Să ne îndreptăm către un ținut nu foarte îndepărtat, într-o vreme care încă nu a apucat să apună, într-o perioadă în care singurele sunete care străbat liniștea deplină sunt glasurile subțiri care exclamă bucurie. Acolo vom descoperi părți din copilăria noastră și vom realiza cât de asemănătoare sunt cele trăite de mine, cu cele trăite de tine și cu cele trăite de noi toți. Acolo unde totul era posibil, sub o mantie creată de imaginația noastră și ajutată să crească de atenția și de grija părinților. Într-o secundă, de cum am făcut primii pași printr-o zăpadă pe alocuri neatinsă nici măcar de vânt, am simțit că timpul mă trage către un el care știa să meargă, nu doar să alerge, și către o eu care se bucura de la primii fulgi de zăpadă și până la ultimul nas roșu care nu răzbea să se dezghețe. Am avut parte, timp de câteva ceasuri, de propria poveste de iarnă, pe care am trăit-o într-un oraș pe care obișnuiam să îl asociez mai mult cu verile lungi și mai puțin cu iernile geroase, și nu puteam să nu vă arăt cum am întâlnit Craiova sub zăpadă și cum, deodată, parcul Nicolae Romanescu a devenit locul cel mai potrivit pentru o plimbare cu sania, pentru o bătaie cu zăpadă sau, pur și simplu, pentru o recunoaștere a frumuseții naturii din orice anotimp.
Citește și:
- Parcul Nicolae Romanescu și Grădina Botanică din Craiova
- Top 20 cele mai frumoase fotografii din Craiova
Minunat articol si fotografii! Si, fiind din Craiova, il apreciez cu atat mai mult!
Mulțumesc din suflet! <3