Fiecare oraș are numeroase obiective turistice, unele mai noi, altele mai vechi, care sunt impresionante prin modul în care s-au păstrat de-a lungul anilor sau prin ceea ce simbolizează. Vom întâlni, în fiecare dintre ele, biserici și catedrale care sunt adevărate simboluri, unele dintre remarcându-se prin arhitectură, altele prin dimensiuni, iar altele prin vechime și istorie. Sau prin toate aceste caracteristici. Voi încerca astăzi să fac o călătorie virtuală, un tur al catedralelor europene vizitate de mine, în care să le prezint pe cele care m-au impresionat cel mai mult.
- Basilica San Pietro
Basilica San Pietro
Basilica San Pietro, despre care am mai povestit aici, este situată în Piața San Pietro, împrejmuită de celebra colonadă, o faimoasă operă de-a lui Bernini. O vizită la Roma nu este completă dacă nu descoperim și Vaticanul. Piața San Pietro, alături de catedrala cu același nume, atrage zilnic mii de turiști dornici să descopere cea mai mare catedrală romano – catolică din lume și locul încărcat de atâtea semnificații.
Catedrala se remarcă, în primul rând, prin dimensiune, iar, mai apoi, interiorul este cel care ne trezește admirația. Pieta lui Michelangelo, baldachinul și altarul papal sunt principalele puncte de atracție, însă, peste tot unde ne-am îndrepta privirea, vom găsi, cu siguranță, elemente impresionante.

Intrarea în Basilica San Pietro
Intrarea este gratuită, se plătește doar pentru a urca în domul catedralei, proiectat de Michelangelo, experiență pe care o recomand tuturor. Înarmați-vă cu puțin curaj, nu vă gândiți la drum și nu vă opriți decât în vârf. Se poate urca atât pe jos, cât și cu liftul. Eu am optat pentru varianta pe jos, deoarece mă gândeam că poate voi mai descoperi ceva pe traseu. Indiferent ce ați alege, partea mai dificilă trebuie parcursă tot pe jos. Mai dificilă în sensul că drumul este foarte îngust (de o persoană), scările în spirală și capătul pare că nu se zărește. Însă, odată ajunși în vârf, veți realiza că tot traseul a meritat. Și că l-ați mai face de fiecare dată, pentru a mai vedea o dată priveliștea minunată care ni se arată de sus.
Citește și:
- Visător la Roma – top 5 obiective istorice
- Îndrăgostiți-vă la Roma și de Roma – top 5 obiective romantice
- Roma în imagini
- Sagrada Familia
Sagrada Familia
Una dintre cele mai impresionante catedrale din Europa, Sagrada Familia, deși nu este terminată (se estimează că în anul 2026 se vor finaliza lucrările, anul în care se împlinesc 100 ani de la moartea lui Antoni Gaudi, celebrul arhitect care a proiectat-o) este fără discuție, o capodoperă. Este o construcție realizată pe deplin din simboluri, în care nu vom găsi niciun colț construit fără să însemne ceva. Principalele surse de inspirație și cele care se găsesc pe întreaga suprafață a catedralei sunt elementele din natură și cele religioase, mai exact cele 3 fațade simbolizează cele 3 etape ale existenței lui Iisus Hristos, Nașterea, Gloria și Patimile.

Sagrada Familia
Sagrada Familia este o experiență completă și complexă. Îl veți descoperi pe Antoni Gaudi, veți ajunge mai aproape de mintea lui și veți fi fascinați de toate semnificațiile pe care le veți întâlni.
Vă recomand să rezervați biletele online, deoarece veți putea avea neplăcuta surpriză, ca, odată ajunși la fața locului, să descoperiți că următoarele bilete vor fi puse în vânzare după câteva ore bune. Este un anumit număr de bilete alocat pentru fiecare interval orar, iar această organizare mie mi-a plăcut foarte mult. De asemenea, pentru vizitarea unuia dintre turnuri, tot online puteți achiziționa biletele, tot cu alegerea intervalului orar pe care îl preferați. Sfatul meu este să rezervați cel puțin o oră catedralei și mai apoi turnul și, neapărat, să optați pentru ghid audio. Audioghidul vă va oferi numeroase informații și veți afla exact ce semnifică atât elementele aflate pe fațadele catedralei, cât și cele din interior, pentru că, așa cum am mai spus, nimic nu este proiectat întâmplător și fiecare are câte o poveste în spate.
Citește și:
- Domul din Milano
Simbol al orașului, Domul din Milano este unul dintre principalele obiective care atrage turiștii către acest oraș. Mie mi se pare unul dintre cele mai frumoase pe care le-am vizitat, iar, din cupolă, este cu adevărat spectaculos. M-a fascinat arhitectura lui, mai mult decât orice. Felul în care elementele se îmbinau, care, alături de culoarea deschisă, formează, așa cum am denumit-o eu, o imensă dantelă.

Domul din Milano
Dacă optați pentru un bilet mixt, puteți vizita interiorul domului, puteți ajunge în cupolă, precum și muzeul situat lângă și un sit arheologic care a fost descoperit sub dom. Un al doilea de acest gen pe care l-am vizitat, deoarece și în Catedrala Se din Lisabona am întâlnit un astfel de sit.

Domul din Milano
Citește și:
- Domul din Berlin
Domul din Berlin
Domul din Berlin, unul dintre simbolurile orașului, îmi este tare drag, deoarece este printre primele în care am urcat și în cupolă și care m-au ajutat să iubesc experiențele de acest gen. Îl găsiți foarte ușor, pe insula numită Insula Muzeelor, pe malul râului Spree. Aici am descoperit o orgă impresionantă cu peste 7000 de tuburi, unul dintre punctele de atracție ale domului. În interior, puteți găsi și o criptă, unde sunt mormintele membrilor familiei Hohenzollern, dar și ale reprezentanților casei regale prusace, dar și un muzeu, la etaj, urcând spre cupolă.

Domul din Berlin
Citește și:
- Catedrala Se
Catedrala Se
În timpul vizitei mele în Lisabona, am interacționat cu diverși localnici, iar fiecăruia în parte îi ceream sfaturi în ceea ce privește experiența mea. Mai exact, deși venisem cu temele făcute și știam exact ce pot face în zilele petrecute acolo, voiam să aflu și de la cei care își trăiesc viața în Lisabona care ar fi principalele puncte de atracție, de la obiective turistice, la localuri tradiționale. Cu toții aveau în comun două lucruri pe care le recomandau: vizitarea Castelului Sao Jorge și a Catedralei Se.
Catedrala este cea mai veche și cea mai mare din Lisabona. Și, cum aproape de fiecare dată se întâmplă să am parte de evenimente locale, am asistat la un botez, care a fost plusul de savoare pe care mi l-a oferit această experiență.

Catedrala Se
Vizitarea catedralei este gratuită, însă se plătește pentru muzeu și pentru situl arheologic. În Antichitate, acolo era un întreg oraș și, chiar dacă acum tot ce a rămas sunt niște ruine, este interesant să îți imaginezi cum o comunitate de oameni își desfășura acolo activitățile zilnice.

Catedrala Se
Citește și:
- Catedrala Barcelona
Catedrala Barcelona
Deși gândul ne zboară, prima dată, către Sagrada Familia, în Barcelona mai există și alte lăcașuri de cult spectaculoase, una dintre ele fiind Catedrala Barcelona. Situată în cartierul gotic din Barcelona, foarte aproape de celebra Las Ramblas, Catedrala Barcelona este una dintre cele mai frumoase pe care le-am vizitat. Este construită, după cum spune și numele cartierului în care se află, în stilul gotic.
Cartierul gotic se află aproape de Las Ramblas, eu am ajuns foarte ușor plimbându-mă. Intrarea în catedrală este liberă și cel mai mult m-a impresionat curtea interioară a acesteia, prin calmul care se resimțea.

Catedrala Barcelona
- Catedrala Ortodoxă Uspenski din Helsinki
Catedrala Ortodoxă din Helsinki
Catedrala Ortodoxă din Helsinki se află situată pe o colină, de unde avem o priveliște foarte frumoasă asupra orașului și a portului. Gândul ne este îndreptat către Moscova, atunci când o privim, prin arhitectură (ziduri din cărămidă roșie și domuri verzi), fiind o catedrală ruso-ortodoxă.
Catedrala este închinată Fecioarei Maria și este cea mai mare catedrală ortodoxă din vestul Europei. Și aici am avut parte de un eveniment local, o nuntă, mai exact, care s-a remarcat prin simplitate și eleganță, caracteristici pe care le-am întâlnit în întreg orașul.
Citește și:
- Catedrala Sfântul Vitus din Praga
Catedrala Sfântul Vitus
Catedrala Sfântul Vitus este cea mai mare și cea mai importantă din țară, situată pe domeniul Castelului Praga. Castelul este cea mai mare incintă fortificată din lume, în care veți descoperi și reședința oficială a președintelui Republicii Cehe.
Catedrală este romano-catolică, a fost construită în stil gotic, în decursul mai multor secole și adăpostește mormintele regilor Boemiei, dar și sediul Arhiepiscopiei.
Citește și:
Și mie mi-a plăcut cel mai mult Domul din Milano, o mare de statui îmbrăcate în dantelă.
Este minunat, nu degeaba întreg orașul se mândrește cu el! 🙂