Au trecut 30 de ani. Fac parte din generația schimbării, însă am învățat de mult că nu e suficient să așteptăm ca schimbarea să vină peste noi, întocmai unei avalanșe. Ce ar fi începem și să o începem prin a fi mai umani?

Astăzi, la cei 30 de ani ai mei, transmit un gând în lume: îmi doresc să ne (re)amintim ce înseamnă apropierea. Ce înseamnă să faci bine. Binele acela care nu așteaptă recompensă sau mulțumiri. Acela pe care îl uiți de îndată ce s-a produs.

Haideți să fim mai puțin actori. Chiar și ai propriilor vieți. Sau mai ales ai propriilor vieți. Viața, lumea, nu au nevoie de replici pe care le putem repeta oricând publicul o cere (a nu se înțelege că desconsider activitatea de actor, din contră, însă gândurile mele sunt o transpunere ușor exagerată la scenă mare a unui act bine învățat).

Viața și lumea au nevoie de participarea noastră activă, de implicare.

Noi avem nevoie de un sens, însă niciodată sensul acesta nu ne vizează pe noi, ci pe oamenii din jurul nostru. Pe aceia pe care îi putem ajuta, inspira, motiva să-și urmeze propriul sens.

Avem nevoie de valori, de modele, de exemple? Am putea începe prin a fi unele.

Avem nevoie de recunoașterea calităților, a competențelor, a aptitudinilor? Ea (recunoașterea) nu face decât să ne hrănească orgoliul. Și, în cazul în care am uitat, dintr-un orgoliu exagerat au izbucnit toate marile războaie ale lumii. Chiar și acelea care se declarau a fi în numele credinței. Sau mai ales acelea.

Avem toate aceste calități, competențe, aptitudini, însă haideți să le utilizăm pentru rolul pe care îl au și pentru ce am putea face cu ele și datorită lor. Nu pentru a ne spori vanitatea.

Ce ne lipsește, uneori, este o doză în plus de determinare. Un strop în plus de curaj. O picătură de răbdare, un gram de voință și încă unu de bunăvoință. Și puțin mai multă credință – în noi, în cei din jur, în viață, în Univers, în forța creatoare.

Ne lipsește de multe ori bucuria și punem pierderea ei pe seama stresului, a zilelor mult prea scurte, a taskurilor mult prea numeroase. Însă nicicând pe seama noastră.

După 30 de ani, am învățat cum să dau valoare lucrurilor importante din viața mea. Și am aflat cum să le disting. În următorii 30 de ani, îmi doresc să pot să fac mai mult din ceea ce am de făcut. Aici, acum, în viața aceasta.

 

Citește și: Scrisoare pentru Moș Crăciun