Cund | Satul de poveste din inima României

Pe măsură ce înaintez, îmi dau seama că singurele sunete care se aud sunt cele produse de pașii mei, acompaniate, din când în când, de triluri de păsări, voci de oi sau zumzet de insecte. Nicio mașină care să tulbure liniștea, nicio voce care să iasă din decor, poate, din când în când, câte un tractor sau o căruță să își facă apariția. Nu am ajuns în sălbăticie, ba, din contră, am ajuns într-un loc în care oamenii te salută fără să te cunoască, în care tradițiile, gusturile, aromele, culorile, viața au un fel de-a fi ce se apropie foarte mult de imaginea mea despre paradis. L-am mai descoperit și înainte, în multe colțuri ale lumii și ale României, în special, așa că nu îmi este greu să îl identific. 🙂 Satul Cund din județul Mureș este un colț de paradis.

 

Renumele său este oferit îndeosebi de Valea Verde, un „resort” care se întinde cam pe jumătate din sat; am folosit ghilimelele pentru că nu este, de fapt, un resort clasic, așa cum ne imaginăm, ci este, mai degrabă, un sat transformat în spații de cazare, formate din case vechi, recondiționate. Ceea ce Jonas și partenera lui au reușit să facă aici a fost să valorifice cadrul natural și arhitectural și să le expună frumusețea. Însă nu singuri, ci cu ajutorul a nu mai puțin de 29 de consăteni (dintre cei 148 de locuitori), alături de care realizează cam tot ce se poate observa la Valea Verde (de la preparate ale căror vedete sunt ingredientele culese sau produse în zonă, la obiectele de tâmplărie realizate în atelierul propriu).

 

Povestea acestui loc este povestea oamenilor care se îndrăgostesc de România și o aleg drept casă; de fapt, își deschid larg ușile casei și ne propun experiențe pe care ei înșiși le trăiesc în țara noastră. O vacanță în acest loc este, din punctul meu de vedere, o vacanță în care îți dai voie să stai, să fii, în care ai parte de genul de relaxare ce îți dă prilejul îți auzi gândurile – sau poate chiar și ele se opresc.

Dacă nu ar fi fost pandemie, probabil că vara aceasta aș fi fost în Bali, sorbind dintr-o nucă de cocos. În schimb, stau în hamac, beau o limonadă și nu contenesc să mă minunez de toate locurile frumoase pe care țara noastră le are. De fapt, acum stau în fața laptopului, beau o cafea și vă împărtășesc experiențele mele din această vară. 🙂

 

Am aflat de acest loc din întâmplare și tot întâmplarea a făcut să găsesc liber, într-o zi de weekend, în plină vară, Apartamentul 3, aflat în curtea principală (acolo unde sunt și recepția, restaurantele, terasele, foișorul, lacul și toate decorațiunile menite să ne înfrumusețeze șederea). Atât aici, cât și în sat, au fost achiziționate case vechi și restaurate, astfel încât condițiile de cazare să nu facă rabat de la facilitățile moderne, dar, în același timp, să ofere experiențe autentice, cu izul de altădată.

*Apartamentul 3 are un pat cu baldachin și o canapea extensibilă ce poate fi cu ușurință utilizată de o a treia persoană.

**La finalul lunii iulie, când am vizitat eu satul Cund, doar terasele erau deschise, întreg personalul purta mască, iar, la baia din cameră, lângă recipientul cu săpun, era și unul cu dezinfectant. Locul nu mi s-a părut deloc aglomerat, spațiul este destul de mare, astfel că mesele pot sta distanțate, chiar și la evenimente (se organizează tinclusiv nunți aici).

***Întreg sejurul (cazare, mese, activități) se poate achita și cu tichete de vacanță.

 

Știți cum este, pentru un om care toată viața a trăit înconjurat de betoane, să se trezească cu miros de fân și cu sunetul liniștii (dacă liniștea poate avea vreun sunet)? Este un vis către care eu tânjesc din când în când. Știți cum este să iei cina pe malul lacului, printre copaci și lampioane, cu luna și cu lumânările care să te vegheze, fără să-ți pese de țânțari sau de orice altceva? Este ca o evadare din lumea aceasta care pare pe zi ce trece mai nebună și mai de neoprit.

Primele semne că urmează să ajung într-un mic paradis mi-au fost oferite pe drum, chiar la intrare în sat, unde am fost întâmpinată de iubiții mei irezistibili, baloții (nu am luat-o pe câmpii – decât fizic –, însă peisajele completate de baloți mi se par adorabile).

 

Mai apoi, au urmat casele colorate tipic transilvănene și liniștea de pe stradă (rar vedeai câte o mașină). Însă, punctul culminant a sosit când am ajuns la Valea Verde și, preț de câteva ore, nu m-am mișcat din hamac; aproape că nici nu am respirat, pentru a asculta natura.

 

Apusul m-a găsit în mijlocul pădurii, la un observator de urși construit tot de Jonas, unde se poate cina (iar experiența este precedată de o plimbare cu trăsura peste care eu am sărit). Am ales doar o scurtă vizită și, mai apoi, m-am bucurat de restul serii lângă lac, într-o atmosferă degajată și chiar romantică (nu a lipsit nici concertul greierilor).

 

Activități

 

Dacă vrei să fugi de tot și de toate, aici te poți adăposti; dacă vrei să te regăsești, tot aici o poți face. Dacă, în schimb, simți nevoia și de puțină mișcare sau aventură, să știi că există variante pentru orice preferință. Se pot face drumeții (inclusiv cu bicicleta), echitație, yoga, plimbări cu trăsura sau cu sania, în funcție de anotimp (pe care nu le recomand neapărat, pentru că senzația pământului și a ierbii sub picioare este de nedescris, iar, în felul acesta, se pot odihni și caii), scufundări în lac, vizite la observatorul de urși sau la Manufactura de brânză din sat.

Eu am ales un traseu ușor (și rapid) pentru drumeție și, ajutată fiind de o hartă primită la recepție, am pornit pe dealurile din spatele complexului, într-o zi călduroasă de vară. Am avut parte de priveliști de vis, am văzut oi, plantații de trandafiri, chiar și o mică pădure, iar oameni am întâlnit o singură dată, într-o căruță. Și, din nou, elementul central, ca în întreg sejurul, a fost liniștea, cu care simțeai că te poți contopi.

 

Meniu

 

Dintre toate preparatele  încercate, meniul de mic dejun a fost preferatul meu, poate pentru că s-a apropiat mai mult de specificul locului, de tradiționalul la care te aștepți în aceste zone (și cina a fost pregătită din ingrediente locale, bazându-se pe preparate reinterpretate, mai mult in stil gourmet). Vedetele oricărei farfurii sunt trufele (des întâlnite în zonă), așa că nu ezitați să vă bucurați de ele inclusiv la micul dejun, presărate peste omletă (sau amestecate cu unt). Un alt preparat care trebuie musai încercat este brânza neagră, achiziționată din sat, de la Manufactura de brânză (am fost foarte curioasă de acest loc, însă când am ajuns, am avut impresia că toți oaspeții de la Valea Verde și-au dat întâlnire acolo, așa că nu am mai stat, din cauza aglomerației).

 

De fapt, nu ezitați să vă bucurați. De tot. De fiecare lucru simplu ce capătă însemnătate atunci când nu ai parte de el zilnic. De meleagurile României, care tot timpul ne-a așteptat cu brațele deschise. De natura pe care am cam uitat că trebuie să o protejăm și căreia ar trebui să îi fim recunoscători pentru tot ce ne oferă. De sunetul greierilor, de ciripitul păsărilor, de glasurile oilor. De coloritul florilor, de prospețimea ierbii, de adierea vântului. De viață, de oameni, de noi. De tot.

Călătorii frumoase vă doresc!

 

---

Fotografii realizate cu Samsung Galaxy S20 Ultra, oferit de Samsung România, care ne invită să descoperim lumea altfel, #withGalaxy.

---

Articolul nu a fost sponsorizat sau influențat în niciun fel de către unitatea de cazare.

---

Citește și: 

• Vara mea surprinsă de lentilele noului Samsung Galaxy S20 | Un articol album
• Viscri | Ce se ascunde în spatele caselor colorate?