Articolul de astăzi este despre visuri devenite planuri, despre curajul de a le urma și despre bucuria de a forma altele noi. Un visător își imaginează, iar mai apoi acționează. Un visător luptă și învață și merge mai departe. Blogul ExTraViTa m-a inspirat, iar, mai apoi, autoarea lui, Mirela Șurghie, m-a motivat. Mi-a dat încrederea de care am avut nevoie și m-a ajutat să descopăr speranța pe care o căutam. Așa a apărut Visător prin lume, care este un visător echilibrat. Cum am reușit acest lucru? Mi-am ascultat instinctul, de fiecare dată. Și am acționat, chiar și atunci când credeam că nu îmi pot îndeplini visul. Mi-am dorit să văd lumea, dar din lume fac și eu parte. Așa că am început călătoria perfectă către mine, în primul rând, și am învățat să mă bucur de momente. Am învățat că evenimentele neprevăzute nu trebuie să fie neapărat necesități, pot fi dorințe îndeplinite. Da, evenimentele intervin în planurile noastre, dar, în același timp, ne îmbogățesc amintirile. Un visător nu trebuie să fie dezinformat, el este acela care știe că visurile se pot îndeplini și care face orice pentru acest lucru, luând cele mai bune decizii.
Misiunea mea este să vă încurajez să vă îndepliniți visul. Să descoperiți romantism și aventură, tradiții și tehnologii, dovezi ale trecutului și ale viitorului. Să trăiți și să simțiți în modul vostru fiecare colț de lume. Să aduceți lumea mai aproape de voi, să vă priviți numele pe un bilet de avion sau de tren, iar mai apoi să vă priviți pe voi în locul în care ați visat.
„Valiza mea nu este plină cu hârtii, ci cu amintiri!”
Acesta poate fi începutul. Poate fi sloganul și impulsul. Poate fi provocarea cu noi. Poate fi primul pas și toți cei care vor urma. Din experiența mea, orice lucru amânat va ajunge să nu se mai îndeplinească. Orice decizie luată acum ne va plasa în viitor. Sau, mai bine spus, va aduce viitorul mai aproape de noi. Vom găsi resursele, de orice fel. Materiale, emoționale. Mintea noastră va lucra în acea direcție dacă ne dorim ceva și ne propunem să ne îndeplinim dorința.
Am un proiect personal, în care vreau să vă includ pe toți. Vreau să vă arăt că lumea ne așteaptă. Și, chiar și atunci când spunem că nu se poate, vom găsi variante. Vrem să umplem valiza cu amintiri? Atunci trebuie să acționăm acum. Putem găsi soluții, de exemplu, apelând la un credit rapid pentru a ne planifica acum călătoria. Să visăm nu costă nimic! Știți ce nu mai costă? Să apelăm la brokerii de credite AVBS. La fel și primul credit rapid. Este un credit gratuit, deoarece pentru primul nu se plătește dobândă.
Am o pasiune din a lua cu mine, într-un fel, locurile pe care le vizitez. De aceea, am dezvoltat proiectul meu de suflet, cu bilețele care transmit un mesaj. Vă invit și pe voi să faceți același lucru. Putem promova creditul rapid, alături de îndeplinirea visurilor, printr-o călătorie realizată de către toți bloggerii parteneri, prin care să facem poze în diferite locuri ale țării sau ale lumii, cu un bilețel pe care să scriem: „Valiza mea nu este plină cu hârtii, ci cu amintiri!”. Plasăm sigla AVBS Credit pe bilețele și ne promovăm deciziile și hotărârea de a le lua, ne promovăm visurile și curajul de a le urma. Îi invit, astfel, pe Amalia Marinescu (Goleanu), Cristina Lincu, Dan Coscai, Daniel Botea, Cristina Chifu, Mirela Șurghie, Adriana Tîrnoveanu, Alina Gheorghe, Christian Hertzug, Cornelia Crina Popa, Georgiana Mihăilă, Robin Molnar, Dana Lalici, Em Sava, Manuel Cheța, Bianca Alexandra Bîzîiac, dar și pe autorii blogului colectiv ArenaIT, să înceapă acest demers chiar în locurile dragi lor, din orașele în care locuiesc. Fiți visători și creați noi visători!
Eu le propun celor care încearcă sau chiar reușesc să facă din călătorit un lucru constant, dar și nu numai, să pornească într-o nouă aventură. Un proces prin care să arate tuturor o altă față a lumii. O excursie care să aibă fix acest scop, acela de a atrage. Către noi, către lume, către posibilitățile pe care le avem de a ne îndeplini visurile. Către investiții care ne ajută să ne dezvoltăm. Excursia poate dura o zi sau mai multe, poate avea orice destinație, în țară sau în străinătate, iar în urma ei vor rămâne dovezile vii. Acele bilețele, sub formă de poze, în locurile cele mai frumoase ale lumii. Îmi propun să schimb mentalități, nu să fie doar o decizie de moment. Să fie primul pas către un lung șir de astfel de alegeri. Oamenii pot deveni mai receptivi la ideea de a călători, dar și la ideea unui credit. Creditul rapid se rambursează în 30-45 de zile, însă experiențele nu. Acestea devin amintiri și ne ajută să ne umplem valiza.
Toate fotografiile realizate vor forma un video, ce va rula zilnic, timp de o lună, la TVR 2. Demersul nostru va fi susținut și de Lynx TV România, prin emisiuni de promovare, de Comunicate de presă, prin prezentarea acestui proiect și a evoluției lui, dar i se poate alătura oricine își dorește să schimbe ceva. Noi îl vom promova pe toate blogurile participante și vor fi îndemnați toți cei care au avut astfel de experiențe să le împărtășească. Pentru că modelul personal este cel mai puternic. Poate vor apărea testimoniale în secțiunea Blog a site-ului avbs.ro, în care vom aduna poveștile tuturor. În care oameni normali, ca mine și ca voi, vor povesti cum o oportunitate de care au știut să profite și o decizie luată la momentul potrivit le-au arătat o altă față a lumii. La propriu și la figurat.
Orice călătorie mi se pare o investiție și orice investiție către noi mi se pare cea mai bună alegere, indiferent dacă optăm pentru locuri apropiate de noi sau pentru cele mai îndepărtate. Ne trebuie doar curajul de a ne urma visurile. Cu un credit rapid, puteți fi mai aproape de destinația visată. Nu. Cu un credit rapid, puteți fi în destinația visată. Trăim o perioadă în care companiile aeriene se întrec în oferte, în care putem ajunge chiar și în Statele Unite ale Americii cu 350 de euro. Și să ne și întoarcem! Exact 1500 de lei, cei pe care îi putem accesa printr-un astfel de credit rapid, așa cum trebuie să fie și deciziile noastre.
Aveți peste 18 ani? Înseamnă că puteți călători singuri, iar în statele membre ale Uniunii Europene, doar cu buletinul. Știți ce mai puteți face doar cu buletinul? Puteți obține un credit până la salariu. Unele Instituții Financiare Non-Bancare (IFN) acordă persoanelor peste 18 ani, altele celor peste 24. Fără adeverință de venit, doar printr-un apel telefonic. Este necesar, bineînțeles, un venit, indiferent de sursă, dar orice lucru frumos are nevoie de un minim de efort, nu? Iar rezultatele se vor întoarce către noi sub forma celor mai puternice trăiri.
Și eu m-am împrumutat atunci când a intervenit o oportunitate. De la prieteni, de la rude, însă îmi place independența. Pot apela la un astfel de credit și pot restitui banii la următorul salariu, în 30 sau 45 de zile, în funcție de instituția care finanțează. Pe mine și visul meu. Iar eu pot să am visuri din ce în ce mai mari, pentru că visătorul din mine vrea să viseze în continuare.
Am visat și am avut parte de multe călătorii în interiorul, dar și în exteriorul țării anul acesta. Dar, mai mult decât atât, am călătorit spre mine și am „aterizat” la SuperBlog și nu oricând, ci în a 13-a ediție, unde jurizează chiar și o pisică neagră. Dar nu a fost cu ghinion, din contră. M-am întâlnit cu o nouă Oana. Una pe care mi-a plăcut să o descopăr. Călătoria perfectă poate fi realizată doar atunci când știm să trăim momentele și să ne bucurăm de ele. Acum simt că este rândul meu să inspir. Oricine poate călători, iar AVBS Credit mă susține în demersul meu de a vă încuraja să transformați visurile în planuri.
Tu ce ai făcut pentru visul tău? Aștept povestea ta de visător, dar fii mai mult decât atât, fii înfăptuitor!
Am trimis o valiză către tine. O umpli?
Articol redactat pentru competiția SuperBlog 2016
Pfoai, absolut geniala faza cu biletele tinute in mana!!!!! Mi se pare incredibil de tare!!! Felicitari pentru asa idee, imi place atat de mult incat imi pare rau de mor ca nu am avut-o eu. 🙂
Mă bucură cuvintele tale și îmi dau speranță. Eu îmi doresc să implementez ideea, indiferent de rezultat. Este ceva simplu și poate avea mare impact. Mulțumesc mult, Dana! ????
O sa razi, ca na, ce inseamna femeia: ma gandeam adineaori ca pentru biletele din alea ar trebui sa imi fac unghiile mai frumoase!!! Eu le port foarte foarte scurte pentru ca lucrez pe calculator si acasa si la job si ma deranjeaza altfel. Dar o sa ma gandesc la ideea asta, pentru ca imi place tare mult.
O să râzi și tu, dar și eu m-am gândit la aspectul acesta azi, când am făcut poza din orașul meu. :))
Un articol… altfel! O campanie de împlinire a visurilor, asa as numi-o!
Felicitari, Oana! Si bafta! 🙂
Mulțumesc mult! 🙂 Multă baftă îți doresc și eu!
Si eu ar trebui sa am altfel de unghii, ca sa fac poze cu biletele. Ale mele sunt scurte si prea putin decorative, asa ca mai bine ma uit la pozele tale :).
Variante sunt, de fiecare dată. 🙂 Uneori le sprijin de ceva, alteori le țin în mână, depinde cum văd eu poza. Am una foarte frumoasă cu un bilețel pus în nisip, a ieșit mult mai bine decât dacă l-aș fi ținut în mână. Se pot adapta pozele, bilețelul și mesajul contează. 🙂
ce frumos!!! o sa te plagiez cu treaba asta, mi se par super misto biletelele din diverse locatii! sper sa ajung sa vizitez si eu atat de multe ca tine
Poate reușesc, așa cum am mai spus și așa cum îmi doresc, să implementez acest proiect și mi-ar plăcea să mi se alăture cât mai multe persoane. Câte o poză (sau mai multe) din fiecare oraș al țării, din fiecare loc frumos, cred că ar fi o campanie de promovare care ar avea impact. Și în afara țării, bineînțeles, dar ar fi frumos să promovăm România, în primul rând. 🙂 Te aștept! 🙂
Lucrurile aparent simple, sunt cele mai importante, pana la urma. Iar calatoria perfecta ar trebui sa inceapa, intr-adevar, cu o calatorie catre propria persoana, inainte de toate.
Asadar… felicitari si succes! 🙂
Îți mulțumesc mult! Da, așa este, uneori vedem doar calea complicată și ne abatem de la lucrurile simple…
M-au omorat pozele. Genial articol, felicitari!
Mulțumesc mult! Mă bucur că au avut efect pozele mele și sper să aibă și mai mult decât atât, să „ajungă” la cât mai multe persoane. 🙂
Frumoasa postare, asta e si visul meu sa calatoresc cat mai mult <3. Succes!!!
Frumos vis, îl cunosc foarte bine. 🙂 Mult succes în îndeplinirea lui! 🙂
ceva ce nu am mai intalnit, cu biletelele in mana pozand in diferite colturi ale lumii..felicitari atat pentru poze cat si pentru postare!!
Îți mulțumesc mult! Lumea este foarte frumoasă, la fel ca și mesajul pe care îl transmitem atunci când o descoperim. 🙂
Foarte frumoasă inițiativa ta! Ne inspiri să călătorim și să ne dezvoltăm spiritual, iar acest credit ne ajută să ne trăim visurile și dorințele!
Mulțumim mult pentru articol!
Mult succes!
Îți mulțumesc mult! Asta îmi și doresc, să inspir către dezvoltare, iar, dacă alegem calea călătoriilor pentru acest lucru, cu atât mai mult ne lărgim orizontul. 🙂
Eu nu m-as simti bine in vacanta pe bani imprumutati, as sta mereu cu gandul ca nu trebuie sa cheltuiesc prea mult, ca trebuie sa ma limitez. Eu prefer sa economisesc pt vacante. As apela la un credit rapid doar daca as gasi o oferta de nerefuzat, gen masina visurilor mele redusa la jumtate de pret sau ceva super mega important, o mobila de sufragerie, nu stiu ceva palpabil, concret, nu o vacanta.
Mie vacanțele sunt cele care îmi aduc cea mai mare bucurie, însă, la fel de bine putem apela la un cred rapid pentru orice altceva ne dorim. Eu am ales excursiile pentru că asta îmi doresc să fac acum. 🙂
Articol de nota 10!
Super initiativa, super motivatie!
Fotografiile sunt magnifice!
Felicitări pentru tot!
Îți mulțumesc mult! Mă bucur că am reușit să inspir prin articolul meu! 🙂
Sa ma iei si pe mine cand mai pleci prin lume 😀
Lumea ne așteaptă pe fiecare în parte! Aceasta este și frumusețea, pentru că fiecare simte și vede în felul lui. 🙂
Wow , un articol plin de motivatie , asa imi place sa citesc astfel de postari , am si eu aceeasi agenda , de la sfarsit , pe care eu am transformat-o in jurnalul meu.
Mulțumesc mult! Eu am o pasiune pentru agende, întotdeauna îmi cumpăr, de peste tot. 🙂
Wow ce articol frumos, trebuie neaparat sa plec si eu intr-o calatorie sa fac poze geniale la fel ca ale tale, dar pentru asta as avea nevoie de un credit si stiu unde sa apelez. Multumim
Mulțumesc și eu pentru cuvintele tale! Călătorii frumoase îți doresc! 🙂
Un articol minunat,genial! Felicitari, Oana! Cu siguranta vei avea punctajul maxim…este extrem de interesant proiectul tau!
Îți mulțumesc mult! Mai mult decât o notă, mă bucură faptul că mesajul meu a ajuns la foarte multe persoane! 🙂
Multumesc pentru aceste randuri. Chiar mi-ai rascolit sufletul intr-un mod pozitiv.
Imi place aceasta initiativa si ai dreptate. Si valiza mea e plina cu amintiri pretioase!
Mă bucur tare mult! Lucrurile care ne bucură sufletul sunt de prea puține ori cele materiale… 🙂
Imi place articolul tau inspirat si imi plac memoriile tale din diverse locuri prin care ai fost. Nu m-am gandit niciodata la un astfel de mesaj din fiecare tara si imi place ideea. Felicitari pentru SuperBlog si multa bafta pentru notele finale
Îți multumesc mult! Feliciări și ție și sper să ne vedem la Gală! 🙂
Foarte faine pozele.
Mulțumesc mult! 🙂
Scumpa esti minunata! Efectiv m-am bucurat cand am citit ca ti-ai indeplinit visul. Ma bucur ca te straduiesti sa ii inspiri si pe ceilalti sa faca la fel. Ideea cu biletele mi se pare foarte tare, si, daca as fi mai aproape, as participa si eu. Te pup! :*
Îți mulțumesc mult de tot! M-au emoționat cuvintele tale. 🙂 Nu trebuie să fim aproape pentru a participa la acest proiect, sunt locuri minunate oriunde în țară și merită toată atenția noastră. Te pup!
Si uite cum las, cred, primul meu semn la tine, cu bucurie. Ti-as aspunde onorata la orice provocare, pentru ca ai puterea de a aduna lumea in jurul cuvintelor tale creative. Ai fost uimitoare editia asta, te-am citit și urmarit cu drag. Esti tu o visatoare, dar una care a gasit reteta de a castiga prin cuvinte admiratia celor din jur. Biletelele tale sunt la indemana oricui, la fel ca visurile noastre dar și precum creditele astea rapide care ne pot scoate din impas. Te felicit pentru tot.
Exact cuvintele la care făceai referire sunt cele care m-au părăsit acum. Am rămas fără cuvinte, îți mulțumesc mult de tot pentru gândurile frumoase, mai ales că și tu cunoști foarte bine puterea cuvintelor, dar și a ceea ce se ascunde în spatele lor. Mă simt mândră și fericită că mesajul meu a fost recepționat. 🙂
Ai de ce și ai cu ce. Recunosc că mi s-a strans inima afland azi clasamentul, și cum Alma a trecut pe doi, iar Aguritza pe 4, dar exact cum am spus mai sus, ai gasit reteta. Eu nu am participat decat o data in SB, dar de pe margine se vede si se traieste la fel, daca intra „microbul” acestui concurs in tine. Am fost puțin dezamăgita ca mi-a gresit Claudia linkul blogului, la aceasta proba, dar mi-am dat seama ca nu conteaza prea tare, la o adica. Felicitari, Oana! 24 de probe si un loc pe cinste! Nu e de ici, de colo!
Mulțumesc mult! Știu că fiecare empatizează cu anumite persoane și este și normal, ar fi ciudat să nu se întâmple așa. Rețeta mea, dacă o pot numi așa, este să scriu cum simt. Uneori și jurații au simțit la fel ca mine (de mai multe ori, chiar, pentru că am reușit să „strâng” 10 premii), alteori nu. Dar atunci când nu au simțit ca mine s-a văzut, pentru că m-au „trosnit” cu niște note de toată frumusețea. Dar, până la urmă, fac parte din concurs și aceste emoții și acea energie care te menține activ la fiecare și după fiecare probă. SuperBlog este o experiență ce merită trăită!
Asa cum am mai spus, reteta ta prinde si aduna oameni. Am urmat si eu reteta ta in ultimul meu articol, cel despre targul de Craciun. Recunosc, am rareori ocazia de a calatori, am rareori ocazia de a iesi macar la o cafea, asa incat orice zi pe care o petrec alaturi de omul meu drag e un fel de calatorie, de evadare. Asa ca am folosit ideea ta pentru a marca nu atat locul, cat ideea in sine de amintire care devine pretioasa din prisma celui cu care o imparti. Nu iti las linkul ca sa imi vezi biletelul, ca poate ma baga in spam Akismetul, dar am trecut pe aici ca sa iti spun ca ti-am urmat indemnul, pentru a te felicita inca o data pentru articol, pentru idee, pentru locul ocupat in SuperBlog si pentru modul tau de a scrie, care este extrem de cald si convingator.
M-am bucurat astăzi când am citit articolul tău și mă bucur de însemnătatea pe care tu le-o acorzi momentelor. Aceasta este cheia, să trăim cu bucurie și să ne amintim cu și mai mare bucurie. Îți mulțumesc mult pentru toate cuvintele frumoase pe care le-am primit din partea ta în timpul competiției, dar și după, mă bucur că SuperBlog mi-a dat ocazia să cunosc oameni frumoși! Te pup, Dana! Ne vedem la Gală? 🙂