Ne „aruncăm” în fiecare dimineață în agitația zilei care stă să înceapă. Trăim pe fugă și ne dorim ca tehnologia să ne ușureze viețile, să rezolve problemele pentru noi într-un mod mai rapid (și poate mai eficient) decât am face-o singuri. Întrebarea mea este: dacă reușim să „economisim” timp, ce facem cu el? Ne oprim, oare, în dreptul clădirilor pe lângă care trecem, pentru a ne gândi la cei care au locuit acolo? Vedem ruinele unei cetăți și reușim să intrăm în atmosfera anilor de plină glorie pentru ele și pentru cei care le-au construit? Sau pur și simplu ne gândim că au fost acolo dintotdeauna și că fac parte din viața noastră zilnică? Observăm o casă memorială, dar conștientizăm impactul pe care cel sau cei care au trăit acolo l-au avut în dezvoltarea literaturii, a culturii sau a oricărui alt domeniu? Ne fascinează frumusețea României și peisajele sale, însă ne gândim oare la faptul că, deși natura este ea însăși o forță incredibilă, cu o mare capacitate de autoreglare și de conservare, trebuie protejată?
Rezervația Munților Ciucaș, România
Rezervația Munților Ciucaș, România
Covasna, România
Târgoviște, România
Delta Dunării, România
Delta Dunării, România
Haideți să ne cunoaștem poeții, scriitorii, muzicienii, domnitorii și pe toți cei care au influențat, într-un fel sau altul, evoluția întregului popor. Să ne cunoaștem tradițiile, atât de variate în funcție de zonele istorice ale țării, portul, obiceiurile, credința oamenilor care încearcă să le păstreze vii în memoria personală, dar și în cea colectivă. Să descoperim cum au fost puse bazele fiecărei așezări, cum aceasta a înflorit, sau, dimpotrivă, a decăzut de-a lungul anilor. Să admirăm și să ne minunăm de forța incredibilă a naturii, care funcționează după niște legi doar de ea știute, asupra cărora nu avem dreptul de a interveni decât pentru a le spori farmecul.
Cum bine știm cu toții, anul 2018 este marcat de un eveniment care, din ce am observat, a readus în atenția și în memoria românilor dragostea față de propria țară. A reaprins flacăra, dacă pot spune așa. Mă bucur când asemenea momente de conștientizare se întâmplă, simt cum lucrurile încep să ia o oarecare amploare odată cu apropierea datei de 1 decembrie, dar m-aș bucura și mai tare dacă acesta ar fi doar un început.
Este bine că, din când în când, câte un eveniment de importanță majoră ne amintește valorile și tradițiile noastre. Ce-i drept, unii dintre noi au transformat într-o adevărată misiune conservarea lor și chiar le apreciez activitatea. Sau, pentru alții (și mă gândesc aici la bunicii noștri), aceasta este viața, acesta este firescul. Ceea ce nouă ni se pare incredibil, pentru alții poate fi ceva normal. Dar de ce să nu promovăm tocmai acest normal și firesc, să nu ne mândrim cu lucrurile (și locurile, desigur) unice pe care țara noastră le oferă, de ce să nu le conservăm cel puțin pe durata vieții noastre?
Mamele noastre conservă de la mamele lor (și poate chiar cu o generație în urmă) costumele populare pe care acum le redescoperim și care ni se par unele dintre cele mai frumoase creații care pot ieși în totalitate din mâinile unui om. Portul popular este doar una dintre valorile României. Dacă ne gândim la tradiții, acestea sunt cu atât mai numeroase și aș putea spune că fiecare comunitate și-a adaptat, de-a lungul anilor, propriile obiceiuri.
Târgoviște, România
Târgoviște, România
Muzeul Astra, Sibiu
Muzeul Astra, Sibiu
Muzeul Astra, Sibiu
Într-o lume în care (aproape) totul se desfășoară online, cu o viteză uneori chiar mai mare decât am putea concepe, timpul a devenit cea mai de preț resursă. Timpul acela care capătă cu totul alte valori atunci când noi ne îngrijim să îi dăm însemnătate. Pentru mine, excursiile în România înseamnă timp care se scurge altfel, care nu trece, ci este. Pentru că și timpul poate fi, atunci când îl trăim cu bucurie.
Excursiile în România înseamnă mirosul pădurii, înseamnă susurul apelor, înseamnă răsăritul din Vamă, înseamnă berzele din Delta Dunării, înseamnă munții impunători, înseamnă animalele sălbatice, înseamnă viață.
Probabil că multora dintre noi li s-a întâmplat ca, oriunde ar călători în România, să se simtă acasă. Ar fi ciudat să nu se întâmple așa. De fiecare dată când descopăr câte un loc nou și ajung să fiu #VisătorÎnȚaraMea, nu încetez să mă minunez de frumusețea țării pe care o avem. Și pe care, din păcate, nu ajungem nici noi să o descoperim pe de-a-ntregul.
Vama Veche, România
Marea Neagră, România
Rezervația de zimbri de la Vama Buzăului
Nu militez pentru vacanțele doar în România, însă, dacă în toate celelalte locuri din lume vizitate, am descoperit poveștile scrise de alte popoare, de-a lungul anilor, aici avem ocazia să ne descoperim propria istorie.
După o perioadă în care destinațiile vecine au dominat topul preferințelor românilor, aceștia au descoperit excursiile exotice și au fost cuprinși de imaginea paradiziacă a plajelor infinite cu nisip fin și în nuanțe care mai de care mai atrăgătoare. Peisaje în culori predominante de alb, roz, negru, roșu, completate de apă limpede, palmieri, cocotieri. În ultimul timp, însă, am observat că preferințele se îndreaptă și către România. Și, deși mulți dintre noi petrec destul de mult timp și în afara țării (este firesc, pentru că lumea este atât de mare și cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru ea este să o cunoaștem), își rezervă timp și pentru a colinda potecile țării. Așa cum sunt ele, uneori mai greu accesibile, alteori prea aglomerate pentru niște vremuri în care vrem ca totul să se întâmple pe loc. Poteci pe care poate că le știm cu ochii închiși, pe care poate că le-am străbătut de sute de ori, dar care ne sunt atât de dragi și de familiare.
Sunt, spre exemplu, orașe și locuri pe care nu am putut niciodată să le privesc ca pe niște atracții turistice. Pentru mine sunt acasă și așa vor rămâne. Locuri pe care le-am vizitat de mai mult ori poate chiar decât pe cele din orașul meu natal. Locuri despre care am considerat întotdeauna că sunt acolo, pentru mine. Sau, din contră, altele pe care am amânat mult timp să le vizitez. Tot acolo ar fi fost, nu? Acum mi-am schimbat puțin modul de a privi lucrurile și îmi dau seama că ele sunt, așa este, dar că prin amânare poate că nu le acord importanța pe care o merită.
Nu am vizitat România pe cât de mult mi-ar fi plăcut, însă încerc să îmi fac timp pentru descoperirea de noi locuri, pe care, din păcate, până la această vârstă nu le-am vizitat. Sau din fericire, pentru că acum cred (și sper) că am ajuns la un nivel de maturitate astfel încât să le apreciez la întreaga lor valoare.
Poate că uneori nu suntem pe deplin mulțumiți de evoluția lucrurilor (deși nu ne împiedică nimic să schimbăm, în primul rând, lucrurile care ne nemulțumesc în propria viață), însă un lucru este cert: mirosul naturii și parfumul istoriei sunt cele care ne copleșesc în oricare colț al României. O istorie pe care trebuie să o aflăm văzându-i urmele și nu numai prin prisma lecțiilor de la orele din timpul școlii. Haideți să descoperim mai mult România cu ale ei peisaje sălbatice pe alocuri, pure, fascinante. Cu a ei energie și cu ale noastre emoții. Cu bucurie, cu entuziasm, cu dăruire, cu speranță. Cu tot ceea ce a fost și poate fi. Și cu noi ca parte activă în evoluția ei.
