Una dintre cele mai frumoase destinații pe care le-am vizitat a fost zona Vorarlberg a Austriei, situată la granița cu Germania și cea cu Elveția. Am avut parte de o excursie foarte bine organizată (de către Oficiul de Turism din Vorarlberg), inedită, totodată, dar și foarte complexă, deoarece am avut parte de zone urbane, de zone rurale, dar și de zone aproape izolate. Prima oprire, așa cum v-am mai povestit, a fost în orașul Bregenz, aflat pe malul lacului Constanța. Aici, o cameră frumos amenajată ne aștepta la hotelul Garni Bodensee (hotel de trei stele) și urma să rămânem două dintre cele șase nopți petrecute în Austria.

Hotel Bodensee, Bregenz

Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Pentru mine, o excursie completă nu înseamnă doar peisaje spectaculoase, obiective istorice sau arhitecturi moderne, gastronomie specifică ori tradiții și obiceiuri. Înseamnă și unități de cazare pe care să le asociez cu locurile respective, sau care să aibă ceva specific fiecărei destinații. Din punctul meu de vedere, hotelul la care ne-am cazat în Bregenz s-a încadrat perfect în tot tabloul despre acest oraș, cu principalul punct de atracție lacul care pe mine m-a cucerit, cel mai mare lac al Alpilor, Constanța.

Amplasamentul

Hotelul Garni Bondesee este situat în imediata vecinătate a lacului Constanța. De fapt, tot ce îl desparte de port este o stradă (și o linie de cale ferată). Astfel că am avut ocazia să ne plimbăm în fiecare seară pe malul lacului, mai ales că zona este una extrem de liniștită și de sigură, așa că nu am avut nici cea mai mică teamă dacă se întâmpla să se întunece în timp ce noi ne bucuram de priveliște și de atmosfera de pe malul lacului. De asemenea, centrul orașului se putea observa de la terasa camerei noastre, deci, după doar câteva minute de plimbare, ajungeam foarte ușor în zona în care se află centrele comerciale și majoritatea localurilor.

Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Priveliște de la Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Priveliște de la Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Camera

Noi am fost cazate la etajul patru (denumit, de fapt, D), ultimul etaj al hotelului, unde am remarcat că se află mai puține camere, dar și singurele care dispun de terasă. Așadar, am admirat în fiecare dimineață lacul Constanța și, dacă priveam spre stânga, puteam vedea centrul orașului Bregenz, iar, dacă priveam în dreapta, puteam remarca Alpii, că doar ne-am aflat în mijlocul lor toată vacanța. 🙂 De fapt, de peste tot se puteau vedea Alpii și chiar am făcut drumeții aproape zilnic. Am avut parte de o cameră foarte spațioasă și foarte curată, la fel și baia, ambele dotate cu toate utilitățile specifice unui hotel de 3 stele, ba chiar ne-a surprins faptul că am descoperit două plasme, una în fața patului și una deasupra lui. Cel mai tare ne-a plăcut, atât Mirelei, cât și mie, dulapul cu uși din sticlă, care dădea o notă minimalistă întregului decor. Acesta adăpostea fier și masă de călcat, fierbător de apă (pentru ceai sau pentru cafea), minibar și un seif mare, care ne-a permis amândurora să ne lăsăm laptopurile în timpul în care eram plecate. Deși nu cred că ar fi fost nici cea mai mică problemă dacă le-am fi lăsat oriunde, pentru că, așa cum am mai zis, aceasta este cea mai sigură zonă a Austriei, țară care oricum este una extrem de civilizată. Aici aș putea spune că era civilizația la superlativ.

Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Există conexiune la internet, destul de bună în cameră, însă pe terasă nu era foarte rapid, dar sunt obișnuită cu internetul din afara României și nu mă aștept să aibă viteza pe care o are pe teritoriul țării. Am reușit, totuși, să postez primele fotografii și primele impresii din Austria, așa că mă declar mulțumită.

Micul dejun

Micul dejun, așa cum se întâlnește de obicei, a fost sub formă de bufet suedez, cu preparate calde sau reci, dulci sau sărate, pentru toate preferințele. Mi-au plăcut foarte tare iaurtul cu fructe și brânzeturile, pentru că, fiind o zonă de munte, brânza este preparată cam peste tot și foarte îndrăgită, în special cea de capră.

Pe fiecare masă ne așteptau câte un sudoku și un pix iar, dacă nu aș fi fost de fiecare dată presată de timp (vina mea, știu, sunt mai lentă dimineața), tare mi-ar fi plăcut să rezolv un astfel de joc, pe care l-am iubit în copilărie și care îmi amintește de fiecare dată de ea. Iar florile erau nelipsite de pe mese, la orice hotel, terasă, locuință.

Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Ce mi-a plăcut la hotelul Garni Bodensee?

În primul rând, faptul că, deși este un hotel micuț, mi s-a părut foarte cochet și frumos aranjat. Ajungând în living și văzând decorul, mă așteptam ca și camera să fie amenajată în același stil, mai clasic (stil care nu îmi displace nicicum), însă aceasta avea un decor destul de modern și de minimalist. M-a încântat amplasamentul, deoarece puteam ajunge foarte repede atât în centru, cât și pe malul lacului, adică eram aproape de toate zonele importante ale orașului (inclusiv stația de autobuz era la câteva minute de hotel). Am fost primite cu amabilitate și parcă nu doar personalul era amabil, ci însuși hotelul te îndemna să îl descoperi (încă de la recepție oaspeții puteau servi apă și fructe uscate, o atenție simbolică de bun venit).

Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Hotel Garni Bodensee, Bregenz

Hotel Garni Bodensee, Bregenz

M-am simțit foarte bine în Bregenz și nu doar pentru că a fost prima zonă descoperită, ci pentru întreaga atmosferă liniștită și relaxată. Și a avut o influență și hotelul la care am stat, deoarece m-am putut odihni foarte bine, iar dimineața o începeam și mai bine, cu o cafea pe terasă și cu lacul Constanța în fața mea.


Citește și: