Viscri | Ce se ascunde în spatele caselor colorate?

Case colorate, tocmai bune de imortalizat, o biserică fortificată în vârf de deal, construită, asemeni tuturor celor din zonă, în cel mai înalt punct al localității, cu rol de protecție. Mașini multe, turiști și mai mulți, dornici să pășească pe urmele Prințului de Walles, care a îndrăgit atât de tare aceste locuri, încât și-a achiziționat o casă în care pot înnopta cei care ajung aici. Pentru un simplu turist, Viscri reprezintă o lume colorată, numai bună de imortalizat, de vizitat în câteva ore și de lăsat, undeva, în cotloanele minții. Pentru localnici, lucrurile stau puțin diferit.

Am fost și eu, preț de câteva ore, turistul acela; m-am oprit la fiecare gard și sub fiecare oblon, întrebându-mă, totodată, cât de deranjați sunt cei din spatele zidurilor de toată agitația din jurul lor. Mai apoi, m-am întrebat cum îi ajută explozia aceasta de turiști pe oamenii simpli, care își duc viața așa cum au făcut-o dintotdeauna, bazându-se pe agricultură și pe creșterea animalelor. Răspunsul la întrebările mele a venit spre seară, atunci când mașina mea nu a vrut să mai pornească și m-am văzut nevoită să îmi prelungesc șederea. Atunci am avut prilejul să discut cu doi localnici născuți și crescuți în Viscri, dar care l-au părăsit pentru localitățile vecine.

Cumva, mi s-au adeverit gândurile; turiștii vin și pleacă, iar ei rămân să-și ducă traiul așa cum știu mai bine. Doar câțiva se bucură de fluxul de turiști, în rest, pentru ceilalți, tot ce rămâne în urmă odată cu lăsarea serii este un val de praf (aceasta a fost principala nemulțumire, faptul că nu există asfalt). Vrem să păstrăm specificul de altădată, dar, în același timp, să ținem pasul cu vremurile; aici este un echilibru foarte fin care, din punctul de vedere al localnicilor (cel puțin al celor cu care am discutat), în prezent nu este păstrat.

Am descoperit Viscri într-o după-amiază de duminică, când pe stradă erau (mult) mai mulți turiști decât localnici. De fapt, localnicii cred că se retrăseseră în casele pe care noi le fotografiam de zor. Decorul se schimbă de la galben, la albastru sau verde intens și, cumva, dă senzația unui loc de poveste. Văzut din afară, așa pare, iar aceasta este imaginea cu care am plecat din Viscri, chiar dacă, așa cum am spus, pentru localnici lucrurile nu par chiar atât de colorate ca pentru noi.

În drum spre Viscri

Viscri, România

Viscri, România

*Întreg satul se află în patrimoniul UNESCO, motiv pentru care schimbări prea multe nu se pot face.

Este firesc ca, după ce mirajul acestei popularități sporite peste noapte se împrăștie, să rămână sentimentul de neputință; odată cu plecarea turiștilor, ei rămân în aceleași case colorate, însă, de data aceasta, înconjurați de liniște. Cât de confortabil se simt să le fie radiografiată viața? Cât de îndreptățiți suntem noi, ca turiști, să pătrundem în viețile lor, în căutarea fotografiei perfecte? Ne facem, oare, timp să îi ascultăm, să le aflăm poveștile? Sau plecăm fericiți că am descoperit un loc autentic, fără să știm ce înseamnă să păstrezi această autenticitate?

O cafea pe uliță, înconjurați de copiii care nu au uitat jocurile în aer liber, este un mod de a contribui (cu puțin) la dezvoltarea zonei. Biletul pe care îl achiziționăm pentru a vizita biserica este o modalitate de a spori veniturile localității. Pâinea pe vatră care ne tentează să o mâncăm pe loc (chiar dacă unii spun că nu mai este asemeni pâinii făcute odată), este, și ea, un prilej de a interacționa cu oamenii. Micile suvenire pe care, de cele mai multe ori, doar le fotografiem sunt realizate manual și reprezintă munca și truda artizanilor locali.

Viscri, România

Biserica fortificată din Viscri

Biserica fortificată din Viscri

Satele românești se luptă cu un timp în care trebuie să găsească granița firavă ce unește ceea ce turiștii caută cu ceea ce localnicii își doresc. Aici intervenim și noi, având rolul de a nu deranja și de a nu ne face simțită prezența (și nici în urma noastră). Ci doar de a ne bucura de ceea ce, pentru alți oameni, este „acasă”.

A nu se înțelege că sunt împotriva turismului rural, că nu încurajez oamenii să viziteze Viscri sau că nu mi-a plăcut acest loc. Dimpotrivă, vă spun să mergeți, pentru că este fermecător și carismatic, însă vă încurajez să fiți responsabili, și, dacă puteți, să contribuiți la bunăstarea locului. Și chiar sper ca fotografiile de mai jos să vă inspire și să trezească în voi dorința de a vizita satul transilvănean, satul românesc. Că este Viscri, că sunt (și) altele, este opțiunea voastră. Însă fiți mai mult decât turiști grăbiți. 🙂

Călătorii frumoase vă doresc!