Atracții din Istanbul| Bazilica Cisternă sau Palatul Scufundat

Cei care au vizitat regiunile care, cândva, au aparținut Imperiului Roman au remarcat, cu siguranță, aptitudinile inginerești ale romanilor, care păreau a fi mereu cu un pas înaintea tehnologiei – tehnică aveau din plin. Edificiile care au sfidat timpul sunt cei mai grăitori martori ai nivelului de civilizație la care romanii ajunseseră și pe care încercau să îl imprime și popoarelor cucerite. Însă, în paralel cu lumea de la suprafață – fascinantă și îmbogățită după fiecare victorie –, se construia o altă lume în subteran, în principal pentru a o ajuta pe cea de sus să funcționeze. Doar că nu putea fi construită oricum, căci talentul artistic și arhitectural trebuia pus în valoare și aici, motiv pentru care vom întâlni, în diverse locuri ce odinioară formau marele imperiu, adevărate comori arhitecturale, devenite importante puncte de atracție.

Un astfel de loc este Bazilica Cisternă (sau Palatul Scufundat) din Istanbul, un edificiu rămas moștenire de la bizantini și utilizat și de către otomani, după cucerirea Constantinopolului. Sistemele de apeducte ale romanilor sunt renumite în întreaga lume, unele dintre ele încă sunt funcționale și avem chiar și în țara noastră astfel de exemple. Un singur inconvenient aveau, și anume acela că apa putea fi contaminată de către adversari, astfel că orașele – îndeosebi cetatea capitală – trebuiau să asigure necesarul de apă în cazul unui atac. Așa a fost construit în Constantinopol un întreg sistem de rezervoare, unde apa adusă de la kilometri distanță era depozitată, asigurându-se în permanență refacerea nivelului ei, pentru a asigura necesarul orașului în cazul în care așezarea ar fi fost supusă unor asedii de lungă durată.

Bazilica Cisternă, cea care constituie subiectul acestui articol, este cel mai mare rezervor subteran al vechiului Constantinopol, parte a unui sistem de bazine construit din ordinul Împăratului Constantin I, fondatorul orașului, și extins, două secole mai târziu, în perioada de glorie a Bizanțului, sub conducerea lui Iustinian I.

Nu este deloc întâmplătoare introducerea despre lumea subterană romană, și nici cele două denumiri ale rezervorului nu sunt date fără motiv, căci, aici, mii de lucrători au creat echivalentul unui adevărat palat, cu arcade bizantine și cu nu mai puțin de 336 de coloane de marmură sculptate în stilurile corintic și doric, cu o înălțime mai mare de 9 metri. Lumina difuză este singura care îți amintește că ești în subteran.

Bazinul putea stoca până la 100.000 de tone de apă, alimentând îndeosebi palatul (inițial cel imperial bizantin și, ulterior, Palatul Topkapi), dar și clădirile adiacente – era conectat chiar și cu faimoasa (și râvnita) catedrală Sfânta Sofia, aflată în apropiere.

Dacă denumirea de palat am aflat de unde provine, cu o bazilică vom descoperi că nu are nimic în comun (din punct de vedere arhitectural), cu excepția faptului că rezervorul a fost construit pe locul unui vechi edificiu religios.

Însă, pe lângă coloanele spectaculoase, dispuse simetric, în 12 rânduri a câte 28 de coloane, un alt punct de interes este sculptura capului Medusei, prezentă în trei ipostaze diferite, dintre care doar două s-au păstrat: culcat și lateral. În mitologia antică, acest personaj era una dintre surorile gorgone (creaturi înspăimântătoare), care, îndrăgostită fiind de Perseu, fiului lui Zeus, ar fi atras mânia zeiței Atena; aceasta i-a preschimbat părul în șerpi și a blestemat-o să-i transforme în stane de piatră pe toți cei care o priveau în ochi.

Faptul că întâlnim acest simbol, prezent frecvent în edificiile antice cu rol de protecție împotriva spiritelor rele, dar și a jafurilor, ne arată că, deși romanii adoptaseră creștinismul de mai bine de două secole, încă păstrau unele obiceiuri străvechi, cu rădăcini păgâne.

De câteva decenii, Palatul Scufundat este transformat în muzeu și a devenit una dintre atracțiile orașului, constituind un veritabil exemplu de arhitectură bizantină ce a câștigat în fața anilor (chiar dacă a trecut prin mai multe reparații de-a lungul timpului). Din punctul meu de vedere, fascinația este creată nu doar de arhitectură – pentru că nu ne sunt străine detaliile și ornamentele edificiilor bizantine, și nici dimensiunile lor –, ci și de faptul că, încă o dată, ni se confirmă înclinația acestui popor spre frumos, chiar și acolo unde ai fi tentat să crezi că nu poate exista, și anume în subteran, într-o clădire cu rol strict utilitar.

*În prezent, este posibil ca vizitarea lui să fie afectată sau condiționată de măsurile de prevenție împotriva răspândirii SARS-CoV-2.