Lucrurile la care visăm ajung, în funcție de intensitatea dorinței, să facă parte din realitatea noastră. Așa se întâmplă și în cazul locurilor pe care dorim cu ardoare să le descoperim, față de care creăm o conexiune încă dinainte de a ajunge fizic acolo, doar prin intermediul imaginației. Se întâmplă să proiectăm sentimente și evenimente și, la un moment dat, chiar să simțim că le trăim. Așa a început și povestea mea cu Florența, oraș care, pe cât de mult îmi doream să îl descopăr, pe atât de multe temeri îmi trezea. Este vorba, poate, despre teama de a spulbera misterul proiecțiilor mele, sau poate, din contră, despre teama de a mă întâlni cu propria imaginație și de a conștientiza conexiunea destul de greu de explicat cu acele locuri. Cert este că am evitat această călătorie, sub pretextul altor destinații și al altor oportunități „apărute” sau create.

Chiar și atunci când a venit, într-un final, momentul „întâlnirii”, a fost precum prima întâlnire din adolescență, când, de teamă și de emoție, preferi să fugi și să te gândești la o următoarea, spunându-ți în gând că o vei planifica mai bine, că vei deține tu controlul, că acum știi unde se află linia care desparte așteptările de realitate. Așa că am dedicat (doar) o zi Florenței, în urma căreia am ajuns la concluzia că nu pot deține controlul atunci când vine vorba despre acest oraș, pentru că va reuși de fiecare dată să mă domine, va fi capabil să îmi tulbure mintea, să îmi strice lecțiile pregătite de acasă. Voi ajunge să trăiesc în ritmul lui și să urmez străzile care mă cheamă către labirintul lor și, de fiecare dată când încerc să îmi „exercit” o oarecare putere de decizie, îmi dau seama că, de fapt, sunt și mai tare prinsă în capcană.

Florența

Florența

Florența

Florența

Florența

Florența

Este vorba despre capcana admirației pe care o mențin vie istoria, cultura, arta, știința, spiritualitatea pe care le observi învăluind fiecare clădire, încât niciun indicator nu poate sugera mai bine locurile în care te afli, căci ele însele vorbesc despre sine. Capcana pe care artiștii Renașterii ne-au întins-o, precum un cal troian, împachetată sub forma operelor pe care talentul și geniul lor le-au lăsat moștenire, și anume aceea de a te întoarce în timp, chiar și cu sute de ani în urmă, și, uneori, de a-ți dori să rămâi acolo.

Iar acest lucru, dacă reușim să eliminăm „zgomotul”, este atât de simplu de realizat pe străzile pavate ale Florenței. Este atât de ușor să urmezi pașii marilor artiști și să te simți cuprins de măreția pe care asemenea minți sclipitoare, completate de un talent pe măsură și de o continuă perfecționare o puteau emana în jurul lor. Este atât de ușor atunci când, oriunde ai privi, observi martorii unui timp chiar mai îndepărtat decât Renașterea, și anume un Ev Mediu rămas aproape intact, care a ajuns în secolul 21 și care va dăinui multe secole de acum înainte.

De cum am făcut primii pași în Florența, am avut o singură direcție, și anume Piazza del Duomo. Cumva, știam că trebuie să ajung acolo, știam cum trebuie să ajung acolo. Cumva, m-am simțit în afara timpului și a spațiului, și, deși păream mai „înrădăcinată” ca oricând, și, deși simțurile îmi erau paralizate în întregime, spiritul îmi „zburda” de fericire, de emoție și de încântare.

 

Florența – un oraș al spiritualității

 

Orașul îmbracă multe haine, de cele mai multe ori pe toate odată, pentru că Florența este artă, este spiritualitate, este creație, este cunoaștere, este romantism. Privite individual, sunt fascinante, însă privite ca ansamblu, sunt însăși esența orașului. Cum se poate manifesta spiritualitatea, dacă nu prin lăcașurile de cult? Și cum se poate împleti ea cu arta, dacă nu prin niște creații pe cât de fascinante astăzi, pe atât de incredibile acum sute de ani, atunci când au fost proiectate și realizate?

Cele mai de preț repere ale acestei contopiri sunt operele pe care le putem admira în Piazza del Duomo, și anume Domul Santa Maria del Fiore, împreună cu întreg complexul din care face parte, adică Baptisteriul San Giovanni, Turnul și Muzeul care adăpostește mare parte dintre operele care, cândva, se regăseau în interiorul catedralei (Museo dell’Opera del Duomo).

O construcție ambițioasă atât ca dimensiune cât și ca decor, domul era cea mai mare catedrală din lume în anii 1300, atunci când a prins contur, rămânând până în prezent în topul celor mai mari biserici, fiind surclasat de catedrala San Pietro din Vatican și de Saint Paul din Londra. Însă, mai departe de dimensiunile sale și ale cupolei devenite, de altfel, un simbol incontestabil al orașului, ce poate fi observat cu ușurință de aproape oriunde ne-am afla, regăsim un exterior din marmură albă, verde și roz, paletă cromatică și decor care îmbracă și celelalte clădiri vecine (Baptisteriul și Turnul). Un decor care parcă te hipnotizează, bogat în elemente atent alese, majoritatea fiind reproduceri ale unor scene biblice. Singurul gând pe care mintea mea l-a putut produce în acele momente a fost o întrebare, mai mult retorică, legată de capacitățile incontestabile ale celor care au contribuit la realizarea unei asemenea construcții. Ce minți au fost capabile să gândească așa ceva și cum, în urmă cu jumătate de mileniu, luau naștere asemenea opere?

Florența - Piazza del Duomo

Domul Santa Maria del Fiore

Florența - Piazza del Duomo

Domul Santa Maria del Fiore

Florența - Piazza del Duomo

Domul Santa Maria del Fiore

Florența - Piazza del Duomo

Domul Santa Maria del Fiore

 

Baptisteriul San Giovanni, așa cum este lesne de înțeles, a fost martorul creștinării localnicilor; mai exact, până acum două secole, toți catolicii din oraș au fost botezați aici. Exteriorul este asemănător cu cel al catedralei, însă de dimensiuni mai mici. Astfel, reunite sub o formă octogonală, descoperim aceleași plăci de marmură albă, roz și verde care îmbracă, de această dată, una dintre cele mai vechi clădiri ale orașului și cel mai vechi monument religios din Florența, care datează de la începutul anilor 1000.

Florența - Piazza del Duomo

Baptisteriul San Giovanni

Florența - Piazza del Duomo

Baptisteriul San Giovanni

 

Turnul care adăpostește clopotnița a luat naștere tot în anii 1300, la fel ca domul, și se află lângă acesta, astfel că ne va fi dificil să nu le privim precum un ansamblu. Este unul dintre cele mai înalte locuri din oraș, astfel că, pasionații de imagini panoramice și care se încumetă să urce peste 400 de trepte sunt răsplătiți, la final, cu Florența privită de deasupra, chiar din centrul ei.

Dacă ne îndepărtăm de Piazza del Duomo, după ce ne oferim răgazul de a admira în tihnă și de a vizita clădirile care i-au oferit faima, avem posibilitatea de a descoperi și alte zone ale orașului, încărcate de tot atât de multe semnificații istorice și atracții. Vom mai întâlni multe alte catedrale, care, din punctul meu de vedere, nu ar trebui să rivalizeze nici cu domul, nici între ele, deși scopul pentru care unele au luat naștere chiar acesta a fost. Mă refer aici la Biserica Santa Croce, care trebuia să fie un veritabil rival al Catedralei Santa Maria Novella. Dacă în acea vreme și-a îndeplinit sau nu scopul, nu știu, însă cred că acum îndeplinește unul mai măreț decât s-ar fi crezut în momentul construirii ei, și anume acela că adăpostește cavouri și monumente funerare ale unora dintre cei mai renumiți artiști și savanți renascentiști, și anume Michelangelo, Machiavelli, Galileo Galilei ori Leonardo Bruni.

Florența

Piazza Santa Croce

Florența - Biserica Santa Croce

Biserica Santa Croce

Florența - Biserica Santa Croce

Biserica Santa Croce

Florența - Biserica Santa Croce

Biserica Santa Croce

 

Florența – un oraș al artei

 

Dacă îi putem atribui, în unanimitate, o caracteristică Florenței, aceea ar fi, cu siguranță, legată de artă. De fapt, este printre primele gânduri care ne trec prin minte atunci când vrem să descriem acest oraș, atunci când vrem să evidențiem lucrurile prin care se remarcă. Dacă mediul proprice manifestării talentului a fost creat, acum este nevoie de locuri care să reunească operele pe care artiștii vremurilor le-au oferit, iar acestea au luat forma vechilor palate, devenite acum muzee și galerii.

Florența - Palazzo Strozzi

Palazzo Strozzi

Florența - Palazzo Strozzi

Palazzo Strozzi

 

Galleria degli Uffizi este un prim exemplu de galerie foarte celebră, prin prisma exponatelor pe care le adăpostește, unele dintre cele mai valoroase opere de artă ale lumii. Multe au fost oferite de renumita familie de Medici, cei care au ajuns, practic, să conducă întreg orașul și cei care au încurajat dezvoltarea artei. În momentul în care au fost dăruite operele, s-a pus condiția ca ele să nu părăsească niciodată locul unde au luat naștere, Florența, astfel că acum sunt exponate ale unuia dintre cele mai vechi și mai cunoscute muzee de artă din lume.

Florența - Galleria degli Uffizi

Galleria degli Uffizi

Florența - Galleria degli Uffizi

Galleria degli Uffizi

Florența - Galleria degli Uffizi

Galleria degli Uffizi

 

Palazzo Vecchio, un alt simbol al orașului, are mai multe semnificații, nu doar de ordin artistic, semnificații pe care nu le-a pierdut în totalitate. În prezent, a rămas unul dintre simbolurile Florenței, cu al lui turn cu ceas vizibil din întreg centrul vechi, iar rolul politic a devenit administrativ, fiind acum sediul Primăriei Florenței. Istoria sa este strâns legată de artă, pentru că pereții camerelor au fost decorați de înșiși artiștii vremii, printre care se află și Leonardo da Vinci, chiar dacă episodul pictării „Bătăliei de la Anghiari” este unul controversat. În fața palatului putem observa o copie a statuii David a lui Michelangelo, unul dintre „rivalii” declarați ai marelui artist anterior menționat, sentimente pe care le împărtășeau ambii.

Florența - Palazzo Vecchio

Palazzo Vecchio

Florența - Palazzo Vecchio

Palazzo Vecchio

Florența - Palazzo Vecchio

Palazzo Vecchio

 

Palazzo Pitti, un adevărat complex muzeal care găzduiește 8 muzee, trebuia să fie cel mai mare palat deținut de un cetățean privat, și anume Luca Pitti. Numai că, după demararea construcției, el a realizat că nu poate susține toate costurile pe care le implică, așa că visul lui de a avea o locuință care să concureze cu grandoarea celor deținute sau construite de Familia de Medici s-a spulberat. Ironic, înșiși membrii celebrei familii au ajuns să cumpere palatul de pe malul râului Arno, care astăzi poate fi descoperit împreună cu Grădina Boboli (Giardino di Boboli), unde nu vom pătrunde doar într-o oază de verdeață, ci și într-un spațiu, la fel ca întreg orașul, destinat artei, iar acest lucru este confirmat de sculpturile care îi înfrumusețează aleile.

Florența - Palazzo Pitti

Palazzo Pitti

Florența - Palazzo Pitti

Palazzo Pitti

 

Florența – un oraș al puterii

 

Nu este străină de noi influența pe care celebra Familia de Medici a avut-o în dezvoltarea artei, mai cu seamă că ei erau, practic, conducătorii orașului, așa că majoritatea operelor publice erau contractate de către ei cu renumiți artiști, mulți provenind, la fel ca Leonardo, de la atelierul lui Andrea Verrocchio. Lorenzo di Medici, supranumit Magnificul, este un bun exemplu de promotor al artei și nu numai, el apreciind și încurajând toate domeniile culturale și științifice. De fapt, cele mai multe dintre realizările vremii sunt atribuite acestei familii de nobili, care ajunsese să controleze toate domeniile de activitate.

Dacă ne amintim și de faptul că dinastia de Medici a înființat prima bancă din lume, iar în Florența s-au reinventat banii, luând naștere florinul din aur, dar și că a dat naștere unor genii politice și culturale și chiar unor conducători ai Bisericii Catolice, nu vom mai avea dubii în ceea ce privește influența pe care o avea Familia de Medici în regiunea Toscana și, uneori, chiar mai departe de ea.

Florența

Florența

 

Florența – un oraș al romantismului

 

Arta este completată de peisajele pe care natura le-a oferit și pe oamenii le-au fructificat, multe dintre ele fiind surse inepuizabile de inspirație pentru pictori. Dacă mai era nevoie de încă un element care să demonstreze că Florența este și un oraș al romantismului, acela este, cu siguranță, râul Arno, cel care, în egală măsură, desparte și unește orașul. Deși podurile de peste cele două maluri au fost construite în scopuri practice, ele au devenit, de-a lungul timpului, adevărate atracții ale Florenței, în special Ponte Vecchio, cel mai vechi pod din oraș.

Pe vremea supremației Imperiului Roman, era singurul pod de peste râul Arno care făcea legătura cu Via Cassia, drumul care permitea accesul din Roma către orașele din nord. Importanța lui este sporită și de faptul că, întâmplător sau nu, a rezistat chiar și bombardamentelor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

De o parte și de alta a podului, negustorii de pește, măcelarii și tăbăcarii își deschiseseră magazine, încântați de faptul că puteau arunca gunoaiele direct în râu, însă, din cauza mizeriei produse (și a mirosurilor pe măsură), aceștia au fost înlocuiți cu bijutieri și aurari (orfevrăria era o activitate foarte apreciată și căutată în perioada renascentistă). Chiar și astăzi se regăsesc magazine cu bijuterii care ne duc cu gândul la cele deschise acum sute de ani.

Însă nu doar magazinele sunt cele care conferă farmec și unicitate podului, ci și coridorul aflat deasupra lor, construit odată cu mutarea Familiei de Medici de la Palazzo Vecchio la Palazzo Pitti din necesitatea unui pasaj secret care să unească cele două palate. Astăzi este unul dintre multele locuri în care operele unor mari artiști precum Leonardo da Vinci, Raphael, Rembrandt sau Michelangelo pot fi admirate.

Florența

Ponte Vecchio

Florența - Ponte Vecchio

Ponte Vecchio

Florența - Ponte Vecchio

Râul Arno văzut de pe Ponte Vecchio

Florența - Ponte Vecchio

Ponte Vecchio

Florența - Ponte Vecchio

Ponte Vecchio

Florența

Râul Arno din Florența

 

Florența – un oraș al medievalului

 

Dacă în toate celelalte capitole am discutat despre artă, un element imposibil de ignorat în Florența, acum a venit momentul să ne îndreptăm privirea către un alt aspect, care se îmbină armonios în imaginea de ansamblu a orașului. Din fericire, nu trebuie să depunem prea mult efort pentru a observa aspectele medievale ale Florenței, pentru că sunt un al doilea element definitoriu al orașului. Clădirile, străzile, obloanele, ușile, blazoanele, toate amintesc de niște vremuri apuse prin trecerea timpului, dar încă vii prin moștenirea oferită.

Pe străzile Florenței ai senzația că orașul vechi se contopește cu orașul nou și că ajungi, pe nesimțite, cu multe secole în urmă. Că totul a rămas intact, că în fiecare seară obloanele închid cu ele acea bucată de timp, pentru a o expune din nou, a doua zi, intactă. Într-un fel, vechiul nu dă senzația că este vechi și pare mai contemporan ca oricând. Poate că timpul nu s-a schimbat, ci doar noi. Și poate că ar trebui să privim totul firesc, așa cum era atunci.

Florența

Florența

Florența

Florența

Florența

Florența

Piazza della Republica Florența - Piazza della Republica

Piazza della Republica

Florența - Piazza della Republica

Piazza della Republica

 

Florența – un oraș privit ca ansamblu

 

Pentru a termina tabloul întâlnirii cu Florența, nu trebuie ratată descoperirea ei ca un tot unitar, de la Piazzale Michelangelo, unde se află o altă copie a statuii David a lui Michelangelo. Drumul pare o adevărată drumeție, însă efortul va fi rapid uitat atunci când, deasupra orașului, îi vom recunoaște simbolurile, locurile pe lângă care am trecut, unde ne-am oprit, pe care le-am studiat, admirat sau care ne-au trezit anumite sentimente.

De sus, „zgomotul” despre care aminteam mai devreme dispare. Dispare orice urmă de manifestare a timpului și rămâne o mare de acoperișuri cărămizii care se ridică peste unul dintre cele mai frumoase și enigmatice orașe ale lumii.

Florența - Piazzale Michelangelo

Piazzale Michelangelo

Florența - Piazzale Michelangelo

Piazzale Michelangelo

Florența - Piazzale Michelangelo

Piazzale Michelangelo

 

Florența – un oraș al fascinației

 

Excursia în Florența a fost, într-un fel de recunoaștere, într-un alt fel, de aducere aminte, iar în ultimul fel de familiarizare. Nu sunt un cunoscător al artei, nu m-am dedicat niciodată prea mult studierii picturilor ori sculpturilor care acum se află în muzee sau îmbracă pereții unor catedrale, însă admir de fiecare dată procesul creației. Felul în care ideile prind contur și în care, din nimic, iau naștere nu doar niște lucruri, ci și niște trăiri. Care este rolul artei dacă nu acela de a exprima emoții?

Farmecul orașului nu este dat doar de clădirile care îi îmbracă străzile sau de operele de artă care au luat naștere aici, este dat de geniul iluștrilor artiști care au locuit și au creat în Florența. Este dat de transpunerea în timp, fulgerătoare aș putea spune, datorată unei conservări impecabile a spiritului și a esenței Renașterii.