Sursa Foto: Olla

Un gând frumos, îndreptat către cei dragi, este cel mai puternic simbol al afecțiunii noastre. Este dovada vie că ne amintim și conștientizăm că adevăratele realizări ale vieții sunt, întotdeauna, emoțiile, trăirile și amintirile alături de persoanele cele mai importante pentru noi. Este bucuria pe care ne-o facem singuri, oferind. Oferind timp, oferind atenție, afecțiune, implicare și respect. Recunoștința pentru oamenii importanți nouă se manifestă în multe moduri. Și nu doar atât, ci și, într-un fel, reprezintă recunoașterea și întărirea întregii afecțiuni pe care le-o purtăm.

În fața unei flori, nimic nu mai are forță. Sau, mai bine spus, forța pe care o are o floare, în spatele gingășiei sale, este imensă. Este puterea de a aduce zâmbete și de a te aduce mai aproape de inocență. Nu una este persoana căreia i-aș oferi flori și nu unul este motivul. Zile de naștere, sărbători, diverse evenimente. Cu toții ne gândim, atunci când dorim să oferim ceva unei doamne, în primul rând la flori. Cu toții știm că nu vom putea fi niciodată prea puțin inspirați cu un astfel de cadou. Dar ne amintim, oare, că doamnele iubesc florile nu doar de câteva ori pe an și că florile iubesc să fie oferite tot timpul? Ne-am gândit oare, în drum spre casă, să luăm un buchet de flori pentru a-l oferi cuiva drag? Știu, trăim în era tehnologiei și încercăm să fim cât mai productivi cu timpul nostru, așa că am o soluție pentru voi, florăria online Olla, cea care a devenit Furnizor al Casei Regale a României. Pentru a primi o asemenea distincție, înseamnă că ceea ce oferă este spectaculos atât prin calitate, cât și prin atenția pentru detalii. Înseamnă că, pe lângă pasiunea care se transmite în fiecare aranjament floral, se vede un mare respect pentru flori, acela pe care cu toții ar trebui să îl avem. Și nu doar pentru flori, ci și pentru cei care se vor bucura de ele.

Sursa Foto: Olla

Sursa Foto: Olla

Pășesc în casa în care fiecare obiect are locul și farmecul lui. Pentru mama mea, niciodată nu vor exista prea multe flori. Vor exista diferite culori, vor exista diferite dimensiuni, vor exista spații special aranjate pentru ele, în fiecare cameră, vor exista nume pentru flori și amintiri cu fiecare în parte. Vor exista momente petrecute cu ele, cu o mare încărcătură emoțională și capacitatea de a îți oferi energie pozitivă. Vor exista ele, florile, cele demne de atenția ta toată. Pentru mine, acest lucru înseamnă mai mult decât dragoste pentru flori, înseamnă pasiune și devotament. Aceeași implicare am descoperit-o și la designerii florali Olla, cei care au reușit să ducă pasiunea la nivel de artă și să creeze aranjamente florale pentru diferite ocazii speciale. Pentru că, nu-i așa, fiecare moment este special. Indiferent dacă este vorba despre fericitul moment al unei nunți, când putem opta pentru arcade înflorite, diverse aranjamente florale, lumânări și, bineînțeles, buchetul miresei, sau cel al unui botez, când florile pot fi aranjate sub diverse tematici și parcă au personalitate, evenimente publice, sau poate doar un moment în care vrem să spunem cuiva cât este de important pentru noi, putem transforma, prin alegerile pe care le facem, orice clipă în una de neuitat. Iar, dacă în ceea ce privește evenimentele, trendurile pot varia, atunci când vine vorba de cei dragi, singurul trend este emoția. Iar acesta este permanent.

Atelierul floral Olla ne ajută să ne întâlnim cu imaginația și dă naștere celor mai expresive aranjamente florale. Respectul față de flori se manifestă și prin faptul că, pentru a fi întotdeauna proaspete atunci când își exercită binecunoscutul rol de a înfrumuseța totul în jurul lor, aranjamentele se fac doar prin prisma unei comenzi, deoarece majoritatea florilor sunt achiziționate de la bursa din Olanda.

Sursa Foto: Olla

Sursa Foto: Olla

Sursa Foto: Olla

Sursa Foto: Olla

Aștept cu nerăbdare întoarcerea mamei mele, după o zi care părea a fi destul de agitată, cum sunt majoritatea, de altfel. Știu că este obișnuită să ofere, întotdeauna și oricui. Pentru că astăzi m-am gândit la ea mai mult decât de obicei, am simțit nevoia să îi spun lucrul acesta, dar nu prin cuvinte. De aceea, am ales un buchet de trandafiri pentru ea, pentru că i-am iubit întotdeauna. Unei iubitoare de flori, ce cadou îi poți face, decât emoțiile toate adunate într-un buchet de flori? Trandafirii exprimă gingășie, tandrețe și putere, deopotrivă, exact acele calități pe care eu le zăresc la mama mea. Pentru ea, dar și pentru mine, o floare nu este doar o floare, este o poartă către suflet.

Sursa Foto: Olla

Sursa Foto: Olla

Este atât de ușor și, în același timp, ni se poate părea uneori complicat să spunem „Mulțumesc!”. Tocmai de aceea, poate, prin mici gesturi, dar care devin mari, prin semnificație, reușim să transmitem mai mult decât cuvintele o pot face. Aranjamentele florale îți pot „aranja” mai bine cuvintele decât o poți tu face. Dacă este oferit fără nicio ocazie, pur și simplu din dorința de a aduce un zâmbet, pentru cel care îl primește va fi mult mai mult decât atât. Poate că uneori ne este greu să ne exprimăm emoțiile. Așa sunt și eu, recunosc, și de aceea apelăm la mici surprize, atât de profunde tocmai prin naturalețea lor.

O cunosc atât de bine pe mama mea, încât îi cunosc exact toate reacțiile. Știu care îi va fi zâmbetul, știu cum îi va fi privirea și știu că se va bucura enorm. Iar eu îmi voi simți inima bătând cu putere, ca și cum ar vrea să cuprindă în ea lumea toată. Parcă derulez momentul în minte și deja simt că emoțiile mă cuprind.

Nimic din ceea ce mi-am imaginat nu a fost diferit de realitate, din contră, parcă bucuria reală este mult mai mare decât cea pe care ți-o imaginezi. Mama mea, după o zi încărcată, a regăsit, în acest buchet de flori, o parte din energia pe care ea o are, de fiecare dată, pentru a ne oferi cele mai frumoase lucruri, adică toată dragostea și toată atenția ei.

Alături de micul dejun, întotdeauna am găsit o floare. Alături de pachetul trimis cu grijă în perioada facultății, florile erau prezente de fiecare dată. Florile completează și dau culoare fiecărei activități. Și aduc multe zâmbete și o puternică tandrețe. Așa este ea și așa m-a învățat și pe mine să apreciez tot ceea ce natura ne oferă.

Nedumerirea, emoția, bucuria, toate se resimțeau, parcă, în atmosferă, și toate au contribuit la conturarea unei imagini tandre, de mamă-fiică. Așa înseamnă o zi care poate fi transformată, în doar un moment, într-una reușită. Una plină de culoare, și nu doar prin culoarea unui buchet de flori. Acea mirare, combinată cu bucurie și cuvintele „Pentru mine?” sunt cele mai frumoase recompense pe care le-am putut primi.

Poate ar trebui să ne gândim mai des la astfel de momente și să avem parte de ele nu doar la ocazii speciale. Momentele acestea mi se par memorabile și vă recomand tuturor să le trăiți. Un zâmbet din partea celor dragi poate fi ocazia să le reamintim cât de importanți sunt pentru noi.

Sursa Foto: Olla

Sursa Foto: Olla

Aș vrea să vă imaginați un experiment: într-o zi oarecare, pornind de la o idee ce vi s-a conturat în minte și care v-a entuziasmat nespus, decideți să faceți bucurii persoanelor necunoscute. Ia gândiți-vă, cum ar fi să oferiți o floare, zece, o sută. Imaginați-vă reacțiile oamenilor, care, într-o lume mult prea agitată, au uitat, parcă, să se bucure și chiar să și primească. Acum haideți să ne îndreptăm atenția către cele mai dragi persoane nouă. Dacă avem ocazia să aducem o bucurie celor apropiați, de ce ezităm să o facem? Nu mai amânați momentul, ei nu amână să fie alături de voi, întotdeauna.

Haideți să privim la „Balonul zburător”, un aranjament floral oferit de florăria online Olla, și să ne gândim, oare către cine s-ar îndrepta el? Care sunt persoanele pe care nu le-am mai văzut sau auzit în ultimul timp? Știu ele, oare, că sunt prezente în gândurile noastre?

Sursa Foto: Olla

Sursa Foto: Olla

Așa cum florile însele, prin intermediul atelierului floral Olla, o spun, „basmele chiar pot deveni realitate!”. Nu trăim noi, oare, în fiecare zi, o nouă poveste? De ce să nu avem grijă cum și cu ce o scriem? Dacă am putea scrie acum pagina de mâine, ce am face? Am încerca să îi facem pe cei dragi sa zâmbească mai des?

Îți mulțumesc, Olla, pentru că mi-ai amintit să mă bucur de momente! Îți mulțumesc ție, mamă, pentru că faci posibile aceste momente! Voi, dragi cititori, pe cine ați făcut astăzi să zâmbească?

Sursa Foto: Olla

Sursa Foto: Olla


Articol redactat pentru competiția SuperBlog 2016