Zborul către Phuket s-a scurs cu reprize de somn, mici turbulențe și tentative de a privi filme (nu am reușit să termin niciunul, însă am reușit, în schimb, să adorm de fiecare dată). La ieșirea din aeroport aveam să descopăr ce înseamnă cu adevărat umiditatea din Thailanda, căci am avut senzația că am intrat într-o seră. M-am aruncat într-o clipă într-un taxi, sau așa mi-aș fi dorit, pentru că am așteptat, alături de alți turiști, să vină mașina care urma să mă ducă la hotel (atât taxiurile, cât și microbuzele pleacă din același loc și au preț fix, în funcție de destinație).

Timp de aproape un ceas am străbătut cu mașina insula, întrebându-mă, pe alocuri, dacă am ajuns unde trebuie. Am traversat zone întregi de vegetație (Phuket este renumit pentru pădurile sale cu arbori de cauciuc), iar palmierii m-au însoțit pe aproape tot parcursul drumului.

Mijlocul de transport cel mai frecvent întâlnit este scuterul, deși pe traseul meu până la hotel nu am întâlnit prea multe. Și nici prea multe localități sau oameni. Sunt în continuare fascinată de vegetație și mă simt ca într-o grădină tropicală. Aștept cu nerăbdare să ajung, deși nu mi-e prea clar ce voi face mai întâi. Îmi doresc să explorez cât de mult pot din insulă, sunt, totodată, nerăbdătoare să descopăr hotelul la care voi sta (o să am piscină privată în cameră!).

Wyndham Grand Phuket Kalim Bay este numele hotelului unde voi fi cazată pentru 4 zile și este amplasat foarte aproape de Patong, stațiunea cea mai cunoscută și animată a insulei. La intrare, o mașină de golf ne așteaptă pentru a ne duce la lobby-ul principal. Acolo mă întâlnesc cu Nora, PR-ul hotelului, căreia i-am pregătit un mic cadou sub forma unor dulciuri și suvenire românești. Ea este atât de încântată de gest, încât îmbrățișează un timp îndelungat cadoul primit, iar pe mine mă înduioșează tare reacția ei. Nora face tot posibilul ca șederea noastră să fie una de neuitat, așa că ne oferă o cameră superioară începând cu a doua zi (momentan sunt toate ocupate), ședințe de SPA, mic dejun plutitor în piscina camerei.

Phuket, Thailanda

Nora întâmpinându-ne

 

După ce mă delectez cu priveliștea și respir adânc aer de mare (cam cald, ce-i drept), pornesc către cameră cu aceeași mașinuță de golf. Resortul este construit pe un teren abrupt, în trepte, de unde se vede foarte frumos marea, iar camera mea are intrarea direct din curte. Aici, un pat mare cu vedere la propria piscină mă așteaptă. Pe el se află un elefănțel realizat gingaș dintr-un prosop, ca nu cumva să uit vreo clipă că mă aflu în țara elefanților.

Ignor pentru moment camera și îmi îndrept toată atenția către piscina înconjurată de vegetație care presimt că va fi locul meu preferat din cameră. Îmi doresc tare mult să mă schimb și să fac o baie, însă trebuie să fotografiez și să filmez camera înainte să îmi împrăștii toate hainele prin ea. 🙂

Terasa este ocupată în cea mai mare parte de piscină, iar lângă ea se află (foarte tentant) două șezlonguri. Elementul central al camerei este patul îndreptat către piscină. Deasupra lui, două candelabre din lemn veghează liniștite. O ușă glisantă din lemn dezvăluie o cadă imensă și, într-o secundă, pare că face parte tot din cameră. Pe o măsuță de lângă o canapea ne așteaptă un platou cu fructe exotice pe care am de gând să le savurez în piscină. Dar, prima dată dovezile (foto și video).

Cum la mine o poză înseamnă vreo 50, a trecut ceva timp până am reușit să îmi duc la îndeplinire planul mult visat, și anume acela de a nu face nimic. Sunt trează de mai bine de o zi și jumătate (cu micile reprize de somn în avion) și ultimul lucru pe care mi-l doresc acum este să adorm. Sunt fericită că mă aflu aici și totul este cu mult peste ceea ce îmi imaginasem sau speramsem.

Nu după mult timp primesc un colac pentru o relaxare și mai mare. Mai apoi sosește un platou cu fructe uscate și semințe de tot felul, dulci, sărate și picante. La cât de tentant este totul, cum să te mobilizezi să părăsești acest loc?

Phuket, Thailanda

Wyndham Grand Phuket Kalim Bay, Thailanda

Phuket, Thailanda

Wyndham Grand Phuket Kalim Bay, Thailanda

Phuket, Thailanda

Wyndham Grand Phuket Kalim Bay, Thailanda

Phuket, Thailanda

Wyndham Grand Phuket Kalim Bay, Thailanda

Phuket, Thailanda

Wyndham Grand Phuket Kalim Bay, Thailanda

 

Așa s-au scurs după-amiaza mea și o parte din seară. Nu am realizat cât de repede a trecut timpul până ce nu s-a întunecat complet afară. Am observat că soarele apune pe la 18:00-18:30 și nu apune, ci se rostogolește. Dacă ai clipit ceva mai lung, există riscul să nu îl mai vezi deloc.

Am aflat rapid că totul se negociază și că, dacă comandăm un taxi de la recepția hotelului, el va veni din stația aflată la intrare și că prețul va fi dublu (taxiuri și tuk tuk-uri sunt la orice pas). Am abandonat planul inițial (și recomandarea pe care am primit-o legată de un restaurant) și am pornit, de acolo, la pas către oraș. Cred că zona în care ne-am oprit este undeva la marginea Patongului, pentru că nu sunt prea multe localuri, ci doar tarabe cu tot felul de produse locale, de la fructe la șalvari tradiționali.

Ne era tare foame și eram nerăbdători să aflăm motivele pentru care gastronomia thailandeză este recunoscută în întreaga lume, așa că nu am căutat prea mult și ne-am oprit la primul local care ne-a ieșit în cale. Faptul că este plin și că am tras puțin cu ochiul la mese (iar mâncarea arăta foarte bine) ne-a convins să rămânem și, până la finalul serii, s-a dovedit a fi o alegere foarte bună. Masa noastră a început să se umple cu pad thai, spring rolls, orez în ananas, pește, mango sticky rice. Prima experiență cu mango sticky rice a fost divină. Separat, ingredientele sunt bune, însă împreună, creează un adevărat deliciu (orez lipicios, mango proaspăt și lapte de cocos).

Phuket, Thailanda

Preparate thailandeze

 

Ați crede că după aproape 2 zile în care nu m-am întins deloc și după un așa festin voi merge aproape dormind către hotel, însă nu s-a întâmplat nicidecum așa, pentru că am continuat plimbarea de seară pe străzile (destul de puțin aglomerate în această zonă) Patongului. Ne-am întors cu un taxi pentru care am plătit jumătate față de prețul de la dus și am ajuns din nou în locul de unde plecaserăm, și anume piscina camerei. Acesta este cel mai potrivit loc în care aș putea fi acum. Și, dacă vreo clipă am sperat că noaptea va fi mai răcoare, mi s-a spulberat rapid acest vis, pentru că realitatea s-a dovedit a fi alta. Însă ziua mea aproape că s-a încheiat în apă, cu luna deasupra mea și ascultând toate vietățile de pe fundal, care concertau din ascunzișurile alese în vegetația care mă înconjura.

Phuket, Thailanda

Noaptea la Wyndham Grand Phuket Kalim Bay, Thailanda

 


Citește și: