Dintre toate destinațiile dragi sufletului meu, în Thailanda mi-am dorit cel mai tare să ajung. Și am ajuns, după mai bine de doi ani de când a răsărit, dintr-o dată, această dorință, timp în care a crescut, s-a consolidat, până a sosit momentul ca ea să devină realitate.
Ziua de 14 martie nu avea să fie o zi ca oricare alta; chiar dacă fiecare vacanță este unică și ocupă locul ei în amintirile mele – sau, după caz, înainte să se întâmple, ocupă un loc în preocupările mele –, în acea zi avea să se întâmple ceva și mai puternic: urma să înceapă una dintre cele mai intense relații de iubire pe care le-am trăit până atunci, nu cu o persoană, nu cu un loc, ci cu un continent întreg. Am proiectat-o la nivelul întregii Asii de Sud-Est, chiar dacă vacanța includea (inițial) doar trei țări din această regiune.
Planific excursia de mai bine de trei luni și tot au rămas lucruri de făcut pentru ultima zi. Mă trezesc la ora 5 (nici nu știu dacă am dormit în acea noapte, la fel ca în copilărie, înainte de a pleca în tabără), pentru că vreau să am timp să savurez această dimineață – chiar dacă avionul decolează la miezul zilei. Drumul se scurge într-o clipită, la fel ca și timpul de așteptare din aeroport.
Calculele mele se dovedesc a fi eronate, pentru că trăiam cu falsa impresie că voi zbura trei ore până în Doha, când, de fapt, sunt cinci. În Doha deja s-a lăsat întunericul (la ora 18), iar turul prin intermediul căruia o să descopăr orașul va începe abia la ora 21 (am povestit pe larg aici despre această experiență și despre cum și de unde poate fi achiziționat turul).
Mă urc în autocarul care avea să ne conducă pe străzile orașului și încerc, pe cât posibil, să fiu atentă la explicațiile pe care le primesc de la ghida noastră, chiar dacă sunt distrasă destul de des de luminile orașului, de telefonul care are menirea de a surprinde imagini și scene care să ajungă, mai apoi, în story-urile de pe Instagram, și de camera video care înregistra tot ceea ce veți vedea în curând pe canalul meu de Youtube (am folosit acest „în curând” de multe ori în raport cu lansarea canalului, însă acum chiar este mai aproape decât oricând momentul). Este prima zi în care fac vlogging și încă nu știu cum se face – sau probabil că încă am rămas cu părerea că nu este pentru mine această activitate și că nu știu să vorbesc în fața camerei; între timp, a început să îmi placă destul de tare. 🙂
Despre oraș pot spune că este mai degrabă static decât vibrant, în ton cu modul de a fi al arabilor și cu felul în care timpul pare că primește alte coordonate – probabil că aici ziua începe undeva la prânz și se termină după miezul nopții. Foarte colorat noaptea, cu un skyline imposibil de ignorat, însă cu locuitori adânc înrădăcinați în tradiții și obiceiuri (nu la fel ca alte state arabe, pentru că aici s-au aplicat o serie de reforme liberale).
Însă, chiar și aproape de miezul nopții, cea mai aglomerată zonă este și cea mai tradițională dintre toate (și preferata mea). Este Souq Waqif, piața, bazarul, locul de întâlnire, locul de luat micul dejun ori de savurat o narghilea și un ceai. Este locul în care localnicii vin în straie tradiționale iar turiștii cască cura la fiecare tarabă cu suvenire (eu am făcut-o, recunosc).
Turul a durat aproape trei ore, timp în care ne-am oprit și în port, în Qatara și în Pearl of Qatar. Mi s-a părut scurt, sau cel puțin perioadele de staționare au fost destul de reduse, însă este o opțiune de avut în vedere pe durata tranzitului, fiind o variantă comodă pentru a ne familiariza cu Doha.
Mai am mai bine de două ore până urmează să decoleze avionul către Phuket, iar eu sunt prea obosită pentru a mă mai plimba prin aeroport – nu ignor, însă, ursul, și nici nu ratez ocazia de a avea dovada că am fost în Aeroportul Hamad. Mă așteaptă încă șapte ore în aer și, mai apoi, o dulce și frumoasă întâlnire.
Doha, Qatar
Am ales să povestesc experiențele mele și sub formă de jurnal, pentru că majoritatea călătoriilor mele se bazează, pe lângă locurile faine descoperite, și pe trăiri. Multe, intense și de tot felul. Un alt motiv este acela al disciplinei și al organizării pe care le poți învăța cu ajutorul unui jurnal. Pe cât de tare iubesc agendele, pe atât de haotic este programul meu atunci când trebuie să scriu în ele (deși o fac des, însă dezorganizat).
O să continui și poveștile clasice din locurile vizitate, iar această nouă rubrică, de jurnal, va fi un pic mai personală, voi povesti un pic mai mult despre mine și mă voi dezvălui mai mult.
Nu promit că voi scrie în fiecare zi, pentru că știu că nu o voi face (nici măcar în jurnalul fizic pe care tocmai l-am inaugurat cu această ocazie și care este o agendă handmade achiziționată chiar din Thailanda). Ce promit, în schimb, este sinceritate. Voi povesti aventurile, trăirile și emoțiile din Asia, în primă fază, urmând și cele din călătoriile de după. Aici își vor găsi locul mai multe întâmplări decât și-au găsit în articolele destinate fiecărei destinații.
Voi retrăi fiecare zi, pentru că, deși informațiile și impresiile nu mai sunt „la cald”, căci au trecut câteva luni de atunci (mai exact, fără să realizez pe moment, decizia a fost luată spontan, pe 14 august, la fix cinci luni de când începeam să fiu un #VisătorÎnAsia), îmi amintesc perfect cum s-a desfășurat fiecare zi și ce am trăit odată cu fiecare experiență – și, din fericire, niciuna nu a semănat cu nimic cunoscut anterior.
Citește și: Cum poți vizita Doha în timpul unei escale și ce mi-a plăcut cel mai tare în acest oraș
