Sighișoara anului 2020

Peste unul dintre cele mai vizitate (și frumoase) orașe ale României a început să se lase liniștea. Nu vă gândiți că străzile sunt pustii sau că la terasele din cetate este foarte ușor să găsești o masă liberă seara, însă, chiar și într-un weekend de vară, am simțit că pot să străbat în tihnă aleile medievale din Sighișoara, să nu stau (prea mult) la coadă pentru a urca în Turnul cu Ceas și să fac… 2, 3, 20 de fotografii într-un singur loc, fără a exista riscul ca mica mea ședință foto să fie întreruptă de alți turiști care să-și dorească să imortalizeze același cadru.

Nu intenționez să vă povestesc prea mult despre obiective turistice, chiar dacă Sighișoara nu duce lipsă de atracții, dintr-un singur motiv: pentru că am evitat spațiile închise. Cu toate acestea, nu am putut rezista tentației de a vizita Muzeul de Istorie, găzduit de celebrul Turn cu Ceas, și de a privi orașul de la ultimul nivel al turnului.

Turnul cu Ceas, Sighișoara

Muzeul de Istorie, Sighișoara

Muzeul de Istorie, Sighișoara

Muzeul de Istorie, Sighișoara

Sighișoara văzută din Turnul cu Ceas

Despre călătoriile în timpul pandemiei și Sighișoara anului 2020 vreau să vă spun că, deși nimic din jurul nostru nu ne permite să uităm perioada pe care o traversăm, nu se simte vreo tensiune pe străzi, din contră, oamenii sunt relaxați și adoptă toate măsurile de siguranță: personalul de la terase poartă măști, chiar și la micile buticuri cu înghețată sau langoși există dezinfectant care este folosit de către angajați în fața clienților, înainte de a-i servi, iar în turn nu pot urca mai mult de 6 persoane în același timp, după următorul criteriu: atunci când se eliberează primul etaj, este permis accesul următorilor turiști; chiar și așa, nu am așteptat prea mult la coadă – ce-i drept, mi-am ales ca moment duminică dimineață, când încă era slujbă la biserică.

Ce vreau, în schimb, este să vă vorbesc despre acest oraș-poveste. Un oraș al culorilor, al Evului Mediu și al prezentului, în același timp și în egală măsură. Nu este deloc greu să te îndrăgostești de Sighișoara. Mai greu este să nu îți dorești să revii în fiecare lună, în fiecare weekend, să nu îți dorești să îți devină o a doua casă.

Pe străzile din Sighișoara

De patru ani de când împărtășesc cu voi experiențele mele în jurul lumii, v-am tot povestit despre cât de tare îndrăgesc orașele medievale și despre cât de atrasă mă simt de acea perioadă, în care neștiutul și necunoscutul erau în mai mare parte călăuzele și fundamentul vieții decât lucrurile descoperite, știute. Însă, atunci când vizitez în România astfel de dovezi, atât de bine conservate, ale anilor 1200-1400 (ale unui Ev Mediu târziu), sentimentele mele se multiplică.

Istoria orașului a început în secolul 13, atunci când regele Ungariei a invitat în această regiune coloniști germani (ce au căpătat denumirea de sași) pentru a apăra granițele estice ale regatului. De-a lungul anilor, deși nu a fost ferit de atacuri, incendii sau alte dezastre, orașul și-a scris propria poveste, unică și fascinantă, cu ajutorul tuturor popoarelor ce l-au locuit împreună (germani, maghiari, români).

Arhitectura și planul său de ansamblu nu se dezic de la specificul german al Evului Mediu, pe care îl vom întâlni în multe țări europene (cu precădere în cele baltice). Viața se desfășura după niște principii simple: muncă, religie și apărare, iar cele mai multe astfel de orașe fortificate respectau câteva „reguli” de construcție: erau împărțite în „orașul de sus”, aflat (și) fizic pe un teren mai înalt, destinat nobilimii, și „orașul de jos”, destinat meșteșugarilor. Nu lipseau zidurile de apărare ce împrejmuiau cetatea, turnurile și bastioanele de unde se putea veghea, o piață centrală, aflată, de cele mai multe ori, în dreptul primăriei, și o biserică (fortificată și ea). Sighișoara nu diferă cu nimic de acest tipar, ba chiar multe dintre elementele mai sus menționate s-au conservat foarte bine până în prezent, iar casele meșteșugarilor sunt în continuare locuite, animând și însuflețind bătrâna cetate – acest lucru a transformat-o într-una dintre puținele cetăți medievale locuite și în vremurile noastre (și cea mai mare din Europa locuită fără întrerupere), dar și într-unul dintre cele mai bine conservate orașe europene medievale (și singurul din România).

Pe străzile din Sighișoara

Pe străzile din Sighișoara

Despre coloniștii germani se știe că își organizau activitatea în bresle, fapt valabil și în frumosul oraș de pe malul Târnavei Mari; de fapt, toate cele 14 turnuri inițiale din structura zidului lung de 950 de metri aparțineau câte unei bresle – în prezent s-au conservat 9 dintre ele, printre care și Turnul cu Ceas: Turnul Fierarilor, Turnul Cizmarilor, Turnul Croitorilor, Turnul Frânghierilor, Turnul Măcelarilor, Turnul Cositorarilor și Turnul Tăbăcarilor.

Pe străzile din Sighișoara

Activitatea lor și conflictele (inevitabile) au dat naștere unor povești care atrag și mai tare și sporesc curiozitatea; despre bresle știm că existau rivalități între cele din diferite orașe (Brașov și Sighișoara, spre exemplu), dar, uneori, și între cele din același oraș (în Riga, un astfel de conflict a dat naștere unui adevărat simbol al orașului, Casa cu Pisici, construită de un fost membru exclus din Casa Mare a Breslelor).

Revenind pe străzile pavate și la casele Sighișoarei ce par din turtă dulce, plimbându-ne către vremuri cu domnițe și cavaleri, avem toate șansele să îi și întâlnim, sau măcar pe un meșter care ne va îndemna să achiziționăm obiecte din ceramică pictată sau pe un artist plastic cu vestimentație specifică acelor timpuri care să își expună picturile la intrarea în Turnul cu Ceas.

Însă nu doar aleile oferă farmec cetății, ci și panoramele care, din fericire, sunt la tot pasul; putem chiar înconjura vechiul zid de apărare și să admirăm, astfel, micul și șarmantul oraș. Însă, de departe, cele mai frumoase priveliști le vom întâlni la nivelul al cincilea al turnului, la aproape 64 de metri deasupra solului, după ce, în prealabil, ne vom fi familiarizat cu multe aspecte ale vieții medievale (port, știință, medicină și altele), prin intermediul exponatelor Muzeului Municipal de Istorie și Artă Feudală Sighișoara, găzduit de toate celelalte niveluri. Dacă nu aș fi știut cum este permis accesul în turn, cred că aș fi putut sta mult și bine să admir orașul la 360 de grade (ba chiar să mă gândesc la Polul Nord, căci am aflat, de pe un panou, că sunt nici mai mult, nici mai puțin de 3975 de kilometri până la Cercul Polar).

Sighișoara, România

Au trecut aproape 8 veacuri peste bătrâna Sighișoara și, cu toate acestea, este plină de o vitalitate oferită de spiritul tânăr al localnicilor; „Perla Transilvaniei” își poartă cu mândrie anii, victoriile și înfrângerile, precum un învățat care a stat la limita geografică și culturală a mai multor popoare și a preluat tot ce are mai bun fiecare. Iar, în anul 2020, Sighișoara este mai liniștită ca oricând, mai ospitalieră ca oricând, mai dornică decât oricând să se deschidă și să își împărtășească secretele cu toți cei care vor ști unde să le caute.

Călătorii frumoase vă doresc!