De fapt, am folosit un mic artificiu pentru a prezenta mai mult de 20 de fotografii din Delta Dunării, deoarece mi-a fost mai greu ca oricând să aleg doar un număr de fix de momente care simbolizează frumusețea naturii din aceste locuri. O natură sălbatică în fața căreia nu putem fi decât spectatori, iar, la finalul reprezentației, să ne dorim cu ardoare un bis. O natură care asigură condițiile de trai atât pentru numeroase specii de plante și de animale existente aici, dar și pentru localnicii care au învățat rapid că, atunci când îi oferi naturii respectul tău, ea te recompensează dăruindu-ți roadele ei. Pe toate.
Delta Dunării are miros de sălbăticie și gust de libertate. Are puterea de a crea dependențe și de a ne face să renunțăm la zgomot. Are capacitatea de a ne oferi lecția lucrurilor simple. Delta este pentru unii un paradis, pentru alții un mod de viață, iar pentru toată lumea o explozie de culoare și de prospețime. Nu pot să spun decât că, deși am simțit „chemarea” ei după 28 de ani de trai neîntrerupt în România, a devenit pentru mine unul dintre cele mai frumoase – dintre multele locuri în care natura și-a îndeplinit din plin misiunea – din România.
Citește și:
- Delta Dunării – un spectacol desăvârșit al naturii
- Sfaturi pentru a vă organiza o excursie în Delta Dunării
- Satul Tradițional Pescăresc din Tulcea – o incursiune în viața din Delta Dunării
- Pe urmele istoriei poporului român – cetățile Histria, Halmyris și Enisala
Frumoase imagini.