Drumeție către Schönenbach în imagini - locul unde se scriu poveștile

Schönenbach este un loc desprins din alt timp, cu propriile legi și reguli, cu tradiții și obiceiuri puternice în rândul locuitorilor, pe care și turiștii le respectă cu plăcere. Un loc care a dat naștere multor povești, cu siguranță, tocmai prin prisma faptului că el însuși pare o poveste, este o încântare să-l descoperi și să petreci timpul aici. Și, dacă mai ținem cont și de faptul că nu există semnal la telefon ori internet, atunci singurul lucru care ne rămâne de făcut este să ne apropiem și mai tare de natură. Acea natură din care acum facem parte cu totul, acea natură care ne cucerește prin simplitate și prin modul perfect de desfășurare.

Schönenbach este un mic sat austriac din mijlocul Alpilor, din regiunea Egg a zonei Vorarlberg, ce pare singurul loc populat pe o rază de câțiva kilometri. Tot ce remarcăm este liniștea care, ici-colo, este deranjată de sunetul de tălăngi, dar care se încadrează perfect în atmosferă și în peisaj. Este, de fapt, singurul sunet care se aude mai aproape sau mai departe, este cel care întregește tabloul perfect, aș putea spune. Cele câteva case, în jur de 20, sunt toate construite din lemn și, pentru a păstra locul așa cum este, nu este permis să se construiască una nouă decât dacă se dărâmă o alta. Cu alte cuvinte, locul acesta va rămâne așa pentru mult timp, tocmai pentru a se păstra acel farmec și acele tradiții de care locuitorii sunt atât de apropiați.

Putem ajunge aici atât cu mașina, cât și printr-o drumeție, însă, dacă alegem a doua variantă, plăcerea de a-l descoperi este cu atât mai mare, deoarece, la finalul drumului, după câteva ore parcurse pe jos (sau cu bicicleta), descoperim, în zare, această oază. O descoperim și ne bucurăm de ea, pentru că pătrundem, parcă, într-o nouă lume. Astăzi o să vă prezint câteva fotografii din acest loc, dar și de pe traseul parcurs până aici, urmând să vă povestesc și despre noaptea petrecută la singurul han din zonă și despre dimineața din mijlocul naturii, atunci când, privind pe geam, am simțit că m-am trezit în paradis.

Am început drumeția spre Schönenbach, călătorind, tot timpul, prin mijlocul Alpilor.

Traseul, deși aparent lung (aproximativ 3 ore), se parcurge foarte ușor, deoarece drumul este pietruit și destul de lin, bineînțeles, cu suișuri și coborâșuri.

Am fost fascinate de toate peisajele, de verdele crud pe care îl vedeam peste tot în jurul nostru, așa că am îmbrățișat din plin culorile vii, mirosul proaspăt, sunetul păsărilor.

După cum spuneam, culorile vii ne-au însoțit pe tot traseul.

Și ne-am bucurat chiar și de cele mai mici lucruri, cum ar fi florile pe care am observat că toți localnicii le culegeau, înfrumusețând, astfel, fiecare masă.

Motiv pentru care ne-am oprit mai des decât ne-am fi imaginat, pentru a face fotografii, pentru a filma sau pur și simplu pentru a admira tot ceea ce întâlneam în calea noastră.

Așa că, după ce trecuseră aproximativ două ore și jumătate, am realizat că am parcurs, de fapt, doar jumătate de oră din traseul de trei ore până la Schönenbach.

Am întâlnit multe animale care își vedeau liniștite de viața lor, despre care am aflat că se află în faza a doua a păscutului.

Și părea că nimic nu le poate deranja activitatea.

Oriunde era o casă, în jurul ei se aflau numeroase văcuțe, care pășteau toată ziua.

În drumul nostru am întâlnit și o cascadă, pe care am simțit-o precum o gură de oxigen după câteva ore bune de mers printr-un soare surprinzător de puternic.

Ce am remarcat a fost că toate traseele erau marcate, așa că nu am avut nicio problemă să ajungem la destinație. Am avut parte de mici aventuri într-o altă drumeție, însă, pe traseul acesta, totul mi s-a părut foarte bine marcat.

Imaginile, oriunde priveam, erau dominate de crestele munților, de brazii care le acopereau și de casele ce păreau desenate în acele locuri. Chiar m-am întrebat cum se desfășoară viața pentru locuitorii lor și am aflat apoi că, inclusiv pe timpul iernii, toate drumurile sunt curățate, iar oamenii preferă să locuiască acolo, deoarece iubesc natura și tradițiile.

După aproape o zi întreagă prin mijlocul naturii, în care urmele de civilizație se întâlneau ici-colo, foarte rar, ajungem să vedem, în zare, acest sat (sau cătun, aș putea spune), care a fost precum o victorie pentru noi.

Atât de frumos ni s-a părut totul, atât de pitoresc și de primitor, încât am uitat pe loc de oboseală, de soarele puternic care ne-a însoțit tot drumul și am imortalizat tot ceea ce noi descopeream cu privirea și trăiam din tot sufletul.

Viața mi s-a părut că se scurge într-un ritm al ei, văcuțele pășteau liniștite și se adăpau de la un mic pârâu ce străbătea zona, iar oamenii așteptau lăsarea serii pentru a putea adăposti animalele în grajdurile lor.

O atmosferă de poveste, cum am mai spus, unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am vizitat vreodată, genul acela de loc în care te afli în perfectă comuniune cu natura.

Crestele munților, verdele ierbii, casele din lemn sunt elementele principale ale acestui tablou în aer liber.

Iar cei câțiva localnici erau acompaniați de turiști care veneau doar pentru această oază de liniște sau pentru a lua cina la hanul la care noi am petrecut și noaptea.

N-am întâlnit văcuța Milka, însă cred că am fotografiat toate văcuțele pe care le-am văzut. 🙂

Pentru că ele erau cele care animau locul, care îi sporeau farmecul.

Unele erau mai sfioase…

Altele ușor nepăsătoare…

Unele chiar prietenoase…

Iar altele își apărau foarte bine teritoriul. 🙂

Fiecare avea ceva special și fiecare și-a făcut loc în amintirile mele cele mai frumoase. Iar, împreună cu imaginea de ansamblu din Schönenbach, pot spune că am avut parte de unele dintre cele mai frumoase momente din excursia în Austria.