Cumva, întreaga călătorie în Thailanda din această toamnă a stat sub semnul apei. Plimbări cu barca, cazări pe apă, vizitarea de sate pescărești. Pentru o persoană care se teme de apă, aceasta a fost chiar o provocare. În fiecare zi mă îndepărtam din ce în ce mai tare de zona mea de confort și îmi plăcea din ce în ce mai mult ceea ce descopeream.

Frumusețea a venit sub forma simplității, despre care v-am povestit aici și aici. Și chiar și aici. A venit sub forma autenticității către care tânjeam atât de tare. Sub forma conviețuirii cu natura, chiar dacă uneori îmbrăca forma unei șopârlițe sau a oricărei alte viețuitoare.

Mi-am dorit mult o astfel de experiență, însă nu m-am așteptat nicio clipă să am parte de ea acum. Despre locul în care urma să petrec ultimele două nopți în sudul Thailandei (aveam, ulterior, să înlocuiesc liniștea de aici cu agitația din Bangkok) nu am găsit informații pe internet. Nici măcar pe site-urile internaționale de închirieri. Așa că nu aveam nici cea mai mică idee unde urmează să mă cazez, iar surpriza a fost una pe măsură.

 

Cazarea în natură

 

Un complex format din câteva bungalow-uri suspendate, el însuși construit, în totalitate, pe apă, urma să fie gazda mea. O vegetație bogată (care, ulterior, a ajuns și pe masă, sub diverse forme, lichide sau solide), un loc asemănător unei delte, denumit „wet land”, și canale de unde porneau, în fiecare dimineață, bărcile pescarilor, îl înconjoară.

Camerele sunt construite pe malul unui canal, unite de un ponton și, pe partea opusă, se află spații destinate masajului (căci am avut parte și de răsfăț în stil thailandez). În capătul canalului este un bungalow mai mare, destinat recepției și restaurantului, iar, în partea cealaltă, acesta se unește cu lacul – imaginea pe care o creează este completată de plase de pescuit sau de berze care par să conviețuiască fără probleme cu oamenii. Două poduri din lemn facilitează traversarea canalului, iar, sub ele, câteva bărci sunt ancorate. Complexul aparține unui fotograf care și-a expus fotografiile (absolut superbe) pe pereții lui, pe care le pot admira întinsă în hamac. Pe șosea, vizavi de complex, este o tarabă. Plină cu nucă de cocos proaspătă. Un rai sălbatic și frumos. Un paradis exotic, așa cum am descris de multe ori Thailanda.

Camera mea mă face să mă simt ca și cum aș fi în aer liber. Sunt protejată prin intermediul pereților și al tavanului de orice vietate, în schimb, fiecare sunet pare că se amplifică. De afară se aud greieri, șopârlițe, bondari, broaște și alte viețuitoare pe care nu le-am identificat. Ajung să mă obișnuiesc repede cu ele și dispare și teama pe care am simțit-o la început – și, din fericire, niciuna nu a ajuns în interiorul camerei.

Este cald. Foarte cald. Sunt în Thailanda în sezon ploios și mi se par aceste zile mai călduroase decât oricând. Deși este construit în mijlocul naturii și pare că devine parte a sa, complexul dispune și de facilități moderne – internet wifi, aer condiționat, semnal și cablu TV.

Am stat în multe locuri frumoase în lumea aceasta, însă aici pare ceva special. Această simplitate (fără a face rabat de la confort) este incredibilă. Mă gândesc la Cambodgia și la casele suspendate de acolo, unde oamenii locuiesc, nu sunt în vacanță – și unde nu dispun de facilitățile de aici – și mă încearcă, pe de-o parte, un ușor regret că am renunțat la planurile de la începutul anului de a o vizita (am povestit aici de ce), dar, pe de altă parte, sunt foarte fericită că am parte acum de această experiență.

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Preparate locale

 

Sucuri din diverse plante, tulpină de nuferi proaspăt culeși, pești de diferite dimensiuni abia pescuiți, nelipsitul orez au format, în fiecare dimineață, micul dejun. Unul autentic, de la modul de servire și până la ingredientele folosite, unele dintre ele la care nu m-aș fi gândit vreodată. Dintre toate felurile oferite, preferata mea este dulceața din frunze pe care, din păcate, nu v-o pot arăta – am fost prea ocupată să o savurez ca să îmi amintesc să o și fotografiez. Vă pot spune doar că este verde, cu o consistență ușor gelatinoasă. Și delicioasă. Vă las, în schimb, alte fotografii, pentru a înțelege de ce este irezistibilă gastronomia thailandeză.

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

 

Masaj thailandez în aer liber

 

Un soare arzător încălzește pământurile Thailandei. După o plimbare prin oraș, prilej pentru a adăuga bagajului meu 5 kilograme de suvenire (am optat doar pentru lucruri handmade și, din fericire – sau nu, dacă te hotărăști mai greu – oferta era foarte diversificată), o scurtă vizită la o orezărie transformată în obiectiv turistic (fără a-și pierde, însă, utilitatea) și un prânz care a inclus culegerea și, mai apoi, consumarea de guave direct din copac, am revenit la Baan Tonlamphu.

Aici, într-un spațiu dedicat, două maestre ale artei masajului thailandez așteptau să ne ofere acest plus de relaxare. Pereți din bambus ne protejau de razele soarelui, dar, în același timp, le permiteau să pătrundă timid. Un ventilator cu elice din lemn se învârtea deasupra saltelei pe care stăteam întinsă. Afară se vedeau frunze de bananier și, din când în când, câte o pasăre ne încânta cu trilurile sale. Cred că, la un moment dat, am ațipit. Sunt într-un decor de vis. Dar oare visez?

Masajul thailandez este destul de puternic și se concentrează mai mult pe oase decât pe mușchi. Fiecare centimetru pătrat al corpului este energizat în urma acestui procedeu care durează, de obicei, două ore, însă este diferit de masajul clasic de relaxare. Se poate, bineînțeles, solicita o variantă mai soft, spunând „bau bau”, care înseamnă „mai încet”. Nicidecum nu puteți părăsi Thailanda fără o astfel de experiență – dacă este și în aer liber, atunci cu atât mai autentică va fi.

În afară de masaj, complexul oferă și plimbări cu barca, cărora le-am pregătit un articol separat.

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

Baan Tonlamphu, Phatthalung, Thailanda

 

Am îndrăgit acest loc pentru că reunește cele mai dragi mie elemente: oameni frumoși și natură sălbatică: ba chiar aș îndrăzni să spun că zilele petrecute aici au fost una dintre cele mai frumoase experiențe trăite în Thailanda. Sunt curioasă să aflu, vouă v-ar plăcea o astfel de experiență sau ați avut parte deja de una similară? 🙂 Călătorii frumoase vă doresc!


Citește și: