Dacă ne gândim la timp, avem, de cele mai multe ori, impresia că este nelimitat. Că vom avea timp să facem toate lucrurile pe care acum le amânăm. Că putem să oprim clipa atunci când aceasta ne provoacă emoții puternice. Dacă ne gândim la timp, ce înseamnă mult? 100 de ani sunt mulți? Dar raportându-ne la activitatea unei companii aeriene? Dacă ne gândim la distanță, ce înseamnă aproape sau departe? Oare celălalt colț al lumii mai pare atât de îndepărtat dacă știm că, în doar câteva ore, putem ajunge la el? KLM Royal Dutch Airlines a sărbătorit, pe 7 octombrie 2019, 100 de ani de la înființare. 100 de ani în care compania regală olandeză nu și-a modificat numele, devenind, totodată, și cea mai veche companie aeriană din lume care operează sub numele său inițial.

Am participat la evenimentul de aniversare și am înțeles că un asemenea parcurs nu se realizează decât cu multă dedicare. În cele ce urmează, vreau să vă prezint câteva date din istoria companiei aeriene de la înființare și până în prezent. Și, la final, să vă invit să vizionați un scurt video care surprinde esența acestor 100 de ani.

Fondat în 1919, KLM urma să aibă primul zbor, pe ruta Londra – Amsterdam, câteva luni mai târziu, în mai 1920. Vă propun să ne gândim puțin la Europa acelor vremuri. Era perioada interbelică, războiul abia luase final și, odată cu el, cenușiul a fost înlocuit de strălucire în toate statele europene. Atunci, într-un context favorabil dezvoltării în orice domeniu, a luat naștere compania care, deși inițial lega Amsterdamul de Londra, avea să cucerească, în scurt timp, și Asia și America, devenind, în 1946, prima care conectează Europa continentală de continentul american, prin zborurile operate pe ruta Amsterdam – New York.

Într-un prezent în care putem ajunge oriunde ne imaginăm, călătorind cu niște viteze care păreau ireale acum 100 de ani, ne este greu să ne imaginăm că un zbor poate dura 55 de zile. Ei bine, atât a durat primul zbor intercontinental operat de KLM, pe ruta Amsterdam – Jakarta. Aproape două luni și 21 de opriri.

Momentan, nu mai puțin de 162 de destinații din întreaga lume sunt incluse în programul companiei, printre care, desigur, și București, cu un prim zbor care se desfășura în urmă cu 54 de ani, ajungând acum la 2 zboruri pe zi la programul de iarnă și la 3 la cel de vară.

Peste 34 de milioane de pasageri au fost transportați anul trecut de către KLM, iar, în ceea ce privește preferințele turiștilor români, aceștia optează, într-o majoritate covârșitoare, pentru destinațiile intercontinentale. Un factor important sunt prețurile, care încep de la 500 de euro – dacă încă nu aveți planuri pentru revelion, poate vă inspiră o destinație ceva mai însorită. 🙂

Să nu vă mire dacă veți primi notificări despre zborul vostru pe Facebook sau pe WhatApp, căci echipa de social media a KLM este cea mai mare din lume, cu peste 250 de agenți, prezenți pe cele mai cunoscute platforme de social media, care oferă asistență în 9 limbi (olandeză, engleză, germană, spaniolă, portugheză, franceză, chineză, japoneză și coreeană).

Și, în încheiere, vreau să vă prezint un aspect la care ar trebui să ne gândim cu toții mai des. Și să și acționăm. În ultimul timp se fac eforturi din ce în ce mai intense pentru conservarea mediului înconjurător, așa că s-a alăturat acestui demers și compania KLM Royal Dutch Airlines, care alocă resurse pentru asigurarea zborurilor mai puțin poluante, dar și pentru realizarea de cercetări în vederea creării unei aeronave a viitorului, „Flying-V”, menită să asigure zboruri sustenabile pe distanțe lungi.

Tot ce pot să spun acum este „La mulți ani, KLM!”. Cel puțin încă 100. 🙂

KLM Royal Dutch Airlines

„Flying-V”