursitelor din Șinca Veche datează de și mai mult timp, încă de pe vremea dacilor, și este înconjurat de mistere și de legende, însă, din punctul meu de vedere, principala atracție este însăși construcția, zidită în piatră, ce a servit și drept adăpost de-a lungul istoriei, pentru cei ce se fereau din calea bătăliilor.
Muzeele vizitate în Țara Făgărașului au în comun faptul că promovează tradițiile românești, indiferent dacă ele sunt de forma pieselor de zestre contemporană, așa cum sunt tricourile cusute de Mândra Chic la Muzeul de Pânze și Povești din Mândra, ori dacă îmbracă forma obiectelor decorative care i-ar face mândri pe bunicii noștri, adunate cu grijă în Casa Tradițională Transilvăneană din Rucăr, un muzeu care oferă și posibilitatea de a te caza într-un decor tradițional românesc.
Bucatele locale, tradiționale sau reinterpretate de către Casa Terra, au și mai mult gust atunci când vin însoțite de povești; în satul Nou Român am asistat la baterea pâinii proaspăt scoase din vatră, urmată de o explozie de gusturi atunci când am încercat-o (simplă este delicioasă, însă cu gem este divină; cei care iubesc preparatele tradiționale nu se vor sfii să o mănânce cu untură sau cu șuncă).
De o altă masă plină de savoare am avut parte la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, un loc a cărui descriere cuprinzătoare ar fi „liniște”. O mănăstire unde, alături de preoții care au binecuvântat bucatele, am avut parte de un mic dejun bazat pe ingrediente simple, dar mai savuroase decât oricând.
Gaza noastră pe parcursul acestor zile, Pensiunea Piemont din Viștișoara, se mândrește cu priveliștea de vis care îi întâmpină pe turiști în fiecare dimineață: nimeni alții decât Munții Făgăraș, în toată gloria lor (atunci când sunt darnici și se întrevăd din stratul de ceață).
Lăcașurile de cult, deși diferite, au în comun faptul că ne amintesc care sunt lucrurile cu adevărat importante în viață și că nu ne permit să uităm că bunătatea nu este doar un deziderat, ci este ceea ce ar trebui să ne ghideze fiecare acțiune. Bucatele, indiferent că ne-au fost oferite în Șinca Nouă, în Rucăr, în Cetatea Făgăraș sau la pensiune, indiferent dacă se bazau pe rețete tradiționale sau reinterpretate, au avut acel gust de prospețime și de sănătate.
Peisajele, spectaculoase în orice direcție ne-am fi îndreptat, nu au făcut decât să creeze cadrul idilic pentru desfășurarea experiențelor noastre. Oamenii, în schimb, ne-au arătat, încă o dată, cât de adevărată este zicala românească „Omul sfințește locul”.
Dacă până nu demult căutam lucruri și locuri total diferite de cultura noastră, ba chiar unele dintre obiceiuri ni se păreau desuete, acum începem să înțelegem ce înseamnă să ne întoarcem la origini. Acei oameni care s-au luptat cu timpurile, cu tendințele și chiar cu percepțiile pentru a menține vie flacăra ce reprezintă însuși spiritul românesc merită toată aprecierea noastră pentru eforturile depuse.
Munte, pășune, dealuri, șes. Văcuțe și oi, case colorate ici-colo, oameni liniștiți și locuri puțin aglomerate. Viață care urmează legea naturii, perfectă prin definiție. Țara Făgărașului este invitația de a (re)descoperi frumusețea autentică a României. Acesta a fost doar un preambul al poveștilor care vor urma, menite să redea experiențele mele din acest loc de poveste. Fiecare dintre ele merită să facă subiectul unui articol, însă, până atunci, mi-am dorit să vă invit în această călătorie multi-senzorială ce ne desfată văzul, mirosul, auzul, gustul și care ne provoacă imaginația să recreeze paradisul – a mea s-a oprit (și) aici, pentru că imaginea de mai jos poate fi, cu ușurință, considerată ca fiind desprinsă din paradisul meu.
Pentru a vă planifica vacanța pe aceste meleaguri, nu ezitați să accesați site-ul www.tarafagarasului.com.
Fotografii realizate cu Samsung Galaxy S20, oferit de partenerul acestei deplasări, Samsung România, care ne invită să descoperim lumea altfel, #withGalaxy
Excursie organizată de Asociația Țara Făgărașului
Citește și:
- Țara Făgărașului | Un loc al credințelor străvechi și al locurilor de reculegere
- Cetatea Făgărașului | Cetate de apărare și loc al balurilor Transilvaniei
- În vizită la Muzeul de Pânze și Povești și descoperirea zestrei contemporane Mândra Chic
- Mănăstirea Cisterciană din Cârța | O incursiune în viața monahală a Evului Mediu
- FOTO: Țara Făgărașului | Destinație culinară