A venit toamna și, odată cu ea, noi provocări! Am descoperit competiția SuperBlog și am știut din prima secundă că îmi doresc să particip. Trăiesc acum emoții pe care le trăiam doar în facultate: abia aștept să cunosc „colegii”, sunt curioasă ce „teme” vom primi și aștept cu nerăbdare rezultatele. Aceasta este școala mea acum, școală ce se va desfășura pe parcursul a două luni, octombrie și noiembrie, mai exact.

Am emoții, recunosc. Este o competiție care va reuni cei mai pasionați, dedicați, creativi și implicați bloggeri, este o competiție din care mă bucur să fac parte și pentru care îmi voi rezerva cele două luni, împreună cu toată energia, tot entuziasmul și toată bucuria pe care scrisul mi le creează, iar eu le transmit cititorilor.

Cum văd eu SuperBlog 2016?
În primul rând, o modalitate de a scrie organizat și în limitele unor termene care, de data aceasta, nu vor fi stabilite de mine. Înseamnă să scriu despre teme total necunoscute până în momentul publicării probei respective. Înseamnă că, pentru fiecare temă, se vor scrie multe articole faine și că fiecare concurent se va implica 100% pentru a da naștere celor mai tari idei. Înseamnă, totodată, socializare și divertisment. Înseamnă un bun punct de pornire pentru cei aflați la început de drum (cum sunt și eu).

Cu detalii despre atmosfera de la SuperBlog voi reveni pe măsură ce le voi descoperi și, de ce nu, vă invit să le trăiți și voi! Vă puteți înscrie pe site-ul www.super-blog.eu.

Să ne îmbogățim, deci, cu prieteni, să dezvoltăm idei, să ne concentrăm și să concurăm! Toate acestea, la SuperBlog 2016!

Mult succes participanților și abia aștept să vă cunosc!