Vacanța în Vorarlberg a fost pentru mine puțin diferită de vacanțele pe care deja le-am transformat într-un stil de viață. A fost diferită din multe puncte de vedere. Am învățat să mă bucur și mai tare de lucrurile mici și să realizez cât de inutile sunt multe dintre cele pe care acum le considerăm indispensabile. Am ieșit, din nou, din zona mea de confort, lucru care mă bucură de fiecare dată când se întâmplă.

Întreaga excursie fost axată pe natură și pe plimbări lungi în aer liber, mai mult sau mai puțin solicitante. Pentru că în fiecare zi parcurgeam trasee mai lungi, mai dificile, la finalul săptămânii petrecute aici, am realizat că, până nu pornești pe un drum, nu îți vei da seama că îl poți duce la final. Și, dacă ne raportăm la toate lucrurile din viața noastră, se aplică același principiu.

Am realizat că, în clipele în care nu aveam semnal la telefon ori internet disponibil, eram cu adevărat liberă să trăiesc. Aveam mintea complet liniștită, mă simțeam complet relaxată, deși parcursesem pe jos un traseu de 5 ore. Mă vedeam făcând o drumeție atât de lungă? Sau mă vedeam coborând un munte întreg pe jos? Eu, cea care s-ar urca oricând într-un avion doar pentru a vedea o operă a lui Leonardo da Vinci? Eu, cea care, deși obișnuită fiind cu zeci de kilometri parcurși pe jos zilnic în excursii, i-am parcurs de fiecare dată înconjurată de mulți oameni, clădiri, agitație? Răspunsul este nu. Nu mă vedeam făcând acest lucru.

Am susținut întotdeauna că iubesc istoria, iubesc clădirile, iubesc oamenii, iubesc geniul fiecăruia. Le iubesc în continuare, doar că am învățat să apreciez, mai presus de orice, miracolele naturii. Spectacolul ei, unde ea este și regizor, și scenarist, și interpret. Ea își alege decorul, ea își alege chiar și publicul. Am învățat să apreciez că fac parte din publicul ei.

Am făcut această lungă introducere a imaginilor ce vor urma, a destinației de astăzi, pentru că și acum este vorba despre o drumeție. O plimbare cu telegondola, mai exact, iar apoi o drumeție de o oră la Baumgarten, un alt loc minunat unde ai senzația că te afli deasupra norilor și a lumii. Veți fi tentați să spuneți că m-a luat prin surprindere, dar nu este deloc așa. Veți afla în cele ce urmează despre ce este vorba. 🙂

Baumgarten - Visator prin lume

Aventura noastră a început cu o plimbare cu telecabina, deoarece întreaga regiune Vorarlberg oferă astfel de mijloace de transport, pentru a putea observa de la înălțime toată frumusețea peisajelor. Cei mai aventurieri pot parcurge pe jos traseele, ori pot opta pentru a efectua drumeții de la diverse stații ale telecabinelor, așa cum am făcut și noi.

Baumgarten - Visator prin lume

Mi-a fost imposibil să mă desprind de geamurile acesteia și mi se părea că din fiecare unghi, peisajul este și mai frumos.

Baumgarten - Visator prin lume

Verdele acesta crud este unul dintre cele mai apreciate lucruri și unul dintre primele care ne vin în minte atunci când ne gândim la Austria. Localnicii sunt foarte fericiți în zilele ploioase, deoarece, fără ploaie nu ar putea exista atâta prospețime a naturii.

Baumgarten - Visator prin lume

Ajungem, așadar, la Baumgarten, ultima stație a telecabinei, aflată la o altitudine de aproximativ 1600 de metri.

Baumgarten - Visator prin lume

Și primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă bucur de întreaga priveliște. Acesta este un alt loc de unde se poate observa per ansamblu Lacul Constanța. În momentul în care noi am ajuns, o ceață destul de densă învăluise crestele munților, așa că, în așteptarea soarelui, am petrecut puțin timp la restaurantul aflat lângă telecabină.

Baumgarten - Visator prin lume

Prima oprire a fost, desigur, în zona deserturilor. Mă refer la cele cu mere, bineînțeles. 🙂 Să fie prăjitură?

Baumgarten - Visator prin lume

Ori ștrudel cu mere?

