FOTO: Poveștile celor mai frumoase apusuri

Dintre toate momentele zilei, apusul mi se pare cel mai fascinant, și nu doar datorită imaginilor pe care le creează, ci prin prisma însemnătății pe care o poartă. Este acel moment care semnifică, deopotrivă, început și sfârșit, iar noi suntem cei care trebuie să decidă ce perspectivă aleg. Este momentul reculegerii, al regăsirii, al dobândirii încrederii că, la fel cum soarele și-a terminat reprezentația și va reveni, negreșit, a doua zi, și noi suntem datori față de noi înșine să ne continuăm „spectacolul” și să învățăm și mai bine replicile – sau lecțiile, mai bine spus. Cele mai frumoase apusuri din „colecția” personală au venit pe nepregătite și au fost cu atât mai intense cu cât, într-o clipă, ridicând privirea, am realizat că natura este singura capabilă să desăvârșească tot ceea ce creează. Aceste apusuri poartă cu ele poveștile unor zile pline petrecute în diverse colțuri ale lumii, poveștile descoperirilor, ale trăirilor, ale dorințelor care se amplifică în fiecare călătorie – dorințe de a vedea mai mult, de a trăi mai intens, de a înțelege mentalități, tradiții, obiceiuri, convingeri.

Am inclus în acest articol doar câteva dintre ele – fără a respecta vreo ordine anume -, deși lista poate fi la fel de lungă precum zilele trăite până acum. Așa cum am spus mai sus, depinde doar de noi cum alegem să percepem lucrurile și ce semnificație le oferim. Acum, în moment ce scriu aceste rânduri, soarele este din nou pe cale să apună, o lumină blândă învăluie cerul, iar actul final – cel mai spectaculos – este pe cale să se petreacă. Nu mă voi grăbi să iau aparatul foto și nici nu îl voi privi de pe geam, ci voi ieși afară și voi sta cu mine câteva momente, în această atmosferă care dintotdeauna mi-a transmis speranță. Vă invit și pe voi, poate mâine, poate în altă zi, să vă (re)amintiți care sunt lucrurile care vă aduc liniște și bucurie. Și să le trăiți mai des, indiferent că vorbim despre un simplu apus – lucru ceva firesc – sau că avem alte bucurii pe care, de multe ori, ni le refuzăm.

Apus în Tropea, Calabria – în prima seară petrecută în sudul Italiei, în Calabria, soarele mi-a oferit această imagine; zona este una tare dragă mie, îndeosebi prin prisma faptului că încă nu este asaltată de turiști și își păstrează autenticitatea, oferită de natura sălbatică, de mirosurile irezistibile ale preparatelor italiene, de clădirile cu flori și cu obloane colorate și de localnicii care par a-și duce traiul într-un mod foarte simplu.

Apus pe Muntele Nebo, Iordania – cumva, prima zi din fiecare vacanță îmi oferă și cele mai frumoase experiențe, poate și datorită faptului că mă aflu într-un loc nou și sunt nerăbdătoare să îl descopăr. În Iordania, pe Muntele Nebo, chiar dacă nu am putut vedea Ierusalimul și Palestina pentru că nu am avut parte de o zi senină – sunt cam rare aceste zile – am admirat unul dintre cele mai frumoase apusuri de care am avut parte în această țară – deși, dacă aș spune că toate au fost fascinante, nu aș minți cu nimic. Încărcătura emoțională pe care acest loc sfânt o poartă m-a făcut să apreciez și mai tare momentul în fața căruia mă aflam și să îl percep ca pe unul dintre multele semne pe care Universul ni le transmite zilnic – mesajul înțeles de mine a fost acela că mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.

Apus pe Insula Lokrum, Croația – de fapt, mă aflam între Insula Lokrum și Dubrovnik, după o zi petrecută într-un mic colț de paradis. Însă, mai mult decât apusul – care nici nu este prea vizibil în fotografie -, îmi place sentimentul de libertate pe care sportivii din imagine îl transmit. Ce este libertatea dacă nu capacitea de a îți urma visurile, pasiunile, dorințele, indiferent unde te-ar duce acestea?

Apus pe lacul Constanța, Bregenz, Vorarlberg, Austria

Apus pe lacul Constanța, Austria – odată cu lăsarea serii, liniștea ia locul activităților din timpul zilei; toate lucrurile par că au un loc al lor, chiar și oamenii – atunci când nu fac fotografii 🙂 – se retrag într-un confort care le permite să își așeze gândurile, să formuleze concluzii și să contureze noi planuri.

Apus în Delta Dunării – mi-am dorit să admir apusul pe canale, să privesc cum soarele coboară printre nuferi; dacă nu am reușit acest lucru, am fost recunscătoare pentru ziua petrecută în Deltă, prin vegetația sa bogată, și am „urmărit” soarele de pe malul Lacului Sărături. Culorile pe care cerul le-a primit cu această ocazie au fost, de departe, cele mai puternice pe care le-am văzut vreodată, exact așa cum îmi imaginam un apus în acest colț de lume.

Apus în Praga, Cehia – dacă în alte locuri liniștea este cea care învăluie orașele odată cu lăsarea serii, în Praga lucrurile stau puțin diferit. De fapt, nu doar aici, ci și în multe alte orașe pline de viață, în care seara ai impresia că ajungi într-o altă lume, poate chiar mai energică decât cea din timpul zilei. Castelul Praga și Podul Carol, două dintre principalele obiective ale orașului, sunt fascinante și înconjurate de mister în orice moment al zilei.

Apus pe Playa Jardín, Tenerife – după ce am străbătut întreaga insulă într-o singură zi, traversând forme de relief foarte diferite, am ajuns, de la 3000 de metri altitudine – și, pe alocuri, de deasupra norilor -, la ocean, locul de unde și începuse aventura mea. Am descoperit o plajă cu nisip negru care încă strălucea sub un soare care își pierdea din forță și mi s-a adeverit, încă o dată, că puterea creatoare a naturii nu cunoaște limite.

Apus în Zadar, Croația – chiar dacă aici soarele aproape că nu se mai vedea, am ales să adaug și această fotografie pe listă, pentru că, mai mult decât despre ceea ce am văzut, este despre ceea ce am simțit și am auzit. Mă refer la o creație destul de recentă, unică în lume, și anume „Orga Mării”, care în fiecare clipă oferă spectactole imposibil de egalat. Fiecare adiere de vânt împinge apa în niște tuburi imense și dă naștere, astfel, unor sunete de orgă pe care le-aș fi putut asculta ore în șir – atât erau de relaxante.

Apus pe Insula Gozo, Malta – un alt exemplu de moment în care totul pare că stă, inclusiv marea și-a liniștit tumultul; Insula Gozo, la fel de frumoasă și de încărcată precum insula-mamă, Malta, a fost una dintre cele mai interesante experiențe de care am avut parte în această țărișoară, oferind un mix de istorie, peisaje, religie, cultură care are menirea să te facă să o îndrăgești – și poate să o privești individual, nu ca parte a Maltei, pentru că înșiși locuitorii se consideră gozitani, și nu maltezi.

Apus în Budva, Muntenegru – când totul devine roz, parcă și viața e mai frumoasă, nu? Muntenegru a intrat rapid în topul țărilor mele preferate, iar acest lucru se datorează, în mare parte, peisajelor sale. Însă, după ce i-am descoperit o parte din trecutul zbuciumat, am admirat capacitatea acestei țări de a se dezvolta încontinuu, de a atrage din ce în ce mai mulți turiști în fiecare an, având în vedere că a devenit o țară cu adevărat independentă abia în anul 2006.

Citește și: