Pe urmele istoriei poporului român – Cetățile Histria, Halmyris și Enisala

În urmă cu sute sau mii de ani, pe vremea în care zona în care se află acum România a fost locuită de diverse popoare (cel mai cunoscut, desigur, fiind poporul dac), Dobrogea era un ținut intens dorit de mulți atacatori, prin prisma beneficiilor geografice pe care le are. Mă refer aici la faptul că este străbătută de Dunăre, un fluviu intens navigabil, și că are deschidere la Marea Neagră, motiv pentru care numeroase porturi au fost construite la malul acesteia. Ei bine, porturile acelea (și așezările, în general), trebuiau apărate, astfel că s-au construit cetăți strategice din punct de vedere militar, care ofereau o bună vizibilitate și aveau rolul de a bloca atacurile. Despre ele vă voi povesti în cele ce urmează, despre cetățile din Dobrogea vizitate de mine în excursia în Delta Dunării (care s-a prelungit, din dorința de a descoperi cât mai mult din farmecul locului), și anume Histria, Halmyris și Enisala.

Le voi prezenta în ordine cronologică, căci vorbim despre perioade diferite, despre utilități diferite ale acestora (unele aveau rolul de apărare, altele erau orașe întregi), cu mențiunea că întreaga regiune a Dobrogei abundă în astfel de vestigii rămase martori ai istoriei, mai mult sau mai puțin cunoscute, mai mult sau mai puțin explorate, dar care, din punctul meu de vedere, merită din plin descoperite, înțelese și promovate. Pentru că fac parte din istoria noastră ca popor cu mult înainte să devenim cu adevărat unul.

 

Cetatea Histria

 

Cetatea Histria nu doar că este cea mai veche cetate dintre cele pe care vi le voi prezenta astăzi, dar este și cel mai vechi oraș atestat din România, deși este impropriu spus România, căci, în secolul 7 înaintea erei noastre, atunci când a fost construită cetatea, nici nu se lua în calcul existența țării în care trăim astăzi. O să îl numesc, cel mai corect, spațiul carpato-danubiano-pontic.

Cetatea se află pe teritoriul actualului județ Constanța, în localitatea Istria, și ne prezintă viața unui întreg oraș, întins pe o suprafață de 67 de hectare, cu toate clădirile reprezentative pentru acea perioadă. Astfel că vom întâlni ruinele vechilor locuințe, ale băilor termale romane cu sistem de încălzire prin pardoseală, ale forumului, ale pieței publice, ale templelor (închinate diverselor zeități, în special lui Zeus), ale băilor publice (unde se negociau contracte), străzi pavate care au rezistat de 28 de secole, iar toate acestea pot fi vizitate prin pătrunderea prin vechile porți de acces.

În acea perioadă, lacul Sinoe, cel pe malul căruia se înalță cetatea Histria, era un golf al Mării Negre, astfel că această așezare a fost construită ca fiind nu doar un spațiu în care locuitorii greci (ei sunt cei care au întemeiat-o) își duceau viețile zilnice, ci și un important port la Pontul Euxin (Marea Neagră). Și, pentru a înțelege măreția pe care o avea în acele vremuri (o parte din ea se simte și astăzi, în aerul care o înconjoară), vă spun numai că aici trăiau aproximativ 25.000 de locuitori, că aveau propria monedă, prima, de altfel, bătută în spațiul carpato-danubiano-pontic, și că a fost locuită fără întrerupere timp de 13 secole.

Numele cetății provine de la importantul fluviu care ne traversează țara, Dunărea, căci, în limba greacă, denumirea lui era Istros. Deși a fost distrusă sau abandonată de mai multe ori de-a lungul anilor, locuită de greci, de romanii din perioada timpurie sau de cei din perioada târzie, deși fiecare popor și-a lăsat amprenta asupra construcțiilor regăsite aici (exemplu sunt templele grecești sau băile termale romane), a rămas un edificiu care a rezistat anilor (și câți ani au trecut de la înălțarea ei!). Un martor al istoriei poporului nostru, al evoluției, al victoriilor sau al înfrângerilor. Chiar dacă acum tot ce putem vedea sunt niște ruine, putem face un exercițiu de imaginație și să ne gândim cum arăta cu aproape 3.000 de ani în urmă. Să ne gândim la oamenii care au locuit aici, la felul incredibil în care erau realizate construcțiile atunci (care nu încetează să mă surprindă), la utilitățile de care dispuneau (sistem de încălzire prin pardoseală), la viața aparent simplă pe care o duceau, dar care se desfășura după niște reguli și cutume foarte bine cunoscute și respectate de către toți locuitorii. Și, dacă este primul oraș atestat de pe teritoriul țării noastre, îmi permit să spun că, odată cu această cetate s-a făcut trecerea de la viața trăită în triburi către cea trăită într-un mod organizat, prin respectarea identității locuitorilor.

În mare parte cetatea se vizitează individual, nu știu dacă se organizează în mod frecvent tururi ghidate (pe care eu le prefer întotdeauna), însă am avut norocul să întâlnesc un grup de elevi care ascultau explicațiile unui ghid, așa că m-am alăturat, pentru a afla mai mult despre istoria locurilor în care mă aflam. Așa am descoperit, spre exemplu, că toate construcțiile grecești și romane urmează același tipar, în toate țările europene. Cred că este puțin dificil să identificăm singuri fiecare construcție, pentru că nu s-au păstrat decât structurile de bază și o parte dintre coloane sau fragmente din ziduri (unele dintre cele mai bine conservate sunt porțile de intrare), de aceea vă recomand să întrebați despre tururi ghidate, pentru a nu pleca de acolo cu senzația că ați vizitat doar niște ruine, pentru că nu este deloc așa. Chiar dacă asta vedem acum, dacă privim dincolo de aparențe, realizăm că am făcut o vizită către începuturi, către punctul de pornire al poporului nostru. Și descoperim că tehnicile și tehnologiile (dacă le pot numi așa) acelor vremuri ridică multe semne de întrebare și trezesc admirație.

Și, pentru a doua oară am fost norocoasă în timp ce vizitam cetatea Histria, căci am avut parte de un alt moment care m-a ajutat să mă transpun în timp, de data aceasta ceva mai aproape de istoria pe care o cunoaștem cu toții, și anume luptele care s-au purtat între poporul dac și cel roman. Astfel, am întâlnit o trupă de tineri voluntari care se preocupă de prezentarea istoriei noastre daco-romane într-un mod interactiv și captivant, totodată, reproducând fragmente dintr-o luptă.

Octavian, cel care a îndeplinit mai multe roluri (ne-a întâmpinat, ne-a povestit o bună parte din istoria neștiută a poporului dac și, ulterior, a fost arbitrul celor doi gladiatori care s-au duelat), a reușit din primele clipe să capteze atenția tuturor celor prezenți la manifestația lor și a prezentat echipamentul dacic de luptă, precum și pe cel roman, și ne-a adus în atenție câteva momente de mare interes din istoria celor două popoare, care, în urma luptelor despre care știm bine cu toții, au avut, pentru o perioadă, o istorie comună.

Îi puteți găsi pe pagina lor de Facebook sau la spectacole în diverse locuri ale țării, prezentând activ unele dintre lucrurile pe care le-am descoperit doar din cărți. Tinerii luptători sunt elevi de liceu și, în timpul liber, pentru că au descoperit această pasiune, fac voluntariat pentru Asociația România – Dacia Casa Noastră și ne oferă niște momente unice (cred) în întreaga țară.

La finalul incursiunii în trecut, pentru a ne aminti că suntem foarte aproape de malul mării, la intrarea în cetate ne putem opri la Cherhanaua Histria sau, din contră, pentru a continua călătoria, putem vizita muzeul care adăpostește obiectele descoperite în urma cercetărilor arheologice efectuate.

 

Cetatea Halmyris

 

Ajungem în era noastră și descoperim o cetate construită prin secolul al doilea, aflată, în prezent, foarte aproape de localitatea Murighiol, în județul Tulcea. Este vorba despre un așezământ roman și romano-bizantin, ce poartă denumirea de Halmyris. Suprafața pe care se întinde este una relativ mică, astfel că poate fi vizitată într-un timp destul de scurt. Cel mai bine este să îi cereți informații domului care vinde bilete, căci cunoaște bine istoria mai veche sau mai nouă a locurilor și este bucuros să le împărtășească turiștilor.

De la el am aflat, spre exemplu, că, în urma săpăturilor arheologice, s-au scos obiectele găsite (se pot observa în micul muzeu de la intrare), iar, ulterior, vechile ziduri au fost acoperite cu pământ. M-a întristat puțin această veste, în condițiile în care soluții existau pentru prezentarea și conservarea lor. Din punctul meu de vedere, varianta cea mai potrivită ar fi fost acoperirea lor cu o podea din sticlă, astfel încât să poată fi observate de toți turiștii care trec pragul acestei cetăți.

Dar acest lucru nu ne împiedică să vizităm și să observăm ceea ce a rămas din acest așezământ care, deși a luat naștere sub formă de cetate în secolul 2 al erei noastre, așa cum spuneam, a fost locuit, sub diverse forme, de geți și de romani, începând din secolul 6 înaintea erei noastre. Astfel, alături de alte clădiri reprezentative (una dintre cele mai bine conservate este necropola), vom întâlni celebrele băi termale, nelipsite din construcțiile romane.

Trebuie să fiți destul de atenți pentru a nu rata drumul de acces către cetate, pentru că aceasta nu este vizibilă din șosea (nu este construită la un nivel mai înalt față de sol). Există un indicator în șoseaua principală, însă drumurile până la cetate se observă cu dificultate (sunt două, aflate la distanță mică între ele), căci nu sunt asfaltate și sunt înconjurate de vegetație (însă se pot parcurge și fără mașină de teren).

Cetatea Enisala

 

Rămânem în județul Tulcea, lângă localitatea Enisala, dar ne apropiem și mai mult de zilele noastre și ne oprim în Evul Mediu, undeva în secolul 14, moment în care a fost înălțată cea care avea să devină ultima cetate genoveză, și anume cetatea Enisala. Așa cum se înțelege, a fost construită de genovezi, însă primele forme de viață descoperite aici datează cu mult înaintea erei noastre (din perioada neolitică), iar dovezile acestora se pot observa în micul muzeu de la intrarea în cetate.

Cetatea a fost construită cu rol de apărare, astfel că se află pe un deal, pentru a oferi o bună vizibilitate asupra lacului Razim, fost golf al Mării Negre. Așezarea sa strategică o făcea să îndeplinească și un bun rol militar, putând fi observate cu ușurință navele care străbăteau golful.

Prin cucerirea Dobrogei de către turci, în secolul 15, a fost ocupată de către aceștia și cetatea, primind numele de „Enisala”, căci, în limba turcă, „Yeni Sale” înseamnă „așezare nouă”. Însă, nu după mult timp, a fost abandonată și readusă la viață în secolul 20, în urma amplelor cercetări arheologice desfășurate.

În prezent îi putem vedea doar ruinele și va trebui să facem un exercițiu de imaginație (la fel ca și în cazul celorlalte), pentru a vizualiza cum arăta pe vremea în care a fost construită și în care își exercita utilitatea. În schimb, peisajul pe care îl oferă și vederea la cele două lacuri pe care le veghează, Razim și Babadag, sunt cu adevărat spectaculoase din orice unghi am privi.

În momentul în care am ajuns, domnul care vindea bilete oferea câteva informații despre cetate unor turiști, însă părerea mea este că ar fi util un tur ghidat, căci, odată ajuns în mijlocul zidurilor, tot ce poți face este să le înconjori și cam atât. Este drept că pe pereții muzeului de la intrare sunt panouri cu informații istorice, însă, după ce pătrunzi în cetate, nu mai descoperi nimic despre povestea locurilor pe care le vizitezi.

Există parcare amenajată, însă va trebui să parcurgeți și pe jos o bucată mică de drum, care pentru mine a fost o adevărată încântare. Cred că am ales foarte bine perioada (începutul lunii iunie), căci soarele, deși puternic, nu era suficient de dogoritor astfel încât să nu-mi permită să o vizitez chiar și în mijlocul zilei.

 

Acestea au fost cele trei cetăți din Dobrogea descoperite de mine, construite în momente diferite, fiecare în propriul stil și având roluri diverse. A fost o veritabilă lecție de istorie, pe care o recomand tuturor celor pasionați de această știință, și nu numai. O recomand, de fapt, fiecărui român, căci, pe lângă frumusețea incontestabilă a peisajelor pe care ni le oferă țara noastră, se află și curajul locuitorii ei, care, pe parcursul a mii de ani, și-au apărat teritoriul așa cum vremurile le-au permis, prin mijloacele disponibile în fiecare moment și au creat ceea ce România este în prezent: o țară cu o istorie bogată și plină de tradiții și de obiceiuri desfășurate într-un cadru natural pentru care ar trebui să fim cu toții recunoscători.

 

---

Citește și: Delta Dunării – un spectacol desăvârșit al naturii

---