Baumgarten - Visator prin lume

Însoțit de un suc tot din mere. 🙂

Baumgarten - Visator prin lume

Ștrudelul cu mere și cu sos de vanilie a câștigat! Cel mai bun desert din Austria acesta este, cu siguranță.

Baumgarten - Visator prin lume

Am poposit aici nu doar pentru a gusta produse tradiționale, ci și pentru a ne bucura de întreaga imagine a Alpilor care ni se dezvăluiau în fața ochilor.

Baumgarten - Visator prin lume

Nu după mult timp, părăsim zona telecabinei și pornim pe traseul care înconjoară creasta acestui munte, oferind, astfel, o panoramă a întregii zone.

Baumgarten - Visator prin lume

Și avem parte de imagini pe care le-am mai întâlnit, dar care sunt la fel de frumoase de fiecare dată, prin puritatea și simplitatea pe care le emană.

Baumgarten - Visator prin lume

Din loc în loc, câte o căsuță din lemn completează peisajul. Ne-am întreba cum trăiesc oare oamenii aici? Răspunsul este extrem de simplu: aleg să se bucure de natură și de tot ceea ce ea oferă. Aleg să păstreze vii tradiții care s-au transmis din generație în generație. Ne arată că, deși sunt capabili să se adapteze evoluției tehnologiei, pot, în egală măsură, să păstreze doar lucrurile care sunt cu adevărat importante pentru ei: natura și familia.

Baumgarten - Visator prin lume

Așa că am preluat această energie pozitivă care se resimte la orice pas, am simțit libertatea pe care muntele o transmite și m-am bucurat din plin de locurile în care mă aflam.

Baumgarten - Visator prin lume

Ați putea spune că echipamentul meu este total neinspirat pentru zonele în care mă aflu și vă dau dreptate. Nu este deloc comod să ai grijă la orice pas să nu te împiedici și nici nu vă sfătuiesc să faceți drumeții neechipați corespunzător. Însă, ajunsă în acest loc de poveste, nu puteam să nu îl descopăr cu totul. Așa că am renunțat la sandale în favoarea unor pantofi sport și am pornit. Nu este imposibil, însă nici indicat nu este.

Baumgarten - Visator prin lume

După fiecare șerpuire a drumului, se putea simți (și chiar auzi) încântarea mea. 🙂

Baumgarten - Visator prin lume

Am avut și mici momente de odihnă, înconjurate de liniștea și de calmul din jurul nostru.

Baumgarten - Visator prin lume

Și nu doar munții oferă propriul spectacol, ci și cerul, pentru că ceața s-a ridicat rapid și soarele a pus stăpânire pe întreg cerul.

Baumgarten - Visator prin lume

Sunetele tălăngilor erau singurele care se auzeau, chiar și în depărtare.

Baumgarten - Visator prin lume

Așa e că par desprinde din paradis aceste locuri? 🙂 Vă spun, este imposibil să nu vă atașați de ele. 

Baumgarten - Visator prin lume

Aceasta este un traseu mai ușor și mai scurt, practic zonele de urcat și de coborât nu sunt atât de abrupte și poate fi realizat chiar și de familiile însoțite de copii.

Baumgarten - Visator prin lume

Și nu doar verdele puternic m-a fascinat, ci și aceste mici și delicate pete de culoare.

Baumgarten - Visator prin lume

Ele au găsit calea de a înflori și de a străluci chiar și pe crestele munților.

Baumgarten - Visator prin lume

Fiind o zonă extrem de frumoasă, este preferată de iubitorii sporturilor extreme, cum ar fi parapantiștii.

Baumgarten - Visator prin lume

Care așteaptă vântul prielnic pentru a zbura deasupra Alpilor.

Baumgarten - Visator prin lume

Iar, la întoarcere, drumul trece pe lângă o altă terasă, unde vă puteți odihni puțin și unde, de asemenea, puteți admira în liniște peisajul. Se poate observa în zare localul, fiind în clădirea din stânga.

Baumgarten - Visator prin lume

Acesta a fost, dragii mei, Baumgarten în imagini, un loc pe care musai trebuie să îl vizitați dacă plănuiți o călătorie în Vorarlberg. 🙂


Citește și: