După ce alergi, precum un copil, pe treptele din marmură ale orașului Dubrovnik, ascunzându-te, parcă, după fiecare colț de clădire, ajungi, într-un final, în locul în care zidurile cetății se unesc cu Marea Adriatică. Spun că alergi, deși aceasta este una dintre cele mai relaxante plimbări, deoarece simți că sufletul îți fuge după fiecare mister ce pare că se ascunde aici. Și, în goana lui nebună, se oprește, preț de o secundă, la fiecare oblon colorat ori la fiecare zid, după care descoperă altele și altele. Alergi, pentru că îți dorești să cuprinzi cu privirea, cu mintea, totul, deodată. Ajungi în vechiul port al orașului și continui să alergi, însă pe mare, de data aceasta.

Nu, n-am căpătat puteri supranaturale și nici nu am testat vreun sport nautic, ci doar m-am îmbarcat, alături de mulți alți turiști, pe vaporașul ce urma să ne ducă pe una dintre cele mai mari insule din apropierea orașului, Insula Lokrum. Un loc care, deși aparține de orașul Dubrovnik și nici nu este prea departe de acesta, la doar 600 de metri, pare că este desprins de realitate și că are propria viață. Ai senzația că ajungi într-o altă lume, care își desfășoară viața complet diferit față de restul orașului.

Insula Lokrum - Visator prin lume

Insula Lokrum, Croația

Insula Lokrum - Visator prin lume

Insula Lokrum, Croația

Insula Lokrum - Visator prin lume

Insula Lokrum, Croația

Insula Lokrum - Visator prin lume

Insula Lokrum, Croația

Insula Lokrum - Visator prin lume

Insula Lokrum, Croația

Cum puteți ajunge pe Insula Lokrum?

Evident, pe mare. Altă variantă nu există, însă nu vă faceți griji, chiar și cei care nu îndrăgesc prea tare croazierele vor fi încântați de această experiență. Drumul durează aproximativ 15 minute, deci nici nu apucăm să pornim aparatul foto, că am și ajuns. Și vă spun, avem ce să admirăm, deoarece întreg peisajul este brăzdat de insule de diferite dimensiuni, iar, în jurul lor, vom descoperi iubitori de sporturi nautice, care nu ezită să le practice. Mai exact, marea devine o pânză imensă, iar întreg spațiul este umplut de bărci de diferite dimensiuni, de canoe, ori chiar de iubitori de soare, care nu ratează ocazia de a testa plajele stâncoase ale insulelor.

Plata croazierei se poate face doar cash și doar în moneda locală, kuna. Ambarcațiunile pleacă la fiecare 30 de minute, atât din Dubrovnik, cât și înapoi de la insulă, ultima fiind la ora 20:00 (în timpul verii). Există chiar și abonamente, pentru mai multe zile, așa că, dacă doriți un mediu mai intim pentru a face plajă, aceasta este cea mai bună alegere. Dacă vreți să vă simțiți în propriul film (și nu va fi greu să faceți acest lucru), o escapadă pe această insulă este alegerea perfectă. Eu mi-am amintit de poveștile lui Jules Verne și am pornit în descoperirea insulei precum un veritabil explorator ar face-o. Vă veți bucura de apa limpede a Adriaticii, de soarele puternic și, din când în când, atunci când acesta devine prea puternic, de umbra oferită de vegetația bogată existentă aici.

Ce puteți face pe Insula Lokrum?

Sau, mai bine zis, ce nu puteți face? 🙂 Pentru fiecare pasiune, aici există un mod de a te bucura de ea. Iubiți drumețiile? Perfect, la îmbarcare primiți o hartă și puteți porni în descoperirea insulei și a atracțiilor pe care aceasta le oferă. Iubiți să faceți plajă și vă doriți puțină liniște? Ați ghicit, pe insulă există numeroase locuri în care puteți coborî pe malurile ei, doar că zonele vor fi predominant stâncoase, așa că nu ar trebui să vă așteptați să descoperiți plaje cu nisip fin. Sunteți pasionați de sporturi nautice? Aflați că nu sunteți singurii și că aici vă puteți bucura în voie de aceste activități. Vă atrage istoria? Atunci puteți descoperi pe insulă o biserică benedictă ce a fost construită acum aproape un mileniu, dar și un palat și un vechi fort. Urmăriți cu interes serialul „Game of Thrones”? Ei bine, aflați că Insula Lokrum a fost locul în care s-au filmat scene din serial, iar acum localnicii au creat un adevărat obiectiv turistic din aceste zone, cu imagini semnificative din serial, dar și cu o reproducere a celebrului tron.

Vreți să vă mențineți condiția fizică? În afară de drumeții, puteți profita de aparatele de fitness existente în aer liber, ori de terenurile de tenis sau de fotbal. Iubiți natura? Atunci, peisajele acestei rezervații naturale vi se vor părea paradiziace. O să întâlniți vegetație bogată, pentru că este o adevărată grădină botanică, animale care sunt mai mult decât obișnuite cu oamenii, Marea Adriatică pe care o puteți observa din diverse puncte ale insulei, ba chiar și un mic lac. Este vorba despre lacul denumit Marea Moartă (Mritvo more), o zonă retrasă și intimă ce comunică cu Marea Adriatică prin niște grote, unde, de asemenea, am descoperit turiști (sau poate chiar și localnici) care se bucurau de vremea frumoasă și de apa caldă. Vreți, pur și simplu, să vă relaxați la o terasă? Cum vi se pare să beți ceva rece pe o mică insulă, iar în jurul vostru să se plimbe nestingheriți păuni ori iepuri? Exact, acesta este peisajul predominant și acestea sunt principalele activități pe care le puteți face pe insulă, principalele modalități de a o explora și de a vă bucura de ea.

Insula Lokrum - Visator prin lume

Insula Lokrum, Croația

Insula Lokrum - Visator prin lume

Insula Lokrum, Croația

Insula Lokrum - Visator prin lume

Insula Lokrum, Croația

Insula Lokrum - Visator prin lume

Insula Lokrum, Croația

Insula Lokrum - Visator prin lume

Insula Lokrum, Croația

Insula Lokrum - Visator prin lume

Insula Lokrum, Croația

Insula Lokrum - Visator prin lume

Insula Lokrum, Croația

Insula Lokrum - Visator prin lume

Insula Lokrum, Croația

Insula Lokrum - Visator prin lume

Insula Lokrum, Croația

Insula Lokrum - Visator prin lume

Insula Lokrum, Croația

Insula Lokrum - Visator prin lume

Insula Lokrum, Croația

Insula Lokrum - Visator prin lume

Insula Lokrum, Croația

Eu am reușit să descopăr o parte a Insulei Lokrum, pentru că nu am urmat întocmai harta, ci marcajele descoperite pe traseu. Am vrut să mă plimb în voie, să mă las condusă de instinct, să mă bucur de acele momente fără un plan anume. Puțin cam ciudat pentru stilul meu, dar am început, în ultima perioadă, să trăiesc mai intens fiecare moment, iar asta implică uneori să nu ai niciun plan și nicio așteptare și să călătorești relaxat, fără a te simți într-o goană după obiective turistice ori pentru a bifa anumite puncte de pe o listă.

Așadar, dacă m-a tentat ce am descoperit pe indicatoare (deși totul este tentant), am pornit în acea direcție. Dacă am văzut o bancă, m-am oprit să admir marea. Dacă am zărit ski-jeturi ori canoe, am luat o pauză, pentru a mă bucura de energia acelor oameni. Dacă am văzut o familie de păuni, am stat câteva clipe să observ cum păunița își hrănește puii. Mai exact, să mă bucur de întreg spectacolul naturii.

Insula Lokrum - Visator prin lume

Insula Lokrum – Visator prin lume

Insula Lokrum - Visator prin lume

Insula Lokrum – Visator prin lume

Insula Lokrum - Visator prin lume

Insula Lokrum – Visator prin lume

Insula Lokrum - Visator prin lume

Insula Lokrum – Visator prin lume

După cum probabil că ați dedus, traseele sunt marcate cu indicatoare, iar drumul nu este deloc unul dificil. Vă spun acest lucru în condițiile în care, din nou, am ajuns într-un loc total nepregătită pentru el, deoarece nu aveam planificată această plimbare. Sfatul meu este să nu faceți ca mine și, dacă intenționați să explorați insula, să încercați să vă echipați corespunzător, pentru a nu fi dificilă deplasarea.

Pentru mine, vizitarea Insulei Lokrum a fost escapada perfectă într-o zi extrem de călduroasă. Anul acesta mi-am îndreptat din ce în ce mai mult atenția către natură, către excursiile care implică admirarea tablourilor fascinante pe care ea le creează, care îți taie respirația. Nu pot spune că mi-am propus acest lucru, așa s-a întâmplat și, de îndată ce am realizat că și acesta este un mod foarte frumos de a descoperi lumea, am încercat, pe cât posibil, să îmbin excursiile bazate pe descoperiri istorice sau arhitecturale, cu cele bazate pe descoperiri ale frumuseții naturii. Pentru că, din punctul meu de vedere, dacă ajungi să descoperi natura, reușești să te descoperi și pe tine, mult mai ușor. Acolo unde pare că timpul nu vrea să treacă, acolo unde oamenii nu intervin asupra spectacolului naturii decât pentru a o ajuta să își „prezinte” operele, acolo m-am simțit cel mai relaxată. De acolo m-am încărcat cu o imensă energie și am oferit, în schimb, întreaga mea admirație pentru forța ei incredibilă.


Citește și: