Așa cum bine ne-am obișnuit cu toții, începutul anului este perioada în care companiile aeriene lansează cele mai bune oferte, fapt care, pe noi, ca utilizatori ai serviciilor oferite, nu poate decât să ne bucure, căci avem posibilitatea de a alege dintr-o gamă extinsă de rute – chiar și dintre cele mai îndepărtate. Air France și KLM nu au ratat startul reducerilor, ba, din contră, ne oferă posibilitatea ca pe aproape tot parcursul lunii ianuarie să achiziționăm bilete la cele mai bune prețuri.

Prețurile speciale vizează peste 100 de destinații intercontinentale și includ zone din America de Nord și de Sud, din Asia, din Africa și chiar și din Marea Caraibilor și a Oceanului Indian. Se pot achiziționa până pe 29 ianuarie 2019, direct de pe cele două site-uri, Air France și KLM.

Pe mine mă tentează cel mai tare cele din Asia – continent și cultură pentru care am dezvoltat o nouă pasiune –, spre exemplu, Beijing de la 439 de euro și Shanghai de la 449 de euro, însă nici cele din SUA nu sunt de neglijat, având în vedere că putem zbura către Miami cu 472 de euro, către New York cu 482 de euro, către San Francisco cu 492 euro și către Los Angeles cu 562 de euro. Alte destinații către care putem zbura la prețuri foarte bune sunt Panama City (460 euro), Rio de Janeiro (499 euro), Johannesburg (549 euro), Denpasar (619 euro), Havana (619 euro) sau Buenos Aires (619 euro). Cine nu ar vrea în colorata, pitoreasca și însorita Cuba? Eu abia aștept să o descopăr! Iar în Bali visez de mult timp să ajung, presimt că dorința mea este foarte aproape să se îndeplinească! 🙂

V-ați ales deja destinațiile pentru anul 2019? Lista mea este lungă și suferă modificări de fiecare dată când se lansează noi campanii promoționale. Călătorii frumoase vă doresc și un an plin de experiențe! Revin să vă anunț unde am ales să zbor! 🙂