La Karlovy Vary am ajuns în trecere, în drum spre Praga. Și când spun în trecere, mă refer la câteva ore, însă suficiente pentru a descoperi farmecul acestui mic oraș, dar extraordinar de frumos. Celebra stațiune balneară din Cehia, situată la poalele Munților Metaliferi și traversată de râul Tepla, este cea mai frumoasă din Boemia de Vest și, fără mirare, al doilea cel mai vizitat oraș al Cehiei, după Praga.

Karlovy Vary, Cehia

Karlovy Vary, Cehia

Orașul este renumit pentru izvoarele termale, folosite ca tratamente balneare. Sunt 13 izvoare principale, din care trecătorii pot gusta, și alte 66 folosite pentru alimentarea zonelor de spa. Localnicii vin în sprijinul turiștilor care doresc să încerce din apa minerală, comercializând niște cănuțe speciale, cu toartă subțire și alungită, ce permite apei să se răcească, pentru a fi băută.

Karlovy Vary, Cehia

Karlovy Vary, Cehia

Karlovy Vary este genul de oraș pe care îl vizitezi pentru relaxare, în care aerul regal și boem te învăluie de la primii pași și în care o plimbare este o adevărată bucurie. În scurta perioada petrecută aici, am descoperit la fiecare pas izvoarele termale despre care am spus și am admirat colonadele ce înfrumusețează orașul și care sunt adevărate bijuterii arhitecturale. Acestea sunt pavilioane menite să adăpostească izvoarele termale, niște construcții pe care nu ai cum să nu le admiri. Aparatul foto mi-a fost cel mai bun prieten, deoarece simțeam nevoia să fotografiez tot ceea ce vedeam.

Karlovy Vary, Cehia

Karlovy Vary, Cehia

Printre cele mai importante colonade, trebuie amintite Colonada Izvorului Fierbinte, ce adăpostește, după cum îi spune și numele, un gheizer natural a cărui temperatură ajunge la 72 de grade Celsius, Colonada Pieței, ce a fost construită pentru a acoperi Izvorul lui Carol al IV – lea, regele Boemiei, cel pe care el însuși l-a descoperit, împreună cu întreaga stațiune, Colonada Parcului, ce adăpostește trei izvoare termale: Izvorul Șarpelui, Izvorul Parcului și Izvorul Libertății, Colonada Morii, Colonada Castelului (deasupra Colonadei Pieței).

În apropierea Colonadei Izvorului Fierbinte se află biserica romano – catolică Sfânta Maria Magdalena, considerată una dintre cele mai importante structuri baroce din întreaga Republică Cehă și pe care o veți zări cu ușurință.

Orașul a atras, de-a lungul vremii, numeroase personalități, din toate domeniile, fiind locul în care veneau la tratament majoritatea nobililor, încă din secolul al XIII-lea. Păstrează și astăzi aerul aristocrat și este o destinație preferată pentru organizarea de evenimente, în special festivaluri de teatru și de film. În fiecare an, în luna iulie, aici se desfășoară Festivalul Internațional de Film Karlovy Vary, așa că, dacă vă programați o excursie în această perioadă, aveți mari șanse să îi întâlniți pe actorii voștri preferați.

Karlovy Vary, Cehia

Karlovy Vary, Cehia

Este genul de oraș în care turiștii și localnicii sunt deopotrivă relaxați, veseli și liniștiți, în care atmosfera este, parcă, de sărbătoare continuă. Scurta mea plimbare prin acest oraș a fost o adevărată încântare! Chiar dacă nu am avut prea mult timp la dispoziție, senzația pe care mi-a creat-o este suficient de puternică încât să îl consider unul dintre cele mai frumoase orașe pe care le-am vizitat. M-am plimbat fără un ghid de călătorie pregătit dinainte (îmi place să mă documentez înainte de fiecare călătorie), m-am îndreptat fix acolo unde instinctul și pașii m-au îndrumat și tare relaxant a fost! Malul râului Tepla oferă o priveliște minunată și, totodată, posibilitatea de a admira cele mai importante obiective turistice.

Karlovy Vary, Cehia

Karlovy Vary, Cehia

Ce face acest oraș să fie o excelentă destinație de călătorie?

  • Izvoarele cu apă termală, ce în trecut (și nu numai) erau folosite pentru tratamente balneare;
  • Arhitectura în stil Art Nouveau (pe care o veți descoperi și în Țările Baltice);
  • Tratamentele și relaxarea la spa;
  • Numeroasele figuri marcante ce au vizitat și vizitează această stațiune;
  • Atmosfera relaxată și relaxantă;
  • Priveliștea pe care râul Tepla o oferă;
  • Festivalul Internațional de Film, ce reunește cele mai cunoscute nume ale cinematografiei;
  • Obiectele din cristal și porțelan pe care le puteți achiziționa de la majoritatea magazinelor din Karlovy Vary;
  • Celebrele Oplatky, un fel de napolitane subțiri, cu diverse arome, ce merg perfect alături de o cafea și o zi de relaxare în acest frumos oraș.
Karlovy Vary, Cehia

Karlovy Vary, Cehia

Dacă ajungeți în Cehia, pe lângă Praga (despre care am povestit aici), alocați-vă timp să vizitați și Karlovy Vary. Distanța nu este mare, ajungeți în aproximativ două ore, iar o zi petrecută aici este suficientă pentru a vă îndrăgosti!

 

Karlovy Vary, Cehia

Karlovy Vary, Cehia


Citește și: