Indiferent că avem plănuit un sejur, un city-break, plecăm în interes de serviciu, plecăm să explorăm, sau doar să ne relaxăm pentru câteva zile, fiecare dintre noi își dorește ca acea perioadă să fie specială, fiecare așteaptă cu nerăbdare momentul plecării și se bucură la gândul că urmează a se întâmpla ceva nou, ceva unic în viața fiecăruia. Pentru că, indiferent de câte ori vizităm un loc, indiferent cât de des călătorim, de fiecare dată este altfel. Pentru a vă asigura că tot ce vă rămâne de făcut este să profitați din plin de vacanță, urmați aceste sfaturi pentru o călătorie reușită, care vă vor asigura cele mai frumoase momente:

  1. Împachetați cât mai puține haine

Știu că este cea mai mare provocare, mai ales pentru fete, dar vă spun din experiență proprie, oricât de puține lucruri aș considera că mi-am luat, tot ajung în momentul în care realizez că sunt prea multe și îmi doresc un bagaj ceva mai mic. Nu aveți nevoie de toate acele bluze pe care vi le-ați pregătit, nu este necesar să schimbați încălțămintea în fiecare zi. Mai ales dacă sunteți genul care pleacă dimineața și se întoarce seara, o ținută pe zi este suficientă.

  1. Documentați-vă

Aflați despre regulile din țara unde urmează să călătoriți, nu este prea plăcut să descoperim că lucruri care la noi par normale, în alte părți sunt interzise, sunt deranjante sau îi ofensează pe localnici. Respectul față de tradițiile locale este cel mai important.

  1. Faceți un plan

Uneori am tendința să exagerez și să fac mai mult decât un plan, ci vizualizez dinainte toată călătoria. Știu, veți spune că putem descoperi la fața locului și așa și este, însă trebuie să știm puțin ce să descoperim, nu? De asemenea, dați-vă ocazia să vă abateți de la plan. Nu este nicio tragedie dacă nu bifați tot ce este pe listă, de aceea și facem liste mai mari, nu? Să atingem măcar punctele esențiale de acolo.

  1. Nu uitați să verificați valabilitatea pașaportului

În cazul în care planificați o excursie în Uniunea Europeană, nu trebuie să va faceți griji în această privință, nu aveți nevoie de pașaport. Însă, pentru statele în care este necesar, verificați ce reguli sunt în țara în care urmează să călătoriți, în ceea ce privește valabilitatea pașaportului. De asemenea, nu uitați de viză! În unele locuri, se acordă direct pe aeroport, la sosire, dar sunt și state pentru care trebuie să aplicați pentru viză în România.

  1. Verificați regulile companiilor aeriene

Mai ales în cazul city-breakurilor, cel mai util este bagajul de mână, pentru că este suficient pentru câteva zile și este și mai rapid să cobori din avion și să pleci. Verificați care produse sunt permise și care nu sunt, astfel încât să evitați neplăcutul moment de a vi se desface bagajul și a arunca ceea ce nu este permis. Același lucru trebuie verificat și despre țara în care urmează să ajungeți, verificați lista cu produsele care sunt interzise.

  1. „When in Rome, do as the Romans do”

Încercați să intrați în atmosfera fiecărei destinații, aflați tradițiile, obiceiurile de toate felurile, simțiți-vă, pentru câteva zile, mai mult decât turiști. Simțiți-vă exploratori, discutați cu localnicii, poate chiar să vă împrieteniți cu ei și să vizitați o familie de localnici, veți înțelege mult mai bine stilul de viață, veți putea să găsiți acele lucruri ce conferă unicitate fiecărui loc.

  1. Verificați cu ce vă puteți deplasa

Nu cred că este prea plăcut să vă urcați în primul taxi întâlnit, atunci când ieșiți din aeroport, și să realizați că mare parte din buget se duce astfel. Verificați cu ce puteți ajunge din aeroport în centru orașului, veți găsi autobuze ce practică astfel de curse regulate, poate veți găsi trenuri, în unele orașe există chiar metrou în aeroport. Toate acestea vă ajută să economisiți.

  1. Informați-vă cu privire la cea mai potrivită perioadă a anului pentru a călători

Știu, vara este anotimpul preferat de majoritatea turiștilor, de aceea și prețurile sunt cele mai ridicate. De la biletele de avion, până la cazare și prețurile locale. Puteți, de exemplu, să călătoriți la începutul verii sau la începutul toamnei, când vremea este foarte plăcută și, în multe destinații, puteți face și plajă. În unele zone din Europa, chiar și în octombrie puteți beneficia de o baie pe cinste. În felul acesta evitați și aglomerația, și cozile imense ce se formează în jurul obiectivelor turistice.

  1. Faceți cât mai multe poze

Imortalizați fiecare moment, fiecare loc, orice lucru vi se pare interesant sau vă atrage atenția. Vă veți bucura, peste timp, să vă revedeți în locuri în care ați fost, sunt amintiri ce vă fac să retrăiți fiecare experiență și să o păstrați vie. Nu vă temeți să arătați ca niște turiști, sunteți unii! Și sunteți norocoși să puteți descoperi toate acele locuri frumoase despre care ați auzit că există.

  1. Nu uitați că fiecare excursie este o stare de bine!

Pentru câteva zile, sunteți într-un alt timp, într-o altă dimensiune. Sunteți în timpul explorării, așa că bucurați-vă din plin de fiecare excursie și nu permiteți ca nimeni si nimic să intervină pentru a vă modifica starea de bine!