Atunci când viața te surprinde – cum arată Balcanii după aproape 3 decenii de la război

Mergem protejați de răcoarea oferită de aerul condiționat din mașină. Afară, sub un soare dogoritor de august, se înalță clădirile care odată erau cele mai de preț atracții ale țărilor din fosta Iugoslavie (Republica Socialistă Federală Iugoslavia). Unele încă sunt, altele au dispărut definitiv. Pe unele soarta le-a protejat și atacurile îndreptate asupra lor nu au fost atât de puternice, iar altele au rămas să ne amintească de evenimentele pe care cei care le-au trăit cu siguranță că nu le vor uita toată viața. Balcanii oferă, pe lângă peisajele despre care cu toții putem concluziona că sunt un dar primit de la natură, și niște adevărate lecții de istorie, presărate cu suferință, cu pierderi, și mai apoi, înconjurate de speranță.

Cel puțin acesta a fost sentimentul pe care l-am avut, că speranța a fost cea care a permis acestor popoare să renască și să ne ofere lecțiile pe care le-au învățat dintr-un trecut nu foarte îndepărtat, ale cărui urme rezonează puternic și astăzi. Se întâmpla în anul 1991, atunci când conflictele interne au dus la începerea unui război care s-a continuat pe parcursul a mai mulți ani și în care, într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu, au fost implicate toate țările care formau Iugoslavia: Serbia, Muntenegru, Croația, Bosnia-Herțegovina, Macedonia și Slovenia.

Deși vorbim despre mai multe războaie, care s-au purtat între țări diferite și în perioade diferite, toate au avut la bază aceleași conflicte etnice, presărate de mari dificultăți economice. Iar toate au avut ca rezultat destrămarea fostei Iugoslavii și dobândirea independenței țărilor din Balcanii de Vest, plătită, însă, cu un mare preț, clădită pe decesul a mii de persoane, pe dezbinarea multor familii și pe abandonul a ceea ce, până nu demult, însemna „acasă” pentru localnici.

Dacă unele dintre clădirile dărâmate atunci au fost refăcute în totalitate, pe altele le putem observa cum își poartă rănile. Și cum, pe alocuri, singura forma de viață întâlnită este vegetația care a apărut pe zidurile încărcate de ani. Și de tristețe. În Mostar, oraș din Bosnia-Herțegovina, există un cimitir la marginea orașului, care spune cel mai bine istoria oamenilor care atunci au luptat pentru un crez. Nu am avut curajul să îl vizitez, însă el există și apasă asupra atmosferei liniștite din oraș. Chiar și în centrul vechi, în jurul bătrânului pod (Stari Most), deși întâlnim oameni din toate culturile, nu am descoperit acea efervescență care se întâlnește în orașele care au fost ferite de episoadele dure ale istoriei. Cei mai în vârstă își duc traiul într-un mod simplu, decent, demn și lăudabil. Fac ceea ce știu cel mai bine, ceea ce au învățat într-o viață întreagă: își folosesc mâinile pentru a da naștere acelor obiecte pe care noi le achiziționăm, adesea, și pe care tot la fel de des le uităm într-un colț al casei noastre.

Peisajul cel mai tulburător al acestui oraș (destul de colorat, ce-i drept, în zona sa veche), este acela în care „protagoniștii” sunt clădirile bombardate, părăsite, și devenite acum mici oaze de vegetație. Este imposibil să nu le remarcăm, și, pentru că locuitorii nu vor doar ca noi să le observăm, ci și să înțelegem parte din dramele trăite, se organizează și tururi ghidate care ne prezintă istoria acelor ani, rămasă vie pe fațadele celor care au fost, până nu demult, casele lor.

Pentru mine a fost fascinant să observ (și nu este primul loc în care se întâmplă astfel), cum, în beton și în ciment, au răsărit flori, a (re)apărut viața. Oamenii și-au cedat casele (mai mult de nevoie decât de voie), iar, astăzi, natura este cea care veghează asupra lor. Pentru mine, așa cum am spus în repetate rânduri, Mostar a însemnat surpriza anului 2017. A însemnat momente în care, într-o clipă descopeream o lume colorată, iar în cealaltă, eram surprinsă de urmele unor momente greu de înțeles pentru cei care le-au trăit.

Îndreptându-ne spre Croația, atmosfera se schimbă puțin, însă nici această țară nu a fost ferită de război, ba, dimpotrivă, a participat la lupte timp de 4 ani, iar războiul dintre croați și sârbi este, poate, unul din cele mai răsunătoare care au avut loc în acea perioadă. Dubrovnik, spre exemplu, cea mai cunoscută, vizitată și îndrăgită destinație de pe Coasta Dalmată, a ascuns urmele pe care războiul le-a lăsat. Le-a ascuns sub clădirile vechi (sau refăcute după planurile inițiale), le-a ascuns în spatele istoriei care a început pe vremea Republicii Venețiene. Însă, la o simplă discuție cu localnicii, afli cât de mult înseamnă pentru ei clădirile printre care noi astăzi ne plimbăm. Afli cât prețuiesc ei însemnătatea cuvântului „acasă”, afli că, deși în spatele vechilor ziduri multe dintre celebritățile internaționale și-au achiziționat locuințe, există, totuși, mulți oameni pentru care „acasă” nu are preț. Și care își trăiesc acolo poveștile de-o viață, care nu vor să renunțe la căminele lor pentru nicio sumă din lume. Și vorbim de sume foarte mari aici.

Serbia și Muntenegru sunt două țări care au continuat să formeze una singură până în anul 2006, prin decizie comună. Ce am remarcat este că sârbii vorbesc despre Muntenegru cu multă duioșie și că sunt, în continuare, foarte apropiați de această țară și de oamenii ei. Ochii li se luminau când povesteam despre călătoria noastră prin Balcani și atunci când aflau că, odată ce aveam să lăsăm în urmă țara lor, vom poposi în Muntenegru, atât în capitală, cât și pe Coasta Adriaticii. Muntenegru se află în plină dezvoltare turistică de când și-a dobândit independența, însă nici vecinii sârbi nu stau mai prost la acest capitol, ambele țări fiind două dintre destinațiile în care am fost cel mai frumos întâmpinată.

Drumul de la intrare în Serbia până în Belgrad mi s-a părut o radiografie a vieții rurale, pentru că străbate multe sate, pentru că ai ocazia să descoperi ce se află și în spatele cortinei. Uneori prefer aceste trasee, deși confortul și rapiditatea autostrăzilor (acolo unde există) sunt adesea apreciate și de mine. Doar că, dacă îți propui să observi mai mult decât destinațiile îți oferă, dacă nu te plasezi ca un pion pe o hartă și te axezi doar pe câteva puncte fixe, ai ocazia să te bucuri de întreaga călătorie, ai ocazia să observi cum peisajul se schimbă, cum clădirile își modifică înfățișările de la zone rurale la cele urbane, și invers.

Nu am ajuns în toate țările din Balcani și nici în zonele cele mai afectate de atacuri (nu doar din perioada războaielor din Iugoslavia). Am pornit în această regiune căutând mai mult decât peisaje și vestigii istorice, ci căutând oameni și trăiri. „Be a Balkan in the middle of the Balkans” reunește poveștile locurilor, nu doar peisajele și atracțiile de care turiștii sunt acum încântați. Războiul întotdeauna lasă urme. Unii învață să trăiască cu ele, alții le maschează frumos. Cert este că, pentru toți cei care l-au trăit, războiul nu poate fi uitat vreodată. Iar tot ce putem noi face, în calitate de turiști spectatori, este să apreciem capacitatea lor de renaștere. Balcanii înseamnă oameni frumoși, oameni calzi, oameni cu simț al umorului, oameni care se mândresc cu orașele, peisajele, țările lor. Care se mândresc cu micile și cu marile victorii, cu triumful lor asupra vieții.

---

Citește și:

• Dubrovnik – locul în care istoria se întâlnește cu prezentul
• Mostar – surpriza anului 2017
• Serbia – o zi petrecută în țara vecină
• Podgorica – capitala dintre munți
• Budva – orașul din Muntenegru cu iz medieval și mediteraneean

---