Cabinele telefonice, autobuzele roșii, celebrele taxiuri negre, micul dejun (și exemplele pot continua) dovedesc cum londonezii au reușit să transforme niște lucruri simple, multe dintre ele întâlnite oriunde, în adevărate branduri. Cu toții ne dorim să le imortalizăm în fotografii, în timp ce ne plimbăm pe străzile uneia dintre cele mai frumoase capitale europene, cu o istorie bogată și cu o mare capacitate de a seta „trendurile” în multe domenii ale vieții. Ceea ce vreau să vă propun în continuare este un traseul pentru două zile în capitala Marii Britanii, un weekend-maraton în Londra, în care să gustăm din plin tot ce are mai frumos orașul.

Londra, Marea Britanie

Londra, Marea Britanie

 

*În prezent, Marea Britanie impune autoizolarea timp de 14 zile pentru cetățenii români care ajung în regat, însă trăiesc cu speranța că vom putea din nou călători, într-un viitor nu foarte îndepărtat, fără (prea multe) restricții.

**Traseul propus (și urmat) de mine îi aparține în totalitate Corinei; ea a organizat obiectivele astfel încât să urmăm traseul optim și, totodată, să vizităm cât de mult putem. Știu că două zile sunt puține și că nu este tocmai ușor să mergi aproape încontinuu pe jos, însă este varianta perfectă atunci când rămânem fără zile de concediu și ne dorim, totuși, o mică vacanță. Nu ne vom întoarce prea odihniți acasă, însă, cu siguranță, ne vom întoarce cu multe amintiri și experiențe de povestit.

În primul rând, vreau să menționez niște aspecte organizatorice. Călătoria noastră a avut loc la începutul lunii martie, de Ziua Femeii, mai exact, și, ceea ce se dorea a fi o petrecere între fete într-un pub englezesc s-a transformat într-un tur de forță prin capitala Marii Britanii. Glumesc (parțial), căci ne-am dorit de când am planificat această ieșire să și vizităm orașul, toate aflându-ne pentru prima dată pe meleaguri britanice. În acea perioadă a anului, ziua nu este foarte lungă, așa că am încercat să concentrăm majoritatea obiectivelor în orele cu lumină și în timpul programului (cel de iarnă).

Pentru că nu am vrut să irosim din timpul alocat excursiei, am căutat ca zborul de dus să fie cât mai devreme, iar cel de întors, cât mai târziu. Așa am ajuns să zburăm cu două companii aeriene, pe două aeroporturi, apelând la mijloace de transport diferite care să facă legătura cu centrul Londrei.

Am aterizat pe aeroportul Stansted și, de aici, am ajuns în oraș cu un autobuz, coborând pe Liverpool Steet. Zborul de retur a fost de pe aeroportul Southend, un aeroport-fantomă despre care nimeni nu știa să ne ofere nicio informație. Din câte am înțeles, există o linie de tren care face legătura cu orașul, aflată în reparații în momentul vizitei noastre, așa că am ajuns la destinație după aproximativ 2 ore și 3 mijloace de transport diferite (metrou, tren și autobuz).

În Londra, cel mai mult mi-am folosit propriile picioare, pentru a simți pulsul și vibrația orașului și pentru a descoperi arhitecturile și spiritul londonez (aveam senzația că orice clădire merită să facă subiectul unei fotografii). Metroul l-am utilizat în total de 3 ori, iar o dată am experimentat plimbarea la etajul autobuzului roșu. Există două variante de plată, prima – alimentarea cartelelor Oyster (la finalul sejurului se returnează atât banii rămași neconsumați, cât și valoarea cartelei), a doua – plata direct cu cardul. Eu am preferat-o pe a doua; de fapt, toate plățile efectuate în aceste două zile au fost făcute cu Revolut, cardul pe care eu îl folosesc mereu în afara țării. Biletele pentru mijloacele de transport în comun nu au tarife fixe, ci se calculează în funcție de mai multe criterii (distanța parcursă, zona orașului în care călătorim, momentul zilei etc.), motiv pentru care, atât cartela Oyster, cât și cardul nostru trebuie validate atât la urcare, cât și la coborâre.

Cea mai obositoare parte nu a fost mersul pe jos, ci plimbatul bagajului în spate; tot din economie de timp, am decis să nu îl lăsam la hotel în niciuna dintre zile, pentru a nu face drumuri suplimentare – fiind destul de răcoare, am avut nevoie de haine groase, care au cântărit destul de mult, alături de toate gadgeturile care contribuie și ele la sporirea greutății.

Acestea fiind spuse, vă invit la drum, nu înainte de a face o ultimă mențiune, și anume aceea că ne-am axat mai mult pe locurile în aer liber, din două motive. În primul rând, pentru a evita cozile și timpul pierdut astfel și, în al doilea rând, pentru că, fiind începutul lunii martie și începutul acestei pandemii, chiar dacă nu anticipam de pe atunci amploarea situației, am încercat să ne luăm toate măsurile de precauție, iar prima dintre ele a fost evitarea locurilor aglomerate și a spațiilor închise.

Așa cum am spus, am coborât pe Liverpool Street și, de aici, după o scurtă plimbare printre zgârie-nori (din când în când, câte o clădire mai veche ieșea din decor – sau, dimpotrivă, îl completa), am ajuns în dreptul Turnului Londrei, pe care l-am fotografiat din toate unghiurile. Câte povești ascund zidurile groase ale acestui palat și martorul a câtor episoade ale istoriei a fost el, oare? Dar nu aceasta a fost prima oprire, ci biserica All Hallows by The Tower, de lângă el, ce are în vecinătate un local cool de unde am putut simți din plin spiritul londonez în materie de gastronomie, cu un english breakfast.

Londra, Marea Britanie

Londra, Marea Britanie

Londra, Marea Britanie

Londra, Marea Britanie

Londra, Marea Britanie

Biserica All Hallows by The Tower

Londra, Marea Britanie

English breakfast

Londra, Marea Britanie

Turnul Londrei

Londra, Marea Britanie

Turnul Londrei

 

Deci, startul l-am dat cu o porție mare de energie, cât să ne ajungă pentru o zi lungă pe care o aveam în față. De la Turnul Londrei, după doar câțiva pași, ne aflam în dreptul celebrului Tower Bridge, pe care, din păcate, nu l-am văzut ridicându-se (următoarea ridicare era peste câteva zile). Pașii nu au fost mulți, însă opririle foarte dese; gândiți-vă numai la 3 fete în căutarea imaginilor perfecte :).

Londra, Marea Britanie

Tower Bridge

Londra, Marea Britanie

Tower Bridge

Londra, Marea Britanie

Turnul Londrei văzut de pe Tower Bridge

 

Am traversat Tamisa pe Tower Bridge și am ajuns la Borough Market, o piață cu de toate, care m-a dus cu gândul la preferata mea din întreaga lume (vizitată), La Boqueria din Barcelona. Pentru că nu trecuse mult timp de când plecaserăm de la masă, am tratat piața mai mult ca pe un obiectiv turistic decât ca pe un loc de aprovizionare și, oricât de tentante erau preparatele (inclusiv din gastronomia internațională), ne-am continuat traseul, cu următoarea oprire London Bridge.

Londra, Marea Britanie

Borough Market

Londra, Marea Britanie

Borough Market

Londra, Marea Britanie

London Bridge

 

Nu este un lucru surprinzător că orașul dispune de numeroase poduri care leagă cele două maluri ale Tamisei, nici că multe dintre ele sunt adevărate atracții turistice, așa că mai aveam încă unul pe listă, Millennium Bridge, amplasat chiar în dreptul catedralei St. Paul’s. Așa că, într-o clipită, am ajuns în fața unuia dintre cele mai spectaculoase lăcașuri de cult în care am fost vreodată, cu arhitectură și decorațiuni absolut superbe. Ei bine, aici am zăbovit destul de mult, în catedrală, în criptă și în dom, pentru care a trebuit să urcăm nu mai puțin de 528 de trepte, în spirală, înguste, amețitoare. Dar efortul ne-a fost răsplătit cu întreg orașul pe care l-am putut admira de la înălțime, tăcut, așa cum pare el de sus, învăluit în mister, cu o notă de aroganță ce îl face și mai spectaculos.

Londra, Marea Britanie

Millennium Bridge

Londra, Marea Britanie

Millennium Bridge

Londra, Marea Britanie

Catedrala St. Paul’s

Londra, Marea Britanie

Catedrala St. Paul’s

Londra, Marea Britanie

Londra văzută din domul Catedralei St. Paul’s

Londra, Marea Britanie

Londra văzută din domul Catedralei St. Paul’s

 

Nu știu cât timp a trecut și cât mi-a trebuit pentru a-mi trage sufletul, însă ziua era departe de a se fi încheiat și traseul nostru la fel. Așa că am pornit către Covent Garden, cu o mică oprire la una dintre gelateriile Amorino din Londra, pentru a mă bucura de înghețata mea preferată. De acolo, direcția a fost Trafalgar Square, pe care, după câteva fotografii, am lăsat-o în urmă pentru un alt simbol al orașului, London Eye. Eram, cumva, într-o competiție cu soarele și, pentru a nu exista învingători și învinși, am ajuns aici în momentul în care ziua se îmbrățișează cu noaptea, adică la blue hour.

Londra, Marea Britanie

Covent Garden

Londra, Marea Britanie

Covent Garden

Londra, Marea Britanie

Înghețată Amorino

Londra, Marea Britanie

Trafalgar Square

Londra, Marea Britanie

Trafalgar Square

Londra, Marea Britanie

London Eye

 

Dacă vă gândeați că am obosit, ei bine, aflați că încă nu și, nu după mult timp, ne aflam din nou în mișcare, către Picadilly Circus. Aici, artiștii stradali și reclamele luminoase animau atmosfera, dar am profitat de ocazie și pentru a ne plimba puțin pe celebra Oxford Street (aflată în apropiere), plină cu magazine și localuri de tot felul.

 

Drumurile nu par prea lungi și nici atracțiile prea multe atunci când povestesc, dar, pe „teren” realitatea a fost de câțiva zeci de km, așa că am decis să inaugurăm metroul londonez și l-am utilizat pentru a ajunge în celebrul cartier Notting Hill, acolo unde urma să înnoptăm. Deja era întuneric afară, așa că am lăsat pentru a doua zi plimbarea printre casele colorate, vedetele acestui cartier, și am încheiat seara cu o porție mare de fish & chips în față și cu o bere la fel de mare.

Londra, Marea Britanie

Stația de metrou Notting Hill

Londra, Marea Britanie

Fish & chips

 

Hotelul la care am fost cazate este găzduit de o frumoasă clădire construită în stil victorian, la fel ca toate din zonă, de altfel. După ce l-am admirat pe lumină, am pornit către Hillgate Place, către una dintre străzile ce poartă culorile curcubeului pe fațadele clădirilor.

Londra, Marea Britanie

Notting Hill

Londra, Marea Britanie

Notting Hill

Londra, Marea Britanie

Notting Hill

Londra, Marea Britanie

Notting Hill

 

De aici, intenția ne-a dus la Buckingham Palace, însă nu și realitatea, pentru că a trebuit să ne oprim la Victoria Station, pentru a afla cu ce putem ajunge la aeroport, dar, într-un final, ne-am bazat pe prietenul Google Maps, care s-a dovedit a fi, și de data aceasta, un tovarăș de nădejde. Tot acest mic ocol a fost în avantajul nostru, căci am ajuns la palatul regal în apropierea orei 11:00, când urma să se schimbe garda – a fost o surpriză frumoasă pentru noi, pentru că, în timpul iernii, garda se schimbă (cu spectacol) doar dacă vremea permite, iar noi nu ne așteptam să putem asista la acest moment. După ce ne-am asigurat că străjerii sunt la locurile lor :), am traversat parcul de lângă castel, St. James’s Park, am admirat papagalii, pelicanii și vegetația care dădea primele semne ale sosirii primăverii.

Londra, Marea Britanie

Victoria Station

Londra, Marea Britanie

Buckingham Palace

Londra, Marea Britanie

Schimbarea gărzii la Buckingham Palace

Londra, Marea Britanie

Schimbarea gărzii la Buckingham Palace

Londra, Marea Britanie

St. James’s Park

Londra, Marea Britanie

St. James’s Park

Londra, Marea Britanie

St. James’s Park

 

Dar nu aveam prea mult timp de stat pe loc, căci bătrânul parlament, Palatul Westminster și al său Big Ben necesitau o scurtă vizită (chiar dacă în prezent se desfășoară lucrări de renovare). De aici până la Westminster Abbey este doar o aruncătură de băț, așa că, până am zis „london cab” (numeroase pe străzile metropolei), am și ajuns la catedrala unde se oficiază evenimentele familiei regale.

Londra, Marea Britanie

Palatul Westminster

Londra, Marea Britanie

Westminster Abbey

 

*Din nou, fac mențiunea că, deși pe hârtie pare simplu, Londra nu este un oraș mic, iar distanțele, în aparență scurte, se adună. Când am tras linie, la finalul weekendului, erau nu mai puțin de 36 km parcurși pe jos, contorizați de ceas.

Fiind duminică și, implicit, slujbă, nu am putut să o vizităm și în interior, așa că, după ce i-am făcut cu mâna lui Sir Churchill (statuii, adică) – pe care îl îndrăgesc și mai tare în urma vizionării celebrului „The Crown” de pe Netflix –, am sărit într-un autobuz roșu și, cu pletele în vânt, am continuat periplul prin Londra. De la coborâre și până la British Museum, destinația noastră următoare, am fost distrase de un magazin Primark, de o altă gelaterie Amorino și de un pub londonez, unde am asistat la un meci și am mâncat burger cu bere. Clasic. 🙂

Londra, Marea Britanie

Vedere de la etajul autobuzului

 

British Museum a fost printre primele (și singurele) obiective înainte ca lista să se umple, dar, cumva, mi-a părut rău că l-am lăsat la finalul turului, când deja oboseala își spunea cuvântul, iar aglomerația m-a făcut să mă retrag la o cafea (sub domul principal sunt magazine cu suvenire și localuri) după ce am văzut (o parte din) colecția egipteană.

Londra, Marea Britanie

British Museum

Londra, Marea Britanie

British Museum

Londra, Marea Britanie

British Museum

 

Dar să nu credeți că am ieșit din muzeu și am intrat direct în metrou, ci am mai savurat puțin aerul de după ploaie (suntem în Londra, ploile sunt inevitabile, însă am avut norocul să nu plouă când eram afară), până am ajuns la cea mai apropiată stație de pe linia care ne trebuia nouă. De aici, drumul nu putea fi decât unul singur (cu multe opriri), către aeroport, parcurs, așa cum spuneam mai devreme, cu metroul, trenul și autobuzul.

Londra, Marea Britanie

Londra, Marea Britanie

 

Aceasta a fost una dintre cele mai scurte ieșiri în afara țării, detronată de călătoria (deși e mult spus) de o zi la Milano, cu scopul de a bea o cafea, în fața domului (am mâncat și o pizza, recunosc). A fost intensă, a fost cu de toate, am reușit să respectăm traseul, să facem sute de poze (sau chiar mai multe, cine le ține socoteala?), să ne oprim în fiecare loc și nu doar să îl bifăm pe o listă, să petrecem un 8 martie inedit și să ne creăm amintiri frumoase, către care să ne întoarcem în zilele petrecute acasă (pentru mine a fost ultimul zbor de dinainte de pandemie, acum îl aștept cu nerăbdare pe primul de după).

Mai sunt multe locuri rămase de descoperit în Londra, însă cred că, și dacă aș avea mai multe zile la dispoziție, tot la fel de mulți km aș merge, pentru că firea mea curioasă și aventurieră nu-mi permite să stau prea mult timp într-un loc.

Am încercat să prezint succint toate locurile vizitate, cu promisiunea să revin cu articole detaliate despre fiecare în parte. Dacă aveți și alte variante de trasee sau doriți să îl completați pe acesta, vă aștept cu drag ideile sau impresiile în comentarii. 🙂

Călătorii frumoase vă doresc!

 


Citește și: Top 20 cele mai frumoase fotografii din Londra