Satul Baan Tong Luang sau cum este să ți se transforme casa într-un muzeu

Pășesc sub un soare arzător cum numai pământurile Asiei pot cunoaște în plină secetă. Nimic din ceea ce citisem anterior nu avea să mă pregătească pentru șocul emoțional pe care urma să îl trăiesc. Primul a fost la intrare, când am aflat că se plătește o taxă de vizitare pentru satul Baan Tong Luang – primul indiciu că nu este pur și simplu un sat cu oameni care au obiceiuri diferite de ale noastre, ci că este un adevărat muzeu, pe care turiștii vin să îl viziteze, fascinați fiind de diversitatea acestei lumi. Aici este locul în care știam că se află triburile cu femeile cu gâtul lung. Realitatea mi-a arătat că, de fapt, ceea ce căutam eu este doar cel mai cunoscut trib, trăind pe aceste pământuri multe alte triburi refugiate cu precădere din Myanmar, dar și din China.

Primii pași mă aduc în fața unor doamne trecute de prima tinerețe, dar care debordau de energie și care păreau neobosite; ele țeseau la un război improvizat șaluri și covoare pe care ulterior aveau să le vândă celor ca mine. Unul dintre stâlpii de susținere ai casei susținea și firele, iar celălalt capăt al acestora se afla… în vârful picioarelor doamnelor care lucrau. Casele păreau mai mult niște improvizații și am aflat ulterior că erau construite din materiale locale, adică papură pusă pe un schelet de lemn, cu podele de bambus. Toate casele de aici sunt suspendate și par nu doar deasupra pământului, ci și deasupra timpului, rămase undeva la granița dintre un trecut nu prea fericit și prezentul care pare că nu mai ține pasul cu vremurile – sau, din contră, este împotriva lor, dând o altă însemnătate dimensiunii timpului.

Satul Baan Tong Luang, Chiang Mai, Thailanda

Se construiesc așa din două motive; primul este că zona de sub casă este foarte răcoroasă, potrivită zilelor toride din sezonul uscat, iar al doilea îl reprezintă măsurile de protecție pe care localnicii și le iau, astfel, în sezonul musonic, atunci când nivelul crescut de precipitații poate provoca inundații.

Încerc să îmi dau seama unde am ajuns, din mers, însă, nu după mult timp, mă „lovesc” de un alt domn, mai în vârstă, care se distra copios trăgând cu un arc construit de propriile-i mâini. Așa că m-am alăturat, că doar este mai mare distracția atunci când este împărtășită. Ceva mai în față, un alt localnic își învăța fiul să graveze inele și am înțeles rapid că nu există tradiție sau obicei – de trib sau de familie – care să nu fie transmisă generațiilor mai tinere și că, prin intermediul dibăciei și a răbdării, localnicii își asigură traiul într-un loc pe care nu îl părăsesc niciodată.

Satul Baan Tong Luang, Chiang Mai, Thailanda

La intrare am primit o hartă care avea să îmi indice unde se află fiecare trib… un număr pe o hartă care să îți arate unde se află „acasă”. Un sat transformat într-un muzeu, în care localnicii zâmbesc frumos la cameră, după care își continuă activitățile zilnice. Un sat în care trăiesc triburi de imigranți fugiți din zone de conflict și reuniți aici, pentru divertismentul turiștilor. Acestea au fost primele gânduri și din ce în ce mai puternice sentimente de compasiune mă încercau. Adică am plătit să văd niște oameni care nu cunosc o altă realitate în afară de aceasta? Oare am făcut bine că am ales să vin?

Și am început să vă avânt în sat. Să mă opresc la fiecare casă. Să cumpăr din ce în ce mai multe produse și să mă minunez de puținul pe care îl cereau pentru ele. Să încerc să îmi ascund expresia de uimire și să mă arăt fericită că îi întâlneam. Să îmi doresc să le descopăr poveștile, atât cât puteam înțelege, să aflu de ce aleg să trăiască așa.

Din fericire pentru mine, am ajuns aici împreună cu un localnic care ne-a devenit prieten și care m-a ajutat să îmi schimb percepția formată la început. Oamenii aceștia sunt la fel de liberi ca oricare dintre noi. Sau poate chiar mai liberi, pentru că trăiesc întreaga zi în mijlocul naturii, doar prin ceea ce ea oferă. Sunt liberi pentru că și-au dorit această viață, pentru că au fugit din țările lor tocmai în căutarea acestei libertăți. Iar acum trăiesc din roadele pământului, din meșteșugul mâinii și din curiozitatea turiștilor. Pentru că o parte din banii din biletele de intrare le asigură un trai decent.

Satul Baan Tong Luang, Chiang Mai, Thailanda

Oamenii aceștia au fugit de conflicte și se puteau stabili oriunde, dar au ales să trăiască aici – și altceva nu știu. Fețele le sunt zâmbitoare, viața le este liniștită, zilele curg lin. Pe măsură ce înaintam, descopeream tot mai mult cât de fascinant este fiecare trib, cu propriile tradiții, conservate cu strictețe din moși-strămoși.

Gândul meu, asemenea multora, sunt convinsă, s-a îndreptat către femeile cu inele în jurul gâtului sau femeile cu gâtul lung. Probabil că obiceiurile lor sunt cele mai vizibile dintre toate și, poate, și cel mai greu de înțeles. De la vârsta de doar 5 ani, fetele născute în acest trib încep să primească această podoabă care crește treptat în dimensiune și în greutate, ajungând până la 3 kilograme. Acum este doar un obicei și o dorință de a păstra tradițiile, însă, pe vremuri, se foloseau aceste inele pentru a le proteja de atacurile tigrilor și, totodată, le făceau pe femeile care le purtau să fie considerate aducătoare de noroc.

Am întâlnit de la cele mai fragede, până la cele mai înaintate vârste, toate având aceeași seninătate pe chip și afișând același zâmbet cald. Pesemne că erau obișnuite cu turiștii, pentru că, de îndată ce observau o cameră foto, se opreau din orice activitate și adoptau poziția de poză.

Satul Baan Tong Luang, Chiang Mai, Thailanda

Oamenii de aici nu se feresc să își împartă casa și viața cu toți turiștii care le pătrund în lume. Fără să își propună, ei reușesc să îți dărâme concepțiile despre viață într-o singură secundă. Și îți arată că viața este frumoasă indiferent de forma pe care o îmbracă, dacă știi să te bucuri de ea. Că este minunată în simplitatea ei și că noi, de cele mai multe ori, avem tendința de a o complica. Am văzut copii alergând prin pământul ars de soare și jucându-se doar cu ceea ce găseau în natură. Am văzut bătrâni fumând din țigări realizate manual, din tutun rulat, pe care îl cultivă aici. Am auzit păsările cântând, m-am plimbat printre bananieri, am privit orezăriile prea puțin crescute față de cum speram eu, am văzut animalele păscând în voie pe marginea lacului care scaldă pământurile uscate, m-am oprit atât la templul din sat, cât și la mica biserică catolică – în plină confesiune budistă, am descoperit tocmai aici un simbol al creștinismului.

Casele noastre au uși și ferestre care de cele mai multe ori stau închise. Casele acestor oameni au doar un schelet din lemn și un acoperiș din papură și sunt mai primitoare decât oricare altele. Când mediul din care ai plecat însemna conflicte, liniștea este tot ce îți dorești, iar ea nu poate fi găsită decât în simplitate. Uneori, supraviețuirea este tot ceea ce îți dorești. Iar ea vine din încrustarea inelelor, din țeserea eșarfelor, din alăturarea chipului tău și a ceea ce însemni tu pe un semn de carte – acestea sunt suvenirele mele preferate, iar de aici mi-am achiziționat semne de carte din lemn, cu reprezentarea tridimensională a unei femei cu gâtul lung.

Dacă în primă fază avem dubii cu privire la alegerea mea, simțindu-mă într-un muzeu în care exponatele sunt umane, la final, am concluzionat că de fiecare dintre noi depinde supraviețuirea lor. De biletele de intrare, de produsele pe care le cumpărăm. De speranța pe care ne-o transmitem reciproc, poate ei mai mult decât noi. Pentru că, atunci când ziua de muncă s-a încheiat, tot ce le rămâne sunt o chitară care pare realizată manual și o țigară din foi. Și o noapte lungă, care prevestește sosirea unei noi zile, trăită în același ritm lent, din afara timpului, din afara lumii – a celor pe care noi le percepem în viteza secolului pe care îl trăim.

Satul Baan Tong Luang, Chiang Mai, Thailanda

Ce înseamnă libertatea pentru tine?

Vizitând acest sat, a fost practic imposibil să nu mă gândesc la felul în care noi gestionăm libertatea. La felul în care alegem – sau nu – să facem lucrurile potrivite pentru noi și în care știm să ne asumăm deciziile. Suntem, oare, oameni liberi, sau doar pretindem a fi, într-o societate care tine să ne îngrădească capacitatea de a visa, spunându-ni-se că visurile noastre sunt greu sau imposibil de atins? Libertatea mea este să trăiesc așa cum îmi place. Este să nu mă „agăț” de locuri sau de lucruri, ci să mă las cuprinsă de idei, să mă hrănesc cu diferite concepte și să descopăr oameni asemenea mie. Este să străbat cărări și să caut acele elemente care ne fac atât de asemănători, în contextul unor istorii diferite și a unor spații naturale care au contribuit în nenumărate feluri la dezvoltarea celor care au trăit în interiorul lor. Libertatea mea este să încerc să arăt că bucuria cea mai mare este tocmai atunci când îți descoperi propria libertate, indiferent de forma pe care ar îmbrăca-o ea.

Ținuta a fost oferită de către atelierul de design vestimentar Lille Couture.

În timpul petrecut în Chiang Mai am fost cazată la un frumos hotel boutique din centrul vechi al orașului, Bodhi Serene Hotel Chiang Mai.

Citește și: