Într-un oraș (literalmente) al tuturor posibilităților, cum este capitala Angliei, vom întâlni toate acele elemente care îl ancorează în timp, pe baza unor evenimente istorice cu răsunet peste ani. Vreau să vă invit să facem împreună o călătorie în timp și să ne oprim la două lăcașuri religioase din Londra, cele mai cunoscute, frumoase și însemnate din oraș, St. Paul’s Cathedral și Westminster Abbey. Spun că va fi și o călătorie în timp (sau mai mult ca orice o călătorie în timp), pentru că ambele își au originile, chiar dacă nu în forma actuală, cu sute de ani în urmă, suferind modificări arhitecturale și doctrinare în timp (odată cu instaurarea Reformei Protestante în Anglia), însă simbolizând rezistența regatului și a monarhiei chiar și atunci când totul părea împotriva lor.

Vă reamintesc faptul că excursia mea în orașul străbătut de Tamisa a fost de doar două zile, timp în care am explorat chiar mai mult decât mi-aș fi imaginat din capitala Angliei, și am redat în acest articol întregul traseu, pentru a vă fi mai ușoară planificarea unei excursii în Londra.

 

Reforma Protestantă și Biserica Anglicană

 

Înainte de orice, pentru că am amintit de Reforma Protestantă și pentru că apariția ei a schimbat fundamental și definitiv organizarea și funcționarea Bisericii în Anglia (inclusiv a celor două lăcașuri de cult care fac subiectul articolului de astăzi), vreau să vă prezint puțin contextul socio-politic din Europa Evului Mediu târziu, care, în opinia multora, a încetat odată cu apariția fenomenului Renașterii, ce coincide, temporal, cu mișcarea de reformare a Bisericii Catolice.

În secolul 16, europenii se confruntau cu războaie și epidemii, fapt ce conducea la o speranță de viață foarte scăzută. Mai exact, trăiau în fiecare zi cu pericolul iminent al morții, progresele medicinei erau considerabil scăzute față de cele făcute de popoarele orientale (de văzut „Ucenicul lui Avicenