Gândul unor noi descoperiri îmi alungă somnul câteva zile bune înaintea unei călătorii. Sau mă face să fiu mai agitată :). Și, de cele mai multe ori, dacă nu încep pregătirea excursiei cu ceva timp înainte, ajung să îmi dau seama că timpul nu-mi mai este prieten și parcă se scurge în defavoarea mea. Vorba aceea, „Ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să se întâmple!”. Cam așa și cu mine, îmi doresc să vină mai repede momentul plecării, însă întotdeauna simt că nu aș putea fi gata la timp. O să scriu lucrurile cele mai importante cu care m-am confruntat până acum, în speranța că nu veți face ca mine. Și așa conștientizez și eu ce ar trebui să fac, dar și ce trebuie evitat, tocmai în ideea că voi aplica toate aceste sfaturi în următoarele excursii cu avionul.

  1. Cel mai important, cel pe care întotdeauna îl las pe ultimul moment, bagajul

De fiecare dată mi-am propus ca seara de dinaintea plecării să mă găsească stând în pat, relaxându-mă, având bagajul pregătit (dacă spun să fie cu o zi înainte, ar fi prea mult, dar o seară este suficientă). Ei bine, nu! Niciodată! Nu-mi amintesc să fi dormit mai mult de o oră sau două înaintea vreunei excursii, cum nu îmi amintesc să fi terminat (sau chiar început) bagajul mai devreme de miezul nopții. Și cum mie îmi plac zborurile de dimineață devreme, mai fac cam o oră și puțin până la aeroport, somnul meu este compromis total. Iar aici urmează un alt punct de pe listă: odihna.

Chiar dacă știu ce urmează să port (îmi gândesc dinainte ținutele, mă văd în locurile respective, iar acest lucru implică și outfiturile, nu doar peisajele sau obiectivele), niciodată nu reușesc să le și așez în bagaj din timp. Și, de fiecare dată, durează mult mai mult decât prevăd eu sau apar alte lucruri în planul/ programul meu, așa că bagajul rămâne cam ultimul lucru pe care îl fac înaintea unei călătorii.

  1. Aveți grijă ce și cum împachetați

Mai ales dacă obișnuiți să călătoriți doar cu bagajul de mână, este foarte important să nu aveți în bagaj lucruri interzise, precum și să împachetați corespunzător lichidele, dar și aparatele electronice. Este neplăcut să ni se desfacă bagajul la aeroport sau chiar să ni se confiște lucruri, așa că cel mai bine este să ne asigurăm că respectăm toate regulile pe care călătoria cu bagajul de mână le presupune. Nu vorbim despre obiecte ascuțite sau periculoase, pentru că este de la sine înțeles că sunt interzise. Lichidele trebuie împachetate separat, toate într-o pungă care se sigilează, pot avea maxim 1 kg împreună, iar recipientele în care sunt ambalate individual maxim 100 g. Acestea sunt regulile, le respectăm. Nu cremă de 200 g, chiar dacă nu mai avem nimic altceva și nu depășește pragul de 1 kg, deoarece ne va fi confiscată.

Electronicele trebuie prezentate separat la controlul de securitate și aveți grijă să fie încărcate, deoarece vi se va putea cere să faceți dovada că sunt iar, dacă nu, să nu aveți voie cu ele la bord. Și parcă pentru o cremă nu suferim atât de mult cât suferim după un laptop sau după un aparat foto, nu-i așa?

Evitați obiecte care par dubioase, de exemplu nisipul. Mă veți întreba ce putem face cu nisip în bagaj? Vă dau și răspunsul: am pățit ca unul dintre colegii mei de călătorie să aibă ideea să ofere ca suvenire (da, corect este „suvenire”, deși sună ciudat) niște sticluțe cu nisip. Numai că sticluțele au lipsit din bagaj, așa că în geanta de umăr și-a făcut loc o întreagă pungă cu nisip (de, părea mai fin nisipul acela). Vă dați seama cât de ciudat a putut fi? Și, absolut previzibil, întreg nisipul a fost supus mai multor teste. Stau acum și mă întreb, dacă s-ar fi găsit și altceva printre suvenirele „culese” cu cea mai bună intenție? Cred că ne-am fi prelungit, involuntar (și deloc plăcut) călătoria. Așa că, încă o dată se aplică zicala „cu cât mai puțin, cu atât mai bine”. Cu siguranță că nu aveți nevoie de toate lucrurile pe care vă gândiți să le puneți în bagaj.

P.S.: Nisipul nu a fost nici acum oferit, deși a trecut mai bine de jumătate de an de la întâmplare.

  1. Odihniți-vă

Eu nu prea reușesc, pentru că, de fiecare dată merg pe ideea că am timp suficient și mereu îmi dau seama că ceva se întâmplă și, în mod miraculos (glumesc), minutele, orele dispar mai repede decât mi-aș fi imaginat. Nu-mi rămâne decât foarte puțin timp pentru somn, în seara/ ziua de dinaintea plecării, ceea ce afectează călătoria. Parcă nu am vrea să ajungem la destinație și să simțim că singurul lucru pe care ni-l dorim este să ne oprim la fiecare cafenea pe care o vedem. Nu vorbesc aici despre somn, pentru că nu vrem să pierdem timp prețios, așadar, chiar dacă stăm la o terasă, tot simțim că am făcut ceva în ziua respectivă, nu? Localurile au farmecul lor, îmi place să le descopăr, dar, dacă nu acesta este scopul principal al călătoriei (poate fi o experiență culinară, de ce nu?), parcă mi-ar plăcea ca cea mai mare parte a timpului să fie alocată vizitării, iar terasele să completeze acest lucru și nu invers.

  1. Asigurați-vă că aveți biletele de avion pregătite și/ sau check-inul făcut

Atunci când check-inul se poate face online, acesta se deschide cu câteva zile înaintea plecării (depinde de companie). Durează câteva secunde și vă ajută să economisiți timp la aeroport (uneori chiar și bani). Veți primi electronic și biletele, dacă faceți check-in online. Eu mi le salvez, de obicei, în aplicația wallet a telefonului. Însă am trecut și prin următoarea situație: compania nu avea aplicație pentru telefon, așa că singura variantă era să printez biletul. Nimic deosebit, ați putea spune. Așa este, însă era cam 12 noaptea, imprimanta nu funcționa, iar eu la 6 dimineața aveam zbor. Și, bineînțeles că bagajul nu era făcut, că tot am povestit că mai am puțin și îl fac în drum spre aeroport. Am rezolvat, într-un final, însă ar fi fost mai bine pentru timpul și nervii mei dacă m-aș fi ocupat din timp de acest aspect.

  1. Asigurați-vă că ajungeți la timp la aeroport

Chiar dacă de obicei sunt destul de întârziată, când vine vorba să plec undeva, îmi iau tot timpul măsuri de precauție în ceea ce privește timpul. Mi s-a întâmplat de multe ori să stau în aeroport și să privesc persoanele care alergau către poarta de îmbarcare și să mă întreb de ce nu au venit mai devreme. Până am pățit și eu același lucru și atunci am înțeles. S-a întâmplat când mă întorceam de la Milano. Gândindu-mă că nu am bagaj și că am biletul pe telefon, nu ar trebui să dureze mult, așa că am încheiat excursia cu un joc de Escape Room. Joc care a început mai târziu decât ora la care eram programați, așa că toată planificarea noastră a fost complet dată peste cap. Parcă nu voiam să pierdem programarea, deoarece, de când am descoperit acest joc, am bifat câte unul (cel puțin) în fiecare oraș vizitat. Așa că ne-am văzut în aeroport, cu puțin timp înainte de închiderea porții, încercând să trecem cât mai repede de controlul de securitate, unde erau niște cozi interminabile (între timp ne gândeam cum să ne prelungim excursia și căutasem deja bilete către Veneția). Am fost lăsați de către ceilalți pasageri să mergem în față, dar tot a fost un moment stresant, comic și ușor penibil, mai ales că mă gândeam că niciodată nu mi se va întâmpla așa ceva. Uite că s-a întâmplat și m-am trezit în aeroport, alergând cu laptopul într-o mână, cu geanta în cealaltă, spre o poartă la care aveam senzația că nu voi mai ajunge.

Tot referitor la timp, mai este un aspect pe care vreau să vi-l prezint. Eu stau destul de aproape de București, așa că vin la aeroport direct din orașul meu, înaintea plecării și las, de fiecare dată, mașina în parcarea pe termen lung a aeroportului. Este sigur, este comod, nu deranjez pe nimeni să mă ducă și să mă ia, cobor din avion când mă întorc și mă urc direct în mașină. Am găsit loc de parcare, de fiecare dată, însă, de multe ori, a durat ceva timp să îl caut. Există și riscul acesta, să fie foarte aglomerat, de aceea îmi aloc mai mult timp drumului, pentru a nu avea surprize neplăcute.

Toate acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decât să sper că vă vor fi utile sfaturile mele pe viitor și să vă urez călătorii plăcute! Mi-am propus să le respect pe toate în următoarele călătorii, absolut totul depinde de organizare. Cu puțină atenție, economisim timp și energie și ne bucurăm chiar mai mult de excursiile noastre.