Dragii mei, am două vești bune pentru voi. Prima este că s-a mai încheiat cu succes o ediție SuperBlog, și anume varianta de primăvară (deși, pentru mulți poate fi o veste tristă, obișnuiți fiind cu emoțiile competiției). Iar a doua veste este că, odată cu finalizarea acestei ediții, intrăm pe ultima sută de metri către ediția aniversară ce va avea loc în această toamnă, cea care anunță că au trecut 10 ani de când a luat naștere acest proiect dedicat blogosferei.

Însă, dacă despre cea viitoare vă voi vorbi la momentul respectiv, astăzi vreau să vă prezint puțin ce a însemnat Spring SuperBlog 2018 și cum am privit de pe margine săptămânile în care s-a desfășurat competiția.

Despre Spring SuperBlog 2018

Despre SuperBlog v-am povestit în nenumărate rânduri și probabil că voi continua să o fac, pentru că fiecare ediție aduce cu sine noutăți și posibilități multiple pentru participanți. Acum o să-mi îndrept atenția către cei care s-au alăturat competiției și aici mă refer la bloggeri, la cei care și-au testat, cu fiecare probă, posibilitățile infinite pe care mintea și imaginația ni le pot oferi. Ei au fost „actorii” principali, ei au fost cei care au trăit cel mai intens emoțiile fiecărui deadline, ale fiecărei note și, la final, bucuria revederii la Gala ce a avut loc în Mamaia, la Hotel Aurora, în weekendul 4-6 mai. Pentru a vă face o idee despre premiile câștigate și despre probele propuse, vă puteți uita aici.

Anul acesta, trofeul a mers la Cătălina Bianca Cucu, autoarea blogului blogdezambit.wordpress.com, pe care o felicit și căreia îi doresc mult succes în această activitate (și nu numai). De fapt, felicitările și urările sunt pentru toți participații, atât pentru cei care au reușit să se claseze pe podium (Simona Oxana Rusinescu, autoarea blogului ocartenescrisa.wordpress.com, clasată pe locul al treilea și Mădălina Sultan, ocupanta locului al doilea și autoarea blogului casutaoliviei.ro), cât și tuturor celor care au reușit să înscrie articole pentru toate probele, primind, astfel, titlul de finalist SuperBlog.

Vă scriu acum în calitate de fost concurent, mândru deținător al locului al treilea și, în prezent, blogger partener SuperBlog. Și în calitate de „elev” sârguincios, care și-a făcut mereu temele la timp, care a învățat enorm de multe lucruri în perioada în care era concurent și care păstrează SuperBlog ca fiind cea mai puternică lecție care i-a fost oferită la început de drum.

Bucuria mea cea mare este că observ, cu fiecare ediție, din ce în ce mai mulți sponsori din zona de travel, semn că această industrie este în plină dezvoltare (lucru care este lesne de observat în ultimul timp). Dar nu doar faptul că industria de travel se dezvoltă mă bucură, ci și acela că văd legături din ce în ce mai puternice între aceștia și blogosfera românească. Temele au fost variate și au testat imaginația participanților, fapt care cu siguranță că i-a scos puțin pe concurenți din zona de confort, lucru întotdeauna benefic, pentru că ne determină să evoluăm.

La gală, participanții nu doar că s-au (re)descoperit și s-au bucurat împreună de reușitele fiecăruia, dar au avut parte și de diverse surprize, cum ar fi un tur prin centrul istoric al Constanței și prin port, alături de Diana Slav, fondatoarea Constanța Walking Tour, dar și o degustare de vinuri susținută de Ionuț Făcăleț, somelier cu peste 15 ani de experiență, certificat de Court of Master Sommeliers.

Este destul de greu să urmăresc competiția de pe margine, mai ales că am trăit pe propria piele emoțiile și adrenalina pe care fiecare probă le creează. Au existat multe momente în care mi-aș fi dorit să fi fost alături de concurenți sau momente în care îmi imaginam ce aș fi scris despre un subiect sau despre altul. Tot ce pot să spun este că mi-a lipsit această „agitație” frumoasă, dar că voi fi alături de SuperBlog în continuare și alături de toți cei care vor dori, la un moment dat, să le împărtășesc din experiența mea de concurent.

Spring SuperBlog 2018

Spring SuperBlog 2018

Spring SuperBlog 2018

Spring SuperBlog 2018

Spring SuperBlog 2018

Spring SuperBlog 2018

Spring SuperBlog 2018

Spring SuperBlog 2018

Spring SuperBlog 2018

Spring SuperBlog 2018

Câteva date despre Spring SuperBlog 2018

Competiția, a 16-a de la înființare, s-a desfășurat pe parcursul a 6 săptămâni, timp în care concurenții au avut de „înfruntat” 16 probe dintre cele mai diverse, propuse de sponsori din multiple domenii. La linia de start s-au „aliniat” 137 de bloggeri din întreaga țară și chiar stabiliți în afara granițelor României, iar, la final, 62 dintre aceștia au reușit să obțină titlul de finalist, adică au reușit să înscrie articole pentru toate probele propuse. Mediul online s-a îmbogățit cu nu mai puțin de 1346 de articole creative, pline de umor ori de emoții. Și, pentru că vorbim despre o competiție, premiile au fost pe măsură, astfel că valoarea totală a acestora a depășit 35.000 lei, majoritatea fiind oferiți cash. Tentant, nu? 🙂

Despre SuperBlog

Acest proiect ambițios a luat naștere în anul 2008 și este cea mai longevivă competiție din blogosfera românească. Obiectivul principal este acela de a descoperi și de a susține noile talente în materie de bloggeri, dar și să faciliteze colaborările dintre aceștia și mediul de afaceri. Cred că toate cifrele înregistrate arată cu brio succesul de care se bucură competiția. Mai exact, de la înființare și până în prezent, s-au înregistrat, în total, peste 2.600 de participanți care au scris peste 31.000 de articole. Succesul este datorat ambiției și creativității concurenților, premiilor tentante oferite de sponsori, dar și răbdării și dedicării organizatorilor, Claudia și Albert, cei care oferă un plus de echilibru competiției.

Dacă nu v-am convins, revin în toamnă cu detalii despre noua ediție și despre surprizele pe care aceasta le pregătește. Abia le aștept și eu! 🙂