Călătorești înconjurat de munți. De țara întreagă, mai exact, deoarece acesta este peisajul predominant pe întreaga ei suprafață. Te întrebi unde și cum ar putea exista vreo formă de civilizație, deoarece singurii oameni pe care îi vezi, din când în când, sunt ceilalți participanți la trafic. Descoperi peisaje incredibile, iar după fiecare curbă ai senzația că muntele îți oferă și mai multe surprize. Când îți vine să spui că mai frumos decât atât nu se poate, realizezi că te înșeli. Sau că nu poți compara peisajele între ele, pentru că fiecare este imposibil de egalat.

Deodată, ajungi pe o palmă de pământ, una aflată între munți, înconjurată și protejată de ei. Un oraș nu foarte mare, cu o atmosferă relaxată și relaxantă, care dă impresia de continuă vacanță. Un oraș liniștit, luminos și aerisit. Așa am descoperit Podgorica, capitala Muntenegrului, după ce am străbătut Serbia de la nord la sud, iar, mai apoi, aproape tot Muntenegrul, traversând Canionul Tara, pe un drum fără autostrăzi, construit în totalitate prin munți, ori înconjurându-i, ori urmând cursurile apelor, ori străbătându-i, prin numeroase tuneluri.

Drumul de la Belgrad la Podgorica se parcurge în aproximativ 8 ore și foarte rar străbate și localități, în general acestea se pot observa în depărtare, cocoțate, parcă, pe munți. Nu este unul dintre cele mai ușoare trasee, dar merită efectuat, cu siguranță. Nici nu pot spune că este unul care ar trebui să vă sperie sau să vă ridice probleme, mai ales dacă obișnuiți să conduceți cu atenție și să respectați limitele de viteză. Conține, într-adevăr, multe curbe, zone în care treceți efectiv pe lângă munte ori zone în care muntele dă senzația că se răsfrânge peste șosea. Dar am observat că peste tot există plase de protecție împotriva căderilor de pietre, iar șoseaua este cu mult mai bună decât multe altele întâlnite de mine până acum.

Podgorica, Muntenegru

Drumul către Podgorica

Podgorica, Muntenegru

Drumul către Podgorica

Podgorica, Muntenegru

Drumul către Podgorica

Podgorica, Muntenegru

Podgorica, Muntenegru

Situat în Depresiunea Zeta, foarte aproape de coasta Mării Adriatice, străbătut de nu mai puțin de cinci râuri, se află Podgorica, un oraș în care te simți mai mult la mare decât la munte. Un oraș care îți dă senzația că te afli deasupra munților, când, de fapt, se află doar la aproximativ 50 de metri deasupra mării. Unul care reunește 30% din populația întregii țări, adică 150.000 de locuitori. Vă dați seama? Pe teritoriul întregului Muntenegru locuiesc mai puțin de un sfert din numărul locuitorilor din București.

Podgorica, Muntenegru

Podgorica, Muntenegru

Podgorica este un oraș care se poate străbate lejer la pas și, dacă în timpul traseului am avut parte de temperaturi mai scăzute, aici acestea depășeau cu mult 30 de grade. De fapt, clima este blândă pe tot parcursul anului, ceea ce o transformă într-o destinație ce poate fi vizitată în orice perioadă. Recomand, însă, anotimpurile mai călduroase, atunci când peisajul poate fi admirat în toată splendoarea lui. Pentru că, veți fi cu adevărat încântați să mergeți pe cursul râului Tara și să observați ce poate acesta lăsa în urma lui, în canionul cu același nume. Mai exact, întreg traseul este parte din călătorie, ba chiar una foarte importantă.

Capitala Muntenegrului, deși un oraș mic într-o țară la fel de mică, a făcut față episoadelor dure desfășurate de-a lungul istoriei, cu pierderi însemnate în perioada celor Două Războaie Mondiale, atunci când a fost bombardată de 70 de ori (!) dar și în timpul Războaielor Iugoslave, care au afectat Podgorica puternic din punct de vedere economic. Trupele naziste nu au putut străbate Muntenegru, din pricina drumului îngust dintre munți, pe unde tancurile nu aveau loc să treacă, însă, în schimb, au bombardat capitala țării.

Mai apoi, până în anul 1992, Muntenegru a făcut parte din Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, iar, după dizolvarea acesteia, a format, alături de Serbia, Republica Federală Iugoslavia, până în anul 2006. Ei bine, din acel an a început cu adevărat dezvoltarea țării, cu precădere industria turismului, care atrage, an de an, din ce în ce mai multe persoane. Evoluția în timp a acestei țări mă face să o apreciez și mai tare și să admir locuitorii ei, care, deși ar părea, la o primă vedere, destul de puternic afectați de toate întâmplările din ultimul secol, au reușit să înflorească după fiecare dintre ele.

Și, dacă ne amintim de toate perioadele istoriei, când țara a fost cucerită de romani, apoi inclusă în Imperiul Sârb, după care aflată sub stăpânire turcă, parte a Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, ocupată de italieni după Primul Război Mondial, parte a Republicii Socialiste Federative Iugoslavia și parte a Republicii Federale Iugoslavia, am putea spune că Muntenegru a devenit complet independent abia în anul 2006, fiind, de atunci, în continuă expansiune.

Se observă cum se dorește modernizarea capitalei și nu doar a ei, ci a întregii țări, prin construirea permanentă de clădiri dintre cele mai moderne, care îi dau un caracter occidental și formează un mix de autentic și modern. De fapt, vechiul oraș turcesc, Stara Varos, se află în imediata apropiere a orașului nou.

Moneda locală este EURO, chiar dacă țara nu este un stat membru al Uniunii Europene. De fapt, nu a avut niciodată o monedă proprie și, odată cu separarea de Serbia, au preluat direct moneda europeană. Și chiar și înainte, chiar dacă moneda oficială era dinarul, în Muntenegru puteai plăti doar în EURO. Mi se pare că are o identitate națională destul de puternic pronunțată, chiar dacă se simte un amestec cultural, firesc, de altfel.

Limba vorbită, muntenegreana, nu diferă cu mult de sârbă, cu unele influențe croate. Gastronomia are multe influențe italiene, iar, în special în zona de coastă, foarte căutate sunt fructele de mare. Vinurile, în schimb, sunt unele dintre cele mai bune pe care le-am încercat.

Pentru a vizita Muntenegru, nu sunt necesare viza ori pașaportul, prin prisma faptului că este un stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană și NATO. În scopuri turistice, putem pătrunde în țară doar cu buletinul pentru o perioadă de maxim 30 de zile, iar, pentru mai mult de 3 zile în același loc, trebuie declarată șederea, ori la oficiul de poliție, ori la cel de turism, ori direct la unitatea de cazare.

Dacă nu doriți să călătoriți cu mașina, Muntenegru (sau Crna Gora) dispune de două aeroporturi, în Podgorica și în Tivat, în zona de coastă, deși, din punctul meu de vedere, peisajele de pe traseu sunt de neratat.

Ce poți face o zi în Podgorica

Pentru a vizita capitala Muntenegrului nu este necesar niciun mijloc de transport, toate punctele de atracție ale orașului fiind amplasate la mică distanță unul de celălalt. De fapt, orașul este unul mic, așa cum am mai spus, așa că, dacă nu îl parcurgeți pe jos, riscați să pierdeți mare parte din farmecul lui.

Podgorica, Muntenegru

Podgorica, Muntenegru

Podgorica, Muntenegru

Podgorica, Muntenegru

Podgorica, Muntenegru

Podgorica, Muntenegru

Podgorica, Muntenegru

Podgorica, Muntenegru

Podgorica, Muntenegru

Podgorica, Muntenegru

Monumentul Regelui Nikola

Acesta a fost, de fapt, singurul rege al Muntenegrului, iar monumentul ridicat în cinstea lui este o parte muzeu, unde se află obiecte personale ale familiei regale și o parte, cea mai mare, biserică ortodoxă, deoarece mare parte din populația țării este creștin-ortodoxă.

Podgorica, Muntenegru

Monumentul Regelui Nikola, Podgorica

Podgorica, Muntenegru

Monumentul Regelui Nikola, Podgorica

Podgorica, Muntenegru

Monumentul Regelui Nikola, Podgorica

Podgorica, Muntenegru

Monumentul Regelui Nikola, Podgorica

Podgorica, Muntenegru

Monumentul Regelui Nikola, Podgorica

Trg Republike

Aceasta este piața centrală a orașului, locul în care localnicii se întâlnesc în zilele libere. De aici începe zona pietonală, cu localuri și magazine, unde vă puteți alege o terasă cochetă pentru un fresh de fructe și o cafea, în zilele călduroase de vară.

Podgorica, Muntenegru

Trg Republike, Podgorica

Podul Mileniului

Acesta este, poate, una dintre cele mai reprezentative construcții care arată renașterea orașului și dezvoltarea lui. Aflat peste râul Moraca, este unul dintre simbolurile orașului, cel pe care îl veți descoperi pe toate broșurile și ghidurile turistice. Râul se poate traversa pe mai multe poduri, însă acesta este vizibil din aproape orice punct al orașului.

Podgorica, Muntenegru

Podul Mileniului, Podgorica

Podgorica, Muntenegru

Podul Mileniului, Podgorica

Podgorica, Muntenegru

Podul Mileniului, Podgorica

Stara Varos

Vechiul oraș turcesc, despre care v-am mai povestit, care abundă în străzi înguste și pe care, de asemenea, îl puteți parcurge la pas, descoperindu-i farmecul.

Dacă timpul vă permite, puteți vizita și ruinele orașului antic Diocleea, aflate în apropiere de Podgorica, locul de unde își are originile împăratul roman Dioclețian.

Unde să te cazezi

În noaptea petrecută în Podgorica, gazda mea a fost Hotel Hilton Podgorica Crna Gora, care dispune de un amplasament și de o priveliște asupra orașului incredibile. În spatele hotelului se află Trg Republike și încep localurile din zona pietonală a orașului, iar în fața lui se află un parc prin care putem ajunge la vechiul oraș turcesc (Stara Varos). O să revin cu detalii despre întreaga experiență de aici. Până atunci, sper că deja ați inclus pe lista voastră o excursie în Muntenegru. 🙂 În articolele viitoare vom descoperi împreună și principalele destinații aflate pe coasta Adriaticii.

Podgorica, Muntenegru

Hotel Hilton Podgorica Crna Gora

Podgorica, Muntenegru

Hotel Hilton Podgorica Crna Gora


Citește și: