Vara trecută am pornit într-o aventură care a inclus nu doar o țară sau mai multe destinații ale aceleiași țări, ci aproape întreaga zonă a Balcanilor de Vest. Mai exact, planul meu inițial, reunit în proiectul „Be a Balkan in the middle of the Balkans”, includea vizitarea Serbiei, a Muntenegrului, a Croației, a Bosniei-Herțegovina și a Sloveniei. Însă, atunci când nu depinzi de un program fix al avionului, traseul poate suferi modificări, așa că am adăugat pe parcurs Veneția și am decis să revenim în România prin Austria și Ungaria.

Pentru că vremea caldă este tot mai aproape și cheful de ducă nu ne permite să petrecem prea mult timp acasă, vă recomand acest traseu (sau poate nu exact la fel), din numeroase motive pe care o să le expun într-un articol separat. Astăzi o să vă povestesc despre călătoria în sine, despre lucrurile pe care le-am observat în cele aproape două săptămâni cât a durat excursia mea.

Pentru început, vă spun că destinațiile vizitate au fost Belgrad, Podgorica, Budva, Kotor, Perast, Dubrovnik, Mostar, Split, Zadar, Ljubljana, Predjama (și peștera Postojna), Veneția, Viena, Budapesta și vă invit să citiți experiențele din fiecare dintre ele, relatate pe larg în articole anterioare. O să îmi îndrept acum atenția doar asupra zonei Balcanilor, căci acesta este subiectul articolului, urmând să vă povestesc și despre Budapesta și Viena vizitate cu mașina, împreună cu Praga și Bratislava.

Anul acesta intenționez să descopăr și Skopje, un oraș aflat în plină expansiune, pe care anul trecut l-am sărit. De asemenea, mi-ar plăcea tare mult să revin în Bosnia-Herțegovina, pentru a-i vizita și capitala, Sarajevo, pentru că această țară a fost una dintre cele mai frumoase surprize de care am avut parte în ultimul timp.

Visator prin lume - Serbia

Belgrad

Podgorica, Muntenegru

Podgorica

Budva, Muntenegru

Budva

Kotor, Muntenegru

Kotor

Perast în imagini

Perast

Dubrovnik - Visator prin lume

Dubrovnik

Mostar - Visător prin lume

Mostar

Split - Visator prin lume

Split

Zadar, Croația

Zadar

Peștera Postojna

Peștera Postojna

Vamă

Pentru că majoritatea țărilor din Balcani nu sunt încă state membre ale Uniunii Europene, va trebui să treceți prin multe vămi, iar în perioada verii pot fi destul de aglomerate, mai ales în timpul serii, din ce am observat. Nu trebuie să vă sperie acest lucru, dar trebuie luat în considerare și acest aspect atunci când vă organizați programul, mai ales dacă timpul este limitat.

Pentru niciunul dintre aceste state nu se solicită viză sau pașaport, cetățenilor români fiindu-le permis accesul doar pe baza cărții de identitate, așa că nu trebuie să vă îngrijorați dacă nu aveți un pașaport valabil. Acesta este necesar, așa cum bine știți, minorilor care încă nu dețin o carte de identitate.

Trebuie să vă asigurați că documentele personale și cele ale mașinii se află în perioada de valabilitate și nu uitați de asigurările de călătorie (și cele suplimentare ale mașinii, dacă doriți), foarte importante, din punctul meu de vedere. Acestea sunt opționale și nu sunt solicitate niciunde.

Taxe de drum

În țările membre UE se achită o taxă pentru circulația pe autostradă. În celelalte nu am întâlnit, pentru că nici autostrăzile nu sunt chiar atât de dese. Sau chiar deloc, în Muntenegru, spre exemplu, căci aici drumurile străbat munții care ocupă majoritatea suprafeței țării și, în mare parte, există câte o singură bandă pe sens. Această taxă se aplică ori în funcție de numărul de kilometri parcurși, ori sub forma unei vignete pe mai multe zile, cea mai scurtă perioadă fiind de 10 zile, de cele mai multe ori. Vignetele se pot achiziționa de la benzinării sau chiar înainte de a intra în țara respectivă, din statul vecin. Nu ar trebui să omiteți acest aspect, iar, acolo unde trebuie afișate pe parbriz, să le lipiți în zona indicată pe ele.

Atunci când se contorizează numărul kilometrilor parcurși, la fiecare intrare pe autostradă există aparate de taxat, iar, mai apoi, la ieșire, plata se poate face ori în moneda locală, ori în euro, ori cu cardul. Din punctul meu de vedere, această modalitate de a plăti atât cât „consumi” mi se pare cea mai elegantă și corectă, mai cu seamă că drumurile sunt în stare foarte bună, iar multe dintre ele traversează muntele, chiar și prin tuneluri de câțiva kilometri.Se observă că se investește foarte mult în acest domeniu, pentru că multe dintre aceste țăriau economia bazată pe turism sau acesta ocupă un rol foarte important, așa că infrastructura este întreținută și dezvoltată.

Locuri de parcare

Sfatul meu este să nu călătoriți cu mașina decât între destinații, iar acolo ori să o lăsați în parcarea hotelului, dacă petreceți mai mult timp, ori, dacă stați doar câteva ore, să găsiți o parcare amenajată și să explorați pe jos orașele respective, mai ales că niciunul dintre cele prezentate nu este foarte mare. În perioada verii este destul de aglomerat și este posibil să petreceți timp așteptând să se elibereze vreun loc de parcare, așadar, cel mai bine este să nu o mutați prea des.

În orașele unde nu am rămas peste noapte, cum ar fi Kotor și Perast în Muntenegru și Mostar în Bosnia-Herțegovina, parcări amenajate am întâlnit foarte aproape de zona veche a orașului, căci aceasta este principala atracție în fiecare dintre ele. În Kotor există în fața principalei porți de intrare în vechea cetate, însă, fiind plină, a trebuit să aștept să se elibereze un loc, alături de alți turiști care își doreau același lucru. În Perast am găsit cu ușurință loc de parcare, orașul fiind unul foarte mic, care se poate vizita rapid, iar Mostarul nu este atât de aglomerat precum destinațiile din Croația sau Muntenegru, așa că nu trebuie să vă faceți griji în privința parcărilor.

În toate celelalte orașe am utilizat parcările hotelurilor, aflate aproape de atracțiile turistice. Încerc, pe cât posibil, să aleg în fiecare călătorie unități de cazare care să fie amplasate central, pentru ușurință în mișcare și pentru a nu trebui să depind de mijloacele de transport, decât acolo unde distanțele între obiective sunt destul de mari.

În afară de Ljubljana, în niciunul dintre celelalte orașe nu am utilizat niciun mijloc de transport, iar în capitala Sloveniei există colaborări ale hotelurilor cu firmele de taxi, așa că prețul către centrul orașului va fi unul fix, dacă distanța până acolo vi se pare că nu poate fi parcursă pe jos.

Trafic și drumuri

Acest traseu nu este unul dintre cele mai ușoare, în special traversarea Muntenegrului și o parte din Serbia, prin Canionul Tara, pe care îl împarte cu Muntenegru. Însă nici imposibil de parcurs nu este, iar faptul că mergem înconjurați de niște peisaje de vis este foarte relaxant, mai cu seamă că priveliștea diferă și, după ce vom străbate munții, vom merge paralel cu marea și o vom observa de la înălțime destul de mare.

Visator prin lume - Serbia

Serbia

Visator prin lume - Serbia

Serbia

Budva, Muntenegru

Muntenegru

Budva, Muntenegru

Muntenegru

Pentru Balcani am ales luna august, poate cea mai aglomerată perioadă a anului și, deși mă așteptam să fie aglomerat, nu am petrecut în trafic mai mult timp decât aș fi petrecut într-o altă perioadă, deoarece se conduce foarte fluid și organizat.

Limitele de viteză sunt similare cu cele din România și ar fi bine să nu le încălcați, căci camerele de monitorizare a traficului și a vitezei sunt destul de dese, în special pe autostrăzi.Circulația se desfășoară pe partea dreaptă în toate aceste țări, iar regulile de circulație sunt la fel ca în România.

Perioada de călătorie

În ultimul an am călătorit din ce în ce mai des cu mașina prin Europa, în toate anotimpurile, și pot spune că se circulă impecabil indiferent de condițiile meteo. Din punctul de vedere al traficului, nu cred că există perioade potrivite sau mai puțin potrivite. Poate în ceea ce privește temperaturile, iar aici recomand începutul verii, când ziua este suficient de mare și nici nu trebuie să petreceți întreg timpul mergând prin soare puternic.

Vă recomand să nu stați doar o noapte în fiecare oraș pentru că, oricât de frumos ar părea, devine obositor ca în fiecare seară să vă cazați într-un nou hotel, să desfaceți bagajele, ca, mai apoi, să împachetați totul din nou a doua zi. Rezervați-vă timp și pentru relaxare, pentru că acesta este scopul unei excursii, și nu doar acela de a petrece majoritatea timpului în mașină.

Roaming și internet

În statele membre ale Uniunii Europene s-au eliminat costurile suplimentare pentru roaming, așa cum bine știți, inclusiv tarifele pentru internet, cu anumite limite. Mare atenție când veți intra în Croația, dacă veniți dinspre Muntenegru, căci o perioadă veți merge paralel cu granița cu Bosnia și semnalul este foarte posibil să fie preluat din țara vecină, care nu este stat membru, iar costurile de roaming sunt foarte mari pentru internet. Dacă vreți să utilizați vreo aplicație de GPS, ar fi bine să vă uitați din când în când pe ce rețea vă funcționează telefonul, pentru a nu avea neplăcuta surpriză să descoperiți că factura voastră va fi considerabil încărcată. Un MB de internet este aproximativ 11 euro, în funcție de operatorul de telefonie mobilă.

Cameră de bord

Acesta este un aspect foarte important, căci există state în care este interzisă utilizarea unei asemenea camere, iar amenzile pot fi substanțiale. În țările vizitate din Balcani nu am întâlnit această restricție, dar, în schimb, dacă reveniți în România prin Austria, uitați de acest dispozitiv, căci amenzile pot ajunge și la câteva zeci de mii de euro. Nu ar strica să vă documentați privitor la acest aspect de fiecare dată când părăsiți România cu mașina, nu doar în aceste țări prezentate astăzi.

Acestea ar fi principalele aspecte pe care trebuie să le luați în considerare dacă intenționați să călătoriți în Balcani cu mașina și vă recomand cu mare drag să parcurgeți acest traseu (și nu numai) și să nu vă limitați la o singură țară, căci distanțele dintre nu sunt foarte mari și pot fi parcurse ușor. Călătoria cu mașina nu ar trebui să vă sperie și, din punctul meu de vedere, acest mijloc de transport este cel mai potrivit pentru această regiune, recunoscută în special pentru peisajele ei spectaculoase. Dacă ați avut parte de alte experiențe ori dacă ați acumulat alte informații utile, nu ezitați să mi le împărtășiți într-un comentariu. 🙂 Călătorii frumoase vă doresc!


Citește și: