„Țara Orhideelor”, „Țara Zâmbetelor”, „Țara oamenilor liberi” – așa mai este numită Thailanda, prin prisma elementelor care i-au oferit unicitate și o puternică identitate în întreaga lume. Aș adăuga și țara street foodului, țara templelor și țara masajelor.

Am colindat pentru două săptămâni regiuni diverse ale Thailandei, timp în care am simțit mai mult decât am văzut, și totul la intensitate maximă. De la plajele sălbatice din Phuket până la aglomerația și agitația din Patong, de la liniștea satelor de munte și a pădurilor tropicale din Chiang Mai până la mirajul zgârie-norilor din Bangkok. Am vizitat triburi, am privit cum trece trenul printre tarabele localnicilor, am înotat cu pești colorați, am făcut drumeții, am admirat luminile capitalei de la răcoarea etajului 46, m-am minunat de insectele pe care localnicii le comercializau drept delicatese, am privit culorile celor mai frumoase apusuri, am experimentat masajul thailandez, m-am înghesuit alături de mii de turiști către atracțiile Bangkokului, am hrănit și spălat elefanți, am vizitat temple, le-am admirat arhitectura și detaliile, m-am delectat cu nuanțele florilor și ale fluturilor la o fermă de orhidee, am făcut cumpărături la piețele de noapte și m-am îndrăgostit de mango sticky rice, desertul tradițional thailandez. Pe scurt, am trăit fiecare zi din plin și niciuna nu a semănat cu cealaltă.

Dar să le luăm pe rând…

 

Prima întâlnire cu Thailanda a fost în Phuket

 

Phuket, cea mai mare insulă din Thailanda este și cea mai căutată destinație de plajă a țării, așa că am ales să îmi încep de aici vacanța. Am aterizat în plin climat tropical, în sezonul secetos, care corespunde iernii din România, și am înlocuit rapid hainele groase cu cele de plajă. Am ales cu grijă hoteluri amplasate lângă plaja Patong, care să îmi ofere experiențe pe care nu le mai trăisem anterior, cum ar fi savurarea micului dejun în piscina privată a camerei sau relaxarea în propriul jacuzzi de pe terasă.

Aici am întâlnit pentru prima dată elementele confesiunii budiste, am vizitat Big Buddha, o construcție celebră și destul de recentă, care încă nu este finalizată. Am pășit desculță în cel mai sacru templu al insulei, Wat Chalong (în thailandeză „wat” înseamnă „templu”), am testat preparate locale cum ar fi orez cu pui sau cu fructe de mare servit în ananas, pad thai (celebrii tăiței din orez), spring rolls, salată cu papaya, mango sticky rice, înghețată rulată, clătite cu miez de nucă de cocos proaspăt scos din fruct, suc de trestie de zahăr sau smoothie-uri delicioase.

Big Buddha, Phuket

Big Buddha, Phuket

Big Buddha, Phuket

Big Buddha, Phuket

Big Buddha, Phuket

Big Buddha, Phuket

Wat Chalong, Phuket

Wat Chalong, Phuket

Wat Chalong, Phuket

Wat Chalong, Phuket

Wat Chalong, Phuket

Wat Chalong, Phuket

Gastronomie thailandeză

Gastronomie thailandeză

Bangla Street, Patong

Gastronomie thailandeză

Phuket Old Town

Gastronomie thailandeză

 

Am pornit pe apele Mării Andaman către insule mai mici sau mai mari, formate din stânci sau din nisip fin, unde m-am răcorit cu diferite cocktailuri servite în ananas sau în nucă de cocos. Mi-am descoperit pasiunea pentru snorkeling, am admirat maimuțele de pe Insula Maimuțelor, dar și Maya Bay, cadrul celebrului film „The Beach”, care îl are în rol principal pe Leonardo di Caprio. Am poposit pe insula Phi Phi Don, cea care în 2004 a fost spulberată de un puternic tsunami, dar care acum este un adevărat paradis care atrage mii de turiști.

Phi Phi Islands

Phi Phi Islands, Thailanda

Phi Phi Islands

Phi Phi Islands, Thailanda

Phi Phi Islands

Phi Phi Islands, Thailanda

 

Am descoperit elemente europene în plină capitală a insulei, în centrul vechi din orașul Phuket, unde clădirile sunt o adevărată dovadă de conviețuire a unor culturi total diferite. Și nu este vorba despre foste colonii, căci Thailanda nu a fost niciodată colonie, ci doar despre relațiile economice pe care le-a avut cu Portugalia și care se reflectă astăzi în arhitecturile clădirilor.

Phuket Old Town

Phuket Old Town, Phuket

Phuket Old Town

Phuket Old Town, Phuket

Phuket Old Town

Phuket Old Town, Phuket

 

Am parcurs în fiecare seară a șederii mele pe insulă Bangla Street, o stradă faimoasă din cea mai populară destinație de pe insulă, Patong, unde muzica răsună până spre dimineață și unde localnicii încearcă să te ademenească, punându-ți în față diferite oferte ale barurilor cu animatoare, spectacole de box ori show-uri erotice.

Bangla Street, Patong

Bangla Street, Patong

 

M-am retras pentru o zi pe o plajă ceva mai pustie, înconjurată de natură sălbatică, plajă care nu este luată cu asalt de turiști și care are un nume sugestiv pentru ceea ce am simțit în momentul în care m-am avântat în apele mării: Freedom Beach. Am experimentat plimbarea cu long tail boat, bărcile tradiționale thailandeze, când soarele începea să apună și am revenit pe plaja Patong la timp pentru a admira culorile în care se îmbrăcase cerul.

Freedom Beach Phuket

Freedom Beach Phuket

Freedom Beach Phuket

Freedom Beach Phuket

Patong Beach, Phuket

Patong Beach, Phuket

Patong Beach, Phuket

Patong Beach, Phuket

 

M-am relaxat la piscinele hotelurilor la care am fost cazată și am admirat și de aici apusurile din Thailanda, dintr-o piscină infinity, din salonul de masaj al SPA-ului hotelului, dintr-o piscină înconjurată de vegetație, cu sunete puternice de vietăți pe fundal, sau de la barul din interiorul ei.

Wyndham Grand Phuket Kalim Bay

Wyndham Grand Phuket Kalim Bay

Wyndham Grand Phuket Kalim Bay

Wyndham Grand Phuket Kalim Bay

The Nature Phuket

The Nature Phuket

The Nature Phuket

The Nature Phuket

The Nature Phuket

The Nature Phuket

 

Am îmbinat explorarea insulei Phuket cu bucuria de a petrece timpul la plajă, am intrat puțin în atmosfera piețelor de noapte pe care aveam să le întâlnesc ulterior în Chiang Mai și în Bangkok (aici doar m-am familiarizat cu produsele comercializate la tarabele de pe faleză și, recunosc, nu am rezistat tentației de a achiziționa mici suvenire), am descoperit de ce este atât de renumită gastronomia locală și am înțeles de ce se spune despre thailandezi că sunt cel mai zâmbitor popor.

 

Chiang Mai m-a învățat ce înseamnă relaxarea

 

A doua regiune vizitată a fost Chiang Mai, unde am poposit în orașul cu același nume. În liniștea munților, străjuit de vârful cel mai înalt din țară, Doi Suthep, scăldat de apele râului Ping, se află al doilea oraș ca mărime al țării, deși ca număr de locuitori este de aproape 100 de ori mai mic decât Bangkok (aproximativ 100.000 de locuitori față de aproape 10 milioane cât are capitala). Povestea lui a început înainte să facă parte din Regatul Thailandei, pe când era capitala unui regat independent, inițial denumit Lanna și, mai apoi, Chiang Mai. Nu mai demult de anii 1920, Thailanda nici nu exista ca stat, ea luând naștere prin nunta dintre prințul și prințesa regatelor Chiang Mai și Siam.

Această regiune mi s-a părut destul de diferită de restul țării, în sensul că s-a apropiat cel mai mult de ideea mea de spiritualitate și de filosofie budistă. Chiang Mai mi-a oferit alte coordonate ale timpului și alte repere asupra a ceea ce are cu adevărat însemnătate. Aici, zilele parcă se scurg mai lent, oamenii sunt mai calmi, străzile sunt mai liniștite, iar templele par mai numeroase ca oriunde.

Am optat pentru un hotel boutique amplasat în centrul vechi al orașului, cu al său principal atu, în opinia mea, atmosfera relaxantă din fiecare colț, de la recepția amplasată într-un spațiu deschis care conduce către curtea interioară, la cele două piscine și terasele care le însoțesc. Totul este acompaniat de muzică în surdină și de sunetul păsărilor care se adăpostesc în vegetația bogată.

Chiang Mai, Thailanda

Bodhi Serene Boutique Hotel, Chiang Mai

Chiang Mai, Thailanda

Bodhi Serene Boutique Hotel, Chiang Mai

Bodhi Serene Boutique Hotel, Chiang Mai

Bodhi Serene Boutique Hotel, Chiang Mai

 

De îndată ce am părăsit hotelul, m-am „trezit” în plin centru vechi, format din clădiri cu diferite întrebuințări: un salon de masaj, o agenție de turism, o policlinică, un service auto, o frizerie, localuri colorate, magazine, case de schimb valutar, temple, localnici care se oferă să îți fie ghizi, tuk-tukuri care așteaptă să te conducă, ghirlande în copaci, alături de fructe de mango sau de durian.

Chiang Mai, Thailanda

Chiang Mai, Thailanda

Chiang Mai, Thailanda

Chiang Mai, Thailanda

Chiang Mai, Thailanda

Chiang Mai, Thailanda

Chiang Mai, Thailanda

Chiang Mai, Thailanda

 

Am luat la pas străzile din Chiang Mai și, pe drum, m-am oprit la fiecare templu care mi-a ieșit în cale, pentru că, deși am fi tentați să spunem că toate sunt la fel, vom realiza rapid că fiecare are cel puțin câte un element distinctiv care te îmbie să îi treci pragul. Poate fi un grup de călugări budiști, ori o istorie ceva mai veche a templului, ori statuete cu zodiile din zodiacul chinezesc unde poți lipi foițe de aur, ori bogăția detaliilor și frumusețea arhitecturală. Cel mai spectaculos dintre ele mi s-a părut unul aflat în afara orașului, Doi Suthep, „cocoțat” pe muntele cu același nume. După un drum destul de abrupt pe care l-am parcurs pe jos și multe trepte urcate, am ajuns la cel mai sacru templu al orașului, atrăgător nu doar prin strălucirea pagodei aurite, ci și datorită priveliștilor pe care le oferă; în zilele senine, poate fi observat de aici întreg orașul Chiang Mai.

Wat Phra That Doi Suthep, Chiang Mai

Wat Phra That Doi Suthep, Chiang Mai

Wat Phra That Doi Suthep, Chiang Mai

Wat Phra That Doi Suthep, Chiang Mai

Wat Phra That Doi Suthep, Chiang Mai

Wat Phra That Doi Suthep, Chiang Mai

Chiang Mai, Thailanda

Chiang Mai, Thailanda

 

M-am oprit la Night Bazaar tocmai în momentul în care soarele apunea, iar localnicii se grăbeau să își așeze produsele pe tarabe, mi-am achiziționat agende, huse de pașaport personalizate și eșarfe, după care, la doar câțiva pași distanță, m-am delectat cu preparate locale pregătite în fața ochilor mei, la un night street food.

Chiang Mai, Thailanda

Chiang Mai, Thailanda

 

Mi-am dorit foarte tare să întâlnesc elefanții, un alt simbol al țării, cei care au dat și numele unei celebre mărci de bere locală, „Chang”. Nu am vrut sub nicio formă activități care să implice plimbatul pe ei sau participarea la spectacole unde sunt protagoniști, așa că am optat pentru unul dintre numeroasele sanctuare de elefanți, unde turiștii pot interacționa cu ei, îi pot hrăni, îi pot spăla. Știați că acești simpatici uriași cu ochii blânzi mănâncă 20 de ore pe zi, iar în restul de 4 dorm?

Chiang Mai, Thailanda

Sanctuar elefanți, Chiang Mai

Chiang Mai, Thailanda

Sanctuar elefanți, Chiang Mai

Sanctuar elefanți, Chiang Mai

Sanctuar elefanți, Chiang Mai

 

La finalul unei zile lungi, m-am relaxat cu masaj thailandez timp de două ore și cu o ceașcă de ceai local, după care mi-am refăcut bateriile pentru o nouă zi. M-am afundat în mijlocul pădurii tropicale căutând cele mai frumoase cascade din regiune, am pătruns în lumea culorilor și a aromelor la o fermă de orhidee și de fluturi și am descoperit tradiții și obiceiuri cu mult diferite de cele întâlnite anterior. Mă refer îndeosebi la tribul cu femeile cu gâtul lung, care își pun inele în jurul gâtului începând cu vârsta de 5 ani și care ajung să cântărească chiar și și 3 kilograme.

Chiang Mai, Thailanda

Cascadele Montha Than, Chiang Mai

Cascadele Montha Than, Chiang Mai

Cascadele Montha Than, Chiang Mai

Cascadele Montha Than, Chiang Mai

Cascadele Montha Than, Chiang Mai

Fermă de orhidee și de fluturi din Chiang Mai

Fermă de orhidee și de fluturi din Chiang Mai

Fermă de orhidee și de fluturi din Chiang Mai

Fermă de orhidee și de fluturi din Chiang Mai

Satul Baan Tong Luang, Chiang Mai, Thailanda

Satul Baan Tong Luang, Chiang Mai, Thailanda

Satul Baan Tong Luang, Chiang Mai, Thailanda

Satul Baan Tong Luang, Chiang Mai, Thailanda

Satul Baan Tong Luang, Chiang Mai, Thailanda

Satul Baan Tong Luang, Chiang Mai, Thailanda

 

Am descoperit în Chiang Mai nu doar o lume diferită, ci și un aer ceva mai boem și o varietate de activități menite să îți ofere experiențe de neuitat. Dar, mai mult decât atât, am înțeles ceva mai bine însemnătatea relaxării, a unei vieți liniștite și împlinite și a preocupării pentru liniște spirituală.

 

Bangkok este orașul vitezei

 

Bangkok este orașul celor două lumi, una în care găsești toate facilitățile aduse de evoluția tehnologiei, și una care a rămas, cumva, ca un martor foarte grăitor al specificului thailandez și asiatic, în general.

Ajungând în capitală din alte zone ale țării, primul impact a fost acela că am părăsit Thailanda, însă mirajul zgârie-norilor care îți fură privirea a durat fix până când am coborât din mașină și am început să colind orașul la pas. La baza clădirilor se desfășoară viața autentică, plină de culoare, bogată în condimente, acompaniată de claxoane de tuk-tukuri și de scutere și animată de unii dintre cei mai primitori, muncitori și zâmbitori oameni pe care i-am întâlnit.

Majoritatea atracțiilor Bangkokului sunt dispuse pe malul râului Chao Praya și se pot vizita prin intermediul ambarcațiunilor de tipul hop on, hop off. Prima oprire a fost la Palatul Regal (sau Marele Palat), simbolul orașului, un complex de clădiri care ocupă peste 200.000 de metri pătrați, care a fost, pentru mult timp, reședință regală. În prezent nu mai este, însă acest lucru nu îi împiedică pe turiști să îl ia cu asalt, dimpotrivă, mi s-a părut unul dintre cele mai aglomerate locuri pe care le-am vizitat. Decorațiunile bogate, colorate și strălucitoare, un mic Buddha din smarald adăpostit într-un templu, pagoda aurită și exemplul de arhitectură thailandeză pe care îl oferă sunt principalele elemente care îl fac extrem de atrăgător. Atenție la programul de funcționare, căci se închide la ora 15:30, dar și la vestimentație! Genunchii și umerii trebuie acoperiți, și nu cu eșarfe sau cu șaluri, ci cu tricouri și pantaloni sau fuste. În caz contrar, veți fi îndrumați către magazinul muzeului, pentru a vă achiziționa ținute corespunzătoare.

Croazieră pe râul Chao Praya, Bangkok

Croazieră pe râul Chao Praya, Bangkok

Marele Palat, Bangkok

Marele Palat, Bangkok

Marele Palat, Bangkok

Marele Palat, Bangkok

Marele Palat, Bangkok

Marele Palat, Bangkok

Marele Palat, Bangkok

Marele Palat, Bangkok

 

Mallurile sunt numeroase și multe dintre ele se laudă a fi în topul celor mai mari din lume. Am vizitat câteva, iar preferatul meu este Icon Siam, care reprezintă o incursiune în viața tradițională thailandeză. Acesta este locul în care, pe lângă magazine ale diverselor branduri celebre, thailandezii au reunit principalele elemente ale culturii lor. Astfel că, la intrare vom fi întâmpinați de o piață plutitoare, unde mâini dibace pregătesc de zor tot felul de bunătăți, vom întâlni chiar și un templu în interiorul mallului, dar și restaurante cu specific thailandez. Și, pentru a spori atractivitatea, vă spun că mallul se află tot pe malul râului Chao Praya, unde, după lăsarea nopții, începe un adevărat joc de lumini, culori și sunete.

Icon Siam, Bangkok

Icon Siam, Bangkok

Icon Siam, Bangkok

Icon Siam, Bangkok

 

Bangkok este celebru pentru piețele sale, iar unele dintre ele au un amplasament ceva mai inedit. Mă refer la piața de pe calea ferată Mae Klong și la piața plutitoare Amphawa, aflate undeva la aproximativ 80 km distanță de oraș, dar destul de aproape una de cealaltă, astfel încât să poată fi vizitate împreună în cadrul unei singure excursii. La cea de pe calea ferată trebuie programată vizita astfel încât să fim acolo în momentul în care trece trenul (ultima oră este 14:30); spectacolul constă în faptul că localnicii își strâng prelatele și umbrelele, însă tarabele rămân pe jos, de o parte și de cealaltă a căii ferate, iar garnitura trece pe deasupra lor, fiind suficient de înaltă astfel încât să nu le atingă. La Amphawa, tarabele sunt, de fapt, bărci, unde se comercializează produse de tot felul, inclusiv preparate tradiționale realizate pe loc. Desigur, farmecul este să te urci într-o barcă și să pornești la cumpărături.

Piața de pe calea ferată Mae Klong

Piața de pe calea ferată Mae Klong

Piața de pe calea ferată Mae Klong

Piața de pe calea ferată Mae Klong

 

Fiind un oraș (și) al zgârie-norilor, unele dintre cele mai căutate activități sunt cele de la barurile de pe acoperișurile celor mai înalte clădiri. Într-o vizită în „Orașul Îngerilor”, așa cum mai este denumit Bangkok, nu trebuie ratată o seară la un astfel de sky bar, unde aerul pare mai rece, orașul mai liniștit și luna mai aproape (dacă se întâmplă să fie și lună plină, cu atât mai bine).

Bangkok, Thailanda

Bangkok, Thailanda

Sky Bar, Bangkok

Sky Bar, Bangkok

Sky Bar, Bangkok

Sky Bar, Bangkok

 

Pentru a gusta ceva mai mult din viața thailandeză, m-am oprit pe Khao San Road (unde se poate ajunge tot pe râul Chao Praya), o stradă animată, veselă, cu numeroase localuri (și muzică tare care răsună de la fiecare dintre ele), cu vânzători ambulanți, cu tarabe cu tot felul de preparate, inclusiv insecte sau crocodil la proțap, cu magazine cu suvenire, la orice oră din zi sau din noapte, și cu multă voie bună.

Khao San Road, Bangkok

Khao San Road, Bangkok

Khao San Road, Bangkok

Khao San Road, Bangkok

Khao San Road, Bangkok

Khao San Road, Bangkok

Khao San Road, Bangkok

Khao San Road, Bangkok

 

Tuk-tukurile sunt mijloacele de transport tradiționale și, pe lângă avantajul de a se putea strecura peste tot, dacă optăm pentru ele avem parte și de o experiență care, în opinia mea, încă este autentică. La polul opus, o plimbare cu trenul suspendat printre zgârie-nori ne transpune în cealaltă lume, cea de pe verticala orașului, care se dezvoltă cu o viteză amețitoare.

Capitala poate părea sufocantă, aglomerată și agitată. Totodată, dacă reușești să te îndepărtezi puțin de zonele cu foarte mulți turiști, îți poate oferi o imagine destul de clară despre ceea ce viața thailandeză înseamnă. Și, desigur, există oricând opțiunea de a ne adăposti de căldură în spațiile verzi, cum ar fi Lumphini Park, celebrul parc cu varani.

Lumphini Park, Bangkok

Lumphini Park, Bangkok

Lumphini Park, Bangkok

Lumphini Park, Bangkok

Lumphini Park, Bangkok

Lumphini Park, Bangkok

Lumphini Park, Bangkok

Lumphini Park, Bangkok

 

Farmecul orașului Bangkok este dat tocmai de acest mix, de contrastele puternice, de imaginile de la semafor la ora 12 noaptea cu mașini ceva mai scumpe, iar lângă ele localnici care își poartă tarabele pe scutere, ori autobuze vechi în care oamenii adorm după o zi lungă de muncă. Acestea au fost singurele clipe în care i-am văzut stând, pentru că, în rest, thailandezii par că nu obosesc niciodată.

 

O excursie în Thailanda este un prilej de a pătrunde într-o lume și într-o cultură aparent diferite de cele europene, dar pe care ajungi să le îndrăgești repede, fără să mai simți atât de puternic aceste diferențe. Într-o vreme în care oamenii par că nu mai au timp pentru nimic, în Thailanda parcă timpul capătă alte coordonate (și nu mă refer aici la faptul că este folosit un alt calendar și că ei acum se află în anul 2562). Are textură, are consistență, se simte, se trăiește. Dacă vreți să experimentați Thailanda, vizitați-o pe îndelete. Încet, pentru a vă putea bucura de toate experiențele pe care le propune, pentru a intra în spiritul calm și relaxat al țării și al oamenilor, pentru a simți într-adevăr că ați ajuns aproape la celălalt capăt al lumii.

 


Ținutele au fost oferite de către atelierul de design vestimentar Lille Couture.


În timpul petrecut în Chiang Mai am fost cazată la un frumos hotel boutique din centrul vechi al orașului, Bodhi Serene Hotel Chiang Mai.


În timpul petrecut în Phuket am fost cazată la două hoteluri al căror decor a fost ceea ce mi-am imaginat și dorit pentru această vacanță, și anume Wyndham Grand Phuket Kalim Bay și The Nature Phuket.


Citește și: