Visător în Israel (I): Nazareth, Marea Galileei, Tel Aviv nocturn

Imaginea de ansamblu despre Israel este aceea a unui loc milenar, istoric, biblic, care a rămas așa cum este el prezentat în cărțile cele mai sfinte – și așa cum trăia în închipuirea mea de copil atunci când citeam Biblia povestită copiilor –, chiar dacă Ierusalimul de acum două milenii stă tăcut cam la cinci metri sub cel din prezent – reconstruită fiind cetatea de mai multe ori în decursul anilor ce au trecut, din cauza distrugerilor pe care le-a suferit. Nu este greșită această imagine și vom înțelege mai bine cât de adevărată este, de fapt, atunci când vom ajunge în Ierusalim.

Până atunci, însă, vă propun un alt traseu care implică, în mare parte, locurile strâns legate de viața și de activitatea Mântuitorului Iisus, urmând să se încheie într-o manieră complet diferită de cea în care a început, într-unul dintre cele mai cosmopolite orașe în care am fost până acum, Tel Aviv.

Nazarethul de atunci și cel de acum

Acum 2000 de ani, în orașul în care Mântuitorul Iisus și-a petrecut mare parte din tinerețe și din copilărie, nu trăiau mai mult de 400 de suflete. Astăzi întâlnim cea mai mare comunitate de arabi din țară, nu mai puțin de două treimi din totalul de aproape 80.000 al localnicilor. Aici am avut un singur obiectiv, și anume Biserica Bunei Vestiri. Locul în care, acum mai bine de 2 milenii, Fecioara Maria afla de la Arhanghelul Gavriil că urmează să dea naștere Fiului lui Dumnezeu.

Deasupra casei Anei și a lui Ioachim, părinții Maicii Domnului, se află acum o mică biserică, una pictată destul de simplu, care nu pare că iese din tiparul clădirilor ce o înconjoară – fără prea multe decorațiuni sau strălucire. N-aș putea să descriu în cuvinte o biserică. Nici măcar trăirile pe care uneori le avem, alteori nu. Însă pot să vă îndemn să o includeți pe lista voastră. Și să vă spun că mi-a plăcut tare mult liniștea de aici și faptul că nu este atât de asaltată de turiști și de pelerini precum alte zone ale țării. Sau poate doar am nimerit eu într-o zi în care era aproape goală și am putut să îmi ascult gândurile în tihnă. În timp ce scriu aceste rânduri, după ce am străbătut Israelul de la nord la sud, pot spune că Nazareth și Biserica Bunei Vestiri sunt printre locurile care mi-au creat cele mai puternice trăiri.

Lângă biserică se află Centrul Internațional Maria din Nazareth, un mic muzeu cu obiecte bisericești, unde informațiile sunt oferite inclusiv în limba română (nu este de mirare, având în vedere că România este în top 10 țări care trimit turiști în Israel).

În jurul lăcașului de cult se întinde centrul vechi al orașului, unde am zăbovit preț de câteva minute, doar pentru a mă delecta cu un suc proaspăt de rodie atât de renumit. Însă a fost suficient pentru a-mi face noi prieteni. 🙂 Este vorba despre domnul care l-a preparat, ce m-a întâmpinat cu un călduros „Doamne-ajută!” de îndată ce a aflat că sunt din România (aveam să aflu pe parcursul excursiei că românii sunt foarte bine primiți în Israel și în Palestina, că majoritatea localnicilor știu măcar „Doamne-ajută!” în română și că mulți dintre comercianți acceptă plata chiar și în lei).

Nazareth este o așezare situată pe un teren deluros, ce oferă imagini încântătoare la fiecare viraj, cu o mare de clădiri albe „cocoțate” pe câte o colină. În ciuda temperaturilor de peste 20 de grade în luna decembrie, era greu să nu observi că se apropie Crăciunul, căci ornamentele specifice sărbătorilor decorau străzile centrului vechi și chiar și un brad și o iesle erau amplasate lângă biserică. Însă, mai mult decât atât, orașul are o mare încărcătură istorică și biblică, ceea ce tronează peste orice decorațiune, oricât de frumoasă ar fi, orice suc, indiferent de gustul său, sau orice atmosferă, indiferent cât de plăcută ar fi ea.

Nazareth, Israel

Biserica Bunei Vestiri, Nazareth

Centrul Internațional Maria din Nazareth

Nazareth, Israel

Marea Galileei (sau Lacul Tiberiada)

Mare care, la fel ca vecina aflată ceva mai la sud (Marea Moartă), este, de fapt, un lac. Unul care mie mi-a transmis o intensă stare de calm. A contribuit într-o mare măsură faptul că mă aflam în extrasezon (poate deveni o mică problemă atunci când încerci să găsești un local al cărui singur oaspete să nu fii tu), deoarece am simțit liniștea în care este învăluit acest loc prin toți porii. Aici, unde nu vezi unde se termină apa și unde începe cerul (se prea poate ca între cele două să existe și niște munți, și ei la fel de puțin sesizabili precum linia orizontului), s-au petrecut multe dintre minunile pe care Biblia ni le povestește.

Mântuitorul i-a îndemnat pe 4 pescari să devină „pescari de oameni” și, ulterior, ei au devenit Apostolii Săi. Este vorba despre Sfinții Petru, Andrei, Iacov și Ioan. Tot în preajma acestui loc, aflat la mai mult de 200 de metri sub nivelul mării, Iisus a înmulțit miraculos peștii și pâinea, hrănind 5000 de oameni, a vindecat bolnavi, a liniștit vântul și marea și chiar a traversat-o mergând pe apele ei.

Numele Sfântului Petru a fost preluat și de un pește specific zonei (pe care l-am întâlnit pe întreg teritoriul țării); de fapt, aici am avut parte de primul contact cu mult iubita (cel puțin de către mine) bucătărie tradițională și am descoperit ospitalitatea locală. În majoritatea restaurantelor, la comandarea unui fel principal de mâncare primești din partea casei aperitivul (o varietate de salate din care te poți lejer sătura), de cele mai multe ori și cafea, limonadă și desert. Dacă nu dorești fel principal, atunci va trebui să achiți doar contravaloarea salatelor.

Mă bucur că am descoperit Marea Galileei puțin aglomerată și că am reușit să privesc mai departe de un loc frumos, cu peisaje pe măsură, motiv pentru care nu am pornit din nou la drum decât după lăsarea serii. Ultima destinație din această zi urma să încheie la înălțime o primă întâlnire cu Israelul (atât la propriu, cât și la figurat).

Tiberias, Marea Galileei, Israel

Tel Aviv noaptea

Noaptea m-a găsit în frumosul și cosmopolitul oraș de pe malul Mediteranei, avându-l, aș putea spune, la picioarele mele, cocoțată fiind într-unul dintre skybarurile care îți oferă posibilitatea să admiri priveliștea de ansamblu a Tel Avivului.

Nu a contat faptul că nu dormisem deloc cu o noapte înainte, nici drumurile nu au fost o problemă (zborul până în Tel Aviv și, mai apoi, vreo 4 ore cu mașina pe teritoriul țării), căci, de îndată ce am fost întâmpinată de aer de mare și de zgârie-nori, mi-a revenit nivelul de energie și m-am grăbit să descopăr de ce este atât de vestită viața de noapte din acest oraș. Nu am mers prea mult, doar până la etajul 18 al hotelului la care eram cazată, iar, de acolo, am petrecut restul serii cu privirea ațintită în zare, unde am admirat ceea ce puteți vedea mai jos. Poveștile celei de-a doua zile vor urma, cât de curând. 🙂