Cea mai recentă perioadă de înflorire culturală, economică, socială și artistică a omenirii, care a precedat era tehnologiei pe care cu toții o trăim, a fost „La Belle Epoque”, începută în anul 1871 și finalizată odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, în anul 1914. Prosperitatea care a învăluit Europa acelor ani nu a ocolit România, iar unele dintre cele mai elocvente mărturii ale acelor vremuri sunt însele clădirile cu arhitecturi inspirate din cele franțuzești, în stilul Art Nouveau, emblematic pentru acea perioadă – să ne amintim de perioada de glorie a Bucureștiului, când a fost denumit „Micul Paris”. Pe fondul unei evoluții care s-a extins către toate domeniile vieții, tinerii români erau încurajați să studieze în străinătate, iar, la întoarcerea în țară, să se implice în activitatea publică. Un exemplu grăitor de tânăr burghez școlit și activ în societatea românească este „Nababul”, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino, cel care a construit nu mai puțin de trei castele care îi poartă numele. Cel pe care l-ați remarcat deja în imaginea de mai sus și despre care o să vă povestesc în cele ce urmează este Castelul Cantacuzino din Bușteni, reședința de vară a familiei prințului, care, după o decădere abruptă în perioada comunistă, a revenit la gloria de acum mai bine de un secol.

 

„La Belle Epoque”

 

Este indispensabilă o scurtă prezentare a contextului în care viața prințului a prins contur, la fel ca și averea sa – o parte moștenită, iar cealaltă parte dobândită pe parcursul vieții –, care l-a ajutat să se poziționeze drept cel mai bogat român. A fost denumită „Era frumoasă” pentru că, după Renaștere, a fost perioada cea mai înfloritoare din istoria omenirii, în care s-au remarcat artiști, savanți, medici, cercetători, muzicieni, scriitori, ingineri, fizicieni, elite din toate domeniile. Atunci au apărut cinematograful, ca urmare a inventării aparatului de filmat, telefonul, motorul cu benzină, automobilul, aeroplanul cu motor, au fost lansate teoria relativității și cea cuantică, au fost puse bazele psihanalizei, a apărut la Londra primul metrou din lume, s-a descoperit bacilul tuberculozei, s-au remarcat sculptori, pictori, scriitori, balerini, știința și tehnologia ajunseseră la cele mai ridicate cote de până atunci. Mai exact, imaginația și creativitatea nu au cunoscut nicio limită, iar aceste lucruri au condus la înflorirea economiei și la creșterea nivelului de trai din toate statele.

Europa era principala forță economică, dar și continentul care adăpostea cea mai mare parte din populația lumii, raportându-ne la dimensiunile sale – este cel mai mic continent. Drept urmare, prosperitatea era vizibilă de la burghezi la muncitori. Să ne amintim de influențele modei, de eleganța nu doar emanată de ținutele atent alese, ci și căpătată ca urmare a studiului intens pe care se punea din ce în ce mai mare accent. România lui Carol I nu s-a dezis de la tendințele europene și a cunoscut salturi semnificative în toate domeniile. Boierii își trimiteau copiii la studii în afara granițelor, însă și în interiorul lor școlarizarea se impunea, societatea era în plin proces de modernizare, având loc schimbări sociale și politice, democrația era înfloritoare, inclusiv presa a devenit accesibilă tuturor.

 

Prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino

 

În plină dezvoltare a societății românești, s-a remarcat cel care avea să devină un important om politic al țării, ocupând de două ori funcția de primar al Bucureștiului, de două ori pe cea de prim-ministru al României, pe cele de Ministru de Interne, Ministru al Justiției, Ministru al Lucrărilor Publice, deputat și senator mai multe mandate în Parlamentul României, dar și președinte al Partidului Conservator după moartea lui Lascăr Catargiu.

„Nababul”, denumit așa prin prisma averii sale impresionante – deținea peste 100 de mii de hectare de teren agricol, ceea ce reprezenta aproximativ un sfert din suprafața țării –, a studiat în București și la Paris, unde a obținut doctoratul în drept și unde a cunoscut-o pe viitoarea soție, Zoe Bibescu. La finalizarea studiilor, tatăl său, descendent al voievozilor români, i-a oferit acestuia doi munți din spatele castelului – pe atunci în zonă era doar o cabană de vânătoare.

Prințul Cantacuzino, în încercarea de a-l concura pe rege, a construit la poalele muntelui Zamora o reședință de vară în care obișnuia să organizeze banchete – reședința permanentă era la București, în castelul denumit tot Cantacuzino, care în prezent adăpostește Muzeul George Enescu –, care dorea să fie rivalul Peleșului construit anterior. Cel de-al treilea palat, nefinalizat și ajuns o ruină, este la Florești, și se dorea, în momentul proiectării sale, să fie precum Micul Trianon de la Versailles.

Din păcate, prințul nu s-a bucurat prea mult de noul castel din Bușteni, fiind răpus, în anul 1913, la doar doi ani de la finalizarea lucrărilor – inclusiv asigurarea tuturor utilităților, ceea ce era destul de neobișnuit pentru acea perioadă –, de o pneumonie.

 

Castelul Cantacuzino din Bușteni

 

În anul 1901, prințul Cantacuzino începe transformarea vechii case de vânătoare oferite de tatăl său într-unul dintre cele mai spectaculoase castele de pe Valea Prahovei – atât atunci, cât și acum, la mai bine de un secol de când a luat naștere.

După 10 ani, îndrăzneața construcție – spun acest lucru deoarece gazdele aveau parte de tot confortul pe care îl avem în prezent, iar aici mă refer îndeosebi la alimentare cu apă și la electricitate – și-a deschis porțile nu doar pentru familia Cantacuzino – între timp, prima nevastă a prințului a decedat, iar acesta s-a recăsătorit cu Ecaterina Băleanu –, ci și pentru toți oaspeții acesteia.

Castelul Cantacuzino

Castelul Cantacuzino

Castelul Cantacuzino

Castelul Cantacuzino

 

Cumva, chiar dacă istoria nu a fost tocmai favorabilă, clădirea și întreg parcul care o înconjoară și-au păstrat aerul boem pe care sfârșitul de veac 19 și începutul celui de-al 20-lea l-au „amprentat” în tot ceea ce înseamnă atitudine și comportament. Ne așteptăm ca în orice moment să înceapă dansul în Salonul de Onoare, prilej pentru doamne de a-și etala ținutele și pentru domni de a discuta, de a negocia și de a stabili angajamente.

Grădina prezintă elemente decorative care ele însele pot constitui o atracție, pe lângă palatul care se înalță semeț ceva pași mai departe – fântâni și cascade care completează peisajul suficient de spectaculos, cu vedere asupra Văii Prahovei și către Crucea Eroilor de la Caraiman.

Castelul Cantacuzino

Castelul Cantacuzino

Castelul Cantacuzino

Castelul Cantacuzino

Castelul Cantacuzino

Castelul Cantacuzino

Castelul Cantacuzino

Castelul Cantacuzino

Castelul Cantacuzino

Castelul Cantacuzino

 

Odată cu instaurarea regimului comunist în România, clădirea a fost naționalizată, devenind un sanatoriu; tot atunci a fost înlăturat mobilierul, iar pereții atent decorați au fost vopsiți într-o culoare uniformă – după retrocedare, administrarea lui a fost preluată de o companie privată, care s-a ocupat de restaurare și de îndepărtarea culorii sub care se ascundea parte din gloria sa de altădată.

Ușile și ferestrele masive păstrează vitraliile originale, șemineele sunt nelipsite din orice încăpere, iar cea mai spectaculoasă încăpere – și cea mai mare, totodată – este Salonul de Onoare, unde aveau loc banchetele, decorat cu 12 portrete ale celor mai importanți membri ai familiei, toate realizate în mărime naturală. Nici aceste picturi murale nu au fost ferite de acțiunile din timpul comunismului, fiind acoperite pe toată perioada funcționării sanatoriului în incinta palatului, dar, în prezent, reprezintă unele dintre punctele de interes ale palatului – în spatele lor, la etaj, prințul se retrăgea frecvent pentru discuții în timpul petrecerilor.

Interiorul ascunde diverse simboluri, de la blazonul familiei și cele ale boierilor înrudiți, la funia celtică, reprezentând viața, și până la unele însemne masonice – este cunoscut faptul că prințul era mason. Începând cu anul 2010, turiștii pot vizita castelul, împreună cu un ghid care explică parte din istoria lui și din istoria familiei Cantacuzino; turul nu durează prea mult, însă este singura modalitate prin care se poate intra în palat, în afară de evenimentele pe care le găzduiește frecvent.

Castelul Cantacuzino

Castelul Cantacuzino

Castelul Cantacuzino

Castelul Cantacuzino

Castelul Cantacuzino

Castelul Cantacuzino

 

Atunci când natura se îmbină cu istoria, iau naștere cele mai frumoase povești, iar o vacanță pe Valea Prahovei poate fi, mai departe de frumusețea incontestabilă a zonei și activitățile sportive din timpul iernii, și un prilej de a descoperi evenimente și oameni care au marcat trecutul nu foarte îndepărtat al întregii țări. Castelul Cantacuzino din Bușteni este un exemplu în acest sens, un loc care nu trebuie neglijat – așa cum eu însămi am făcut-o mult timp, tocmai prin prisma faptului că distanța era foarte mică și, cumva simțeam că nu este o urgență, gândindu-mă că pot ajunge oricând.

 


Citește și: Muzeul Satului Maramureșean – o istorie spusă fără cuvinte