Avem două insule surori, formate prin erupție vulcanică, amplasate astfel încât să se poată privi una pe cealaltă (însă doar în zilele senine), situate foarte aproape de Africa — de unde au preluat atât temperaturile ridicate pe tot parcursul anului (dar blânde, totodată), cât și nisip din deșert, adus de vânt sau de oameni. Întrebarea care a stat la baza acestui articol este: Tenerife sau Gran Canaria? Ce alegem pentru o primă vizită? O să încerc să nu influențez în vreun fel răspunsul, pentru că și mie îmi este greu să aleg (doar) una; Tenerife face parte, de mulți ani, din sufletul meu, însă și Gran Canaria m-a cucerit, așa că o să prezint o serie de asemănări și deosebiri, pentru a vă forma o imagine de ansamblu despre cele două insule (cele mai mari din arhipelag). Varianta ideală este să le vizitați pe ambele, poate chiar împreună, însă, dacă vă doriți o vacanță aici și nu știți către ce să tindeți, sper ca prezentarea de mai jos să vă fie utilă.

 

Asemănări

 

Așa cum am spus mai sus, atât Tenerife, cât și Gran Canaria sunt două insule vulcanice, așa că peisajele sunt relativ similare; pe ambele vom întâlni preponderent plaje cu nisip negru, există și unele artificiale, cu nisip auriu adus din Sahara (Playa de Las Teresitas din Tenerife) sau chiar din Caraibe (Playa de Amadores și Playa Anfi del Mar din Gran Canaria).

Playa Fanabe, Tenerife

Playa Fanabe, Tenerife, Spania

Playa De Los Gigantes, Tenerife

Playa De Los Gigantes, Tenerife, Spania

Playa El Jardin, Tenerife

Playa El Jardin, Tenerife, Spania

Playa Taurito, Gran Canaria, Spania

Playa Taurito, Gran Canaria, Spania

Playa De Las Teresitas, Tenerife

Playa De Las Teresitas, Tenerife, Spania

Playa de Amadores, Gran Canaria, Spania

Playa de Amadores, Gran Canaria, Spania

Playa Anfi del Mar

Playa Anfi del Mar, Gran Canaria, Spania

 

Cumva, atât relieful, cât și clima și vegetația (influențate de acesta) sunt la fel; ambele insule au două zone diferite, diferențiate de munți. Partea de sud este aridă, lipsită de vegetație sau cu vegetație deșertică și ferită de ploi, pe când în zona de nord se întâlnesc vânturi mai puternice, precipitații mai dese și vegetație mai bogată. Acestea sunt singurele insule din Arhipelagul Insulelor Canare unde vom întâlni aceste forme de relief — unele dintre ele chiar foarte înalte. În Tenerife există cel mai înalt vârf din Spania, El Teide, de 3715, metri, al treilea cel mai înalt vulcan activ din lume. În Grana Canaria, altitudinile nu depășesc 2000 de metri, însă și aici există vulcani care nu și-au încetat activitatea, sau cratere pe marginea cărora ne putem plimba (cel mai indicat este să apelăm la o excursie de tipul Jeep Safari).

Având în vedere altitudinile destul de ridicate, și drumurile până la punctele cele mai înalte sunt spectaculoase, în ambele insule. Și foarte bune, aș îndrăzni să spun. Ele traversează, atât în Tenerife, cât și în Gran Canaria, parcuri naturale și oferă, la orice pas (sau curbă), viewpointuri spectaculoase. O să vă las o serie de fotografii din ambele destinații, pentru a vă convinge de frumusețea acestor drumuri de munte. Ico-colo, traseele sunt „întrerupte” de sate cu arhitecturi tradiționale, înconjurate de vârfuri și de păduri, devenite obiective în sine.

Parcul Național Anaga, Tenerife

Parcul Natural Anaga, Tenerife, Spania

Parcul Național Teide, Tenerife

Parcul Național Teide, Tenerife, Spania

Masca, Tenerife

Masca, Tenerife, Spania

Jeep Safari, Gran Canaria, Spania

Jeep Safari, Gran Canaria, Spania

Mirador Degollada de la Yeguas, Gran Canaria, Spania

Mirador Degollada de la Yeguas, Gran Canaria, Spania

Gran Canaria

Los Azulejos de Veneguera, Gran Canaria, Spania

Artenara, Gran Canaria, Spania

Artenara, Gran Canaria, Spania

Fataga, Gran Canaria, Spania

Fataga, Gran Canaria, Spania

 

Însă nu doar satele de munte sunt spectaculoase, ci și porturile, unde natura și oamenii s-au întrecut în iscusință. De aici se organizează frecvent croaziere pentru a observa delfinii și pentru a ne bucura de o plimbare pe apele Atlanticului, iar pasionații sporturilor nautice le pot practica în ambele insule, ba chiar pot avea parte și de lecții de surf. 

Rămânem aproape de ocean și vă prezint formațiuni inedite, existente pe ambele insule, și anume piscine naturale, sub forma unor cratere, unde apa oceanului vine cu putere și pleacă rapid, iar acest proces se repetă încontinuu.

Puerto de Mogan, Gran Canaria, Spania

Puerto de Mogan, Gran Canaria, Spania

Playa de Puerto Rico, Gran Canaria, Spania

Puerto Rico, Gran Canaria, Spania

Croazieră pe Oceanul Atlantic, Tenerife

Croazieră pe Oceanul Atlantic, Tenerife, Spania

Croazieră pe Oceanul Atlantic, Tenerife

Croazieră pe Oceanul Atlantic, Tenerife, Spania

Croazieră pe Oceanul Atlantic, Tenerife

Croazieră pe Oceanul Atlantic, Tenerife, Spania

Croazieră pe Oceanul Atlantic, Gran Canaria, Spania

Croazieră pe Oceanul Atlantic, Gran Canaria, Spania

Croazieră pe Oceanul Atlantic, Gran Canaria, Spania

Croazieră pe Oceanul Atlantic, Gran Canaria, Spania

Charco El Diablo, Tenerife

Charco El Diablo, Tenerife, Spania

El Bufadero de la Garita, Gran Canaria, Spania

El Bufadero de la Garita, Gran Canaria, Spania

 

Cele două destinații își împart rolul de capitală a arhipelagului — mai exact, Santa Cruz de Tenerife și Las Palmas de Gran Canaria sunt cele două capitale ale Arhipelagului Insulelor Canare, două orașe cosmopolite, care păstrează și atmosfera tradițională.

Amândouă insulele aparțin, administrativ, de Spania, deși, geografic, sunt foarte aproape de Africa. Limba, cultura și gastronomia spaniole se simt puternic în oricare colț am merge, atât în Tenerife, cât și în Gran Canaria.

Santa Cruz de Tenerife

Santa Cruz de Tenerife, Tenerife, Spania

Santa Cruz de Tenerife

Santa Cruz de Tenerife, Tenerife, Spania

Las Palmas, Gran Canaria, Spania

Las Palmas, Gran Canaria, Spania

Las Palmas, Gran Canaria, Spania

Las Palmas, Gran Canaria, Spania

 

Deosebiri

 

Deși nu am identificat prea multe diferențe, există anumite locuri unice în fiecare dintre cele două insule, pe care o să vi le prezint în cele ce urmează. În Tenerife, experiența urcării în vârful unui vulcan activ este de neegalat, iar Parcul Național Teide, care îl înconjoară, îți creează impresia că ai ajuns pe Marte. Tot aici vom întâlni cel mai mare parc acvatic din Europa, Siam Park, și, în același timp, unul dintre cele mai renumite din lume. Nu departe de el, în Las Americas, stațiunea unde este construit, putem avea parte de petreceri și de distracție toată ziua și toată noaptea, iar acesta este unul dintre motivele pentru care muți turiști aleg să vină în Tenerife.

Vulcanul Teide, Tenerife

Vulcanul Teide, Tenerife, Spania

Parcul Național Teide, Tenerife

Parcul Național Teide, Tenerife, Spania

Siam Park, Tenerife

Siam Park, Tenerife, Spania

Siam Park, Tenerife

Siam Park, Tenerife, Spania

Playa De Las Americas

Playa De Las Americas, Tenerife, Spania

 

În Gran Canaria, în schimb, vom descoperi deșertul de la malul oceanului, Dunele Maspalomas, formate din nisip adus de vânt din vestul Africii. Un alt loc unic este canionul Barranco de Las Vacas, care m-a dus de îndată cu gândul la celebra Petra. În ceea ce privește relieful, mi s-a părut că în Gran Canaria sunt mai mulți munți, sau stânci inedite (cum ar fi Roque Nublo și Pico de Las Nieves, create prin erupție, sau Los Azulejos de Veneguera, colorate tot datorită activității vulcanice).

Dunele Maspalomas, Gran Canaria, Spania

Dunele Maspalomas, Gran Canaria, Spania

Barranco de Las Vacas, Gran Canaria, Spania

Barranco de Las Vacas, Gran Canaria, Spania

Roque Nublo, Gran Canaria, Spania

Roque Nublo, Gran Canaria, Spania

Pico de Las Nieves, Gran Canaria, Spania

Pico de Las Nieves, Gran Canaria, Spania

Los Azulejos de Veneguera, Gran Canaria, Spania

Los Azulejos de Veneguera, Gran Canaria, Spania

 

O altă deosebire pe care am remarcat-o este faptul că Gran Canaria mi s-a părut o insulă mai liniștită, iar localnicii puțin mai calmi decât în Tenerife. Cred că, având în vedere faptul că insula vecină este renumită (și) pentru petreceri (în sud), este de înțeles de ce și atmosfera este mai vibrantă.

Am vizitat cele două insule recent, în decursul a șase luni, petrecând câte o săptămână în fiecare; am închiriat mașină (nu pe întreaga durată a sejurului), am avut și excursii organizate și m-am și relaxat, de fiecare dată, la plajă sau la piscina hotelului. Temperaturile depășesc 20 de grade Celsius pe toată durata anului, iar în Gran Canaria, chiar și în ianuarie, existau turiști care făceau baie în ocean (cred că apa avea cam aceeași temperatură ca în aer). Acestea sunt principalele aspecte pe care le-am identificat și, dacă intenționați să le vizitați, Chiristian Tour oferă pachete charter către ambele destinații, cu zboruri directe (care durează 5-6 ore) și cazare timp de 7 nopți. Vă invit să citiți și articolele dedicate fiecărei destinații și, dacă aveți completări, nu ezitați să le trimiteți în rubrica de comentarii. Până atunci, sper să găsiți răspunsul la întrebarea: Tenerife sau Gran Canaria? 

P.S.: Se poate călători între ele atât cu avionul, cât și cu feribotul.

Călătorii frumoase vă doresc! 🙂

 

Vă reamintesc că toate aventurile mele pot fi observate pe Tik Tok, pe Facebook și pe Instagram, atât în feed, cât și în highlights dedicate.

Călătoriile în Tenerife și în Gran Canaria au fost efectuată cu sprijinul Christian Tour și Animawings, care oferă pachete charter către aceaste destinații. Pentru mai multe informații, nu ezitați să accesați acest site.

Pe parcursul sejurului în Tenerife, am fost cazată la hotelurile Labranda Bahia Fanabe, Bahia Principe Fantasia și GF Fanabe Costa Adeje.

Pe parcursul sejurului în Gran Canaria, am fost cazată la hotelurile Taurito Princess și Suites and Villas by Dunas.

 


Citește și: