Pentru a vizita Spania, nu pot spune că există o perioadă a anului care să fie cea mai potrivită, pentru că temperaturile mai blânde ca în România o fac o destinație inspirată în orice anotimp. Dar, pentru că vara este perioada concediilor și pentru că atunci mulți alegem să călătorim (sau să călătorim mai mult), o să ne îndreptăm astăzi atenția către această țară, de care eu sunt îndrăgostită iremediabil, lucru pe care l-am afirmat și susținut de fiecare dată când am avut ocazia. Iubesc Spania pentru atmosferă, pentru aerul său unic, pentru căldura oamenilor, pentru limbă, pentru bucuria pe care o descopăr la orice pas, pentru gastronomie, pentru emoțiile pe care mi le creează atunci când mă gândesc la ea.

O să vă prezint o capodoperă dintr-o capodoperă. Mai exact, un obiectiv turistic care, pentru mine, este mai mult decât atât, este întruchiparea unui geniu, care se află într-un oraș bijuterie, Barcelona. Este vorba despre Catedrala Sagrada Familia și al ei creator, Antoni Gaudi. Și, pentru că nu m-am putut abține din a fotografia tot ceea ce observam, toate elementele care se îmbină perfect și care transmit un mesaj, mai presus de rolul decorativ, fotografiile prezentate astăzi se vor axa pe laturi poate mai puțin remarcate în mod normal, dar care pe mine m-au fascinat. Pentru că, pe lângă măreția ei per ansamblu, există măreția lucrurilor mici și a semificațiilor pe care acestea le au.

Sagrada Familia în imagini

Ajunși aproape de intrarea în catedrală, privirea ne este îndreptată către toate elementele care se regăsesc pe această fațadă (a Nașterii), una dintre cele trei care alcătuiesc Sagrada Familia (alături de cea a Gloriei și de cea a Patimilor).

Sagrada Familia în imagini

Dacă ne ridicăm privirea, putem observa turnurile, gândite în număr de 18, care simbolizează, în ordinea înălțimii, pe Iisus Hristos, Fecioara Maria, cei 4 Evangheliști și cei 12 Apostoli.

Sagrada Familia în imagini

Însă, către orice direcție am privi, descoperim elemente care amintesc de natură și de Divinitate, principalele surse de inspirație pentru Antoni Gaudi.

Sagrada Familia în imagini

Fiecare statuie reprezintă episoade Biblice și fiecare formează un mic „tablou” ce constituie „tabloul” principal.

Sagrada Familia în imagini

Inclusiv elemente antice sau de logică.

Sagrada Familia în imagini

După cum spuneam, natura este prezentă pe toți pereții catedralei.

Sagrada Familia în imagini

Însă, cel mai mult se observă acest lucru când intrăm în catedrală, deoarece stâlpii de susținere  sugerează o junglă.

Sagrada Familia în imagini

Și nu doar atât, ci întreg jocul de lumini simbolizează cele 4 anotimpuri, iar ferestrele colorate sunt cele care permit acest „joc”, prin pătrunderea luminii în interior.

Sagrada Familia în imagini

În imagine avem, deasupra altarului, statuia Mântuitorului. Pentru că încă se lucrează la construirea catedralei, zona din jurul altarului era închisă în perioada vizitei mele. Sunt convinsă că la o a doua vizită va arăta diferit, de aceea mi-ar plăcea să o revăd în diferite etape ale înfăptuirii sale, precum și atunci când va fi finalizată, în anul 2026, după cum se estimează.

Sagrada Familia în imagini

Am urcat și în turnul de pe fațada Nașterii, singurul construit de Antoni Gaudi în timpul vieții sale.

Sagrada Familia în imagini

Dacă privim în sus, pare că ajungem la cer.

Sagrada Familia în imagini

Dacă privim în jos, pare că suntem în vârful lumii (sau al Barcelonei).

Sagrada Familia în imagini

Dacă privim în lateral, observăm cum încă se lucrează la construirea catedralei.

Sagrada Familia în imagini

Dacă privim afară, observăm elementele acesteia, niciunul fără să aibă o semnificație.

Sagrada Familia în imagini

Iar, dacă privim mai departe de Sagrada Familia…

Sagrada Familia în imagini

…Barcelona ni se dezvăluie în fața ochilor.


Citește și: