Roma anului 2019

Iluminatul public din Piazza del Popolo este conectat la maternitate; de fiecare dată când luminile clipesc, înseamnă că un nou copil a venit pe lume. Acesta este mesajul care stă înscris pe o plăcuță din mijlocul pieței mai sus menționate, dar și la baza scărilor care duc la Piațeta Napoleon și, mai apoi, la intrarea în Grădinile Borghese. Dacă nu ești atent, poți trece liniștit peste el fără măcar a-l observa; așa a început periplul meu prin Roma anului 2019.

Mă așez la baza obeliscului din fața Bazilicii Santa Maria Maggiore – este singura dintre cele patru bazilici papale al cărei interior nu l-am descoperit în trecut. Povestea ei este că ar fi fost construită în locul în care, peste cele șapte coline ale Romei ar fi nins…în luna august, pentru a indica locul în care să se ridice edificiul. Privesc Poarta Sfântă și mă gândesc că mai sunt aproape 5 ani până la un nou An Sfânt, ce are loc o dată la un sfert de veac; cu acest prilej, pelerinilor le este permis accesul prin această poartă pe unde pășește doar papa.

La intrarea în Grădinile Borghese niște artiști stradali își execută numărul cu pasiune. Într-o altă zi, după lăsarea serii, aveam să îi întâlnesc lângă Piazza di Trevi, lăsându-i muți de uimire pe toți cei care treceau prin zonă (și nu erau deloc puțini). Aici, Roma ți se dezvăluie toată. Aici și în toate locurile de promenadă ale orașului care, datorită reliefului și colinelor pe care este construit, se oferă pe sine mai des decât oricare al oraș (cred că doar Lisabona o poate egala).

Piazza Navona este la fel de animată ca întotdeauna. Vizitez pentru prima dată Biserica Sant’Agnese, după care mă grăbesc către o mică terasă de lângă piață, de unde mirosul de pizza inunda toată strada. Optez pentru cea cu mozzarela și cu busuioc și pornesc iar pe străzi înguste, către gelateria mea preferată; în capitala înghețatei, eu merg mereu în același loc.

Piazza San Pietro mi se pare mai liberă decât oricând, iar catedrala este învăluită în lumina blândă a apusului; ce moment potrivit pentru o reîntâlnire! Aici zăbovesc, de fiecare dată, mai mult decât îmi propun, căci este locul pe care l-aș vizita la nesfârșit cu același entuziasm. Pornesc, mai apoi, către Castelul Sant’Angelo, pentru a-l admira, alături de râul care îi este vecin, Tibru, la final de zi.

Decid să îmi continui plimbarea pe jos și mă îndrept către Via del Corso, celebra rută care leagă Piazza Veneția (cu al ei Altare della Patria) și Piazza del Popolo. În cale întâlnesc mici terase care mă fac să mă abat de la program pentru câteva ceasuri. Sunt în Italia, trebuie să înțeleg filosofia de „dolce far ninte”. Dacă a bea Aperol se consideră activitate, atunci se poate spune că am făcut ceva. 🙂

Cobor la stația de metrou Colosseum și, într-o clipită, mă aflu în fața colosului; mi se pare la fel de fascinant ca prima dată. Sau ca a doua. Sau ca oricare altă dată. Las în urmă Forumul Roman, Arcul lui Constantin și Circus Maximus. Chiar și Altare della Patria, case se observă în zare. Ce mic pare acum orașul! Continui drumul către Tibru, trec pe lângă Boca della Verita, fără a testa legenda, căci direcția mea este una clară: cartierul Trastevere.

Spanish Steps parcă nu mai sunt atât de aglomerate precum le știam. S-a introdus o nouă lege, care nu permite șederea pe ele, așa că nu mai poți zăbovi, ca altădată, așezat pe trepte. Piazza di Spagna cred că este locul pe care l-am vizitat cel mai des, în fiecare călătorie; acum mi s-a părut altfel. Mai luminoasă și mai frumoasă decât oricând.

Ajung pe malul Tibrului și, vizavi de mine, mă așteaptă cartierul de peste Tribru, Trastevere. Cum de am omis oare să îl vizitez până acum? Am sentimentul că am ajuns într-o altă lume, dintr-o altă epocă. Străzi înguste cu terase cochete, oameni care se îndreaptă în toate direcțiile, arome puternice, flori și decorațiuni de tot felul. Însă nu mă opresc (momentan) aici, pentru că vreau să ajung într-un alt punct de promenadă al orașului: Piazzale Giuseppe Garibaldi. Acum, cu Roma întreagă în fața mea, mă pot opri.

Moise, celebra sculptură a vestitului artist Michelangelo, este adăpostită în biserica San Pietro in Vincoli. Nu este prea multă lume, așa că pot admira în voie opera de artă care datează de mai bine de cinci secole.

Roma este o explozie de culoare și de arome. Acest rol îl are când nu îl are pe acela de muzeu în aer liber, grație piețelor și sculpturilor care le împodobesc. Sau pe acela de martor mai mult decât grăitor al leagănului civilizației, Republica. Cu fiecare an ce trece, o descopăr mai înfloritoare și parcă mai tânără decât oricând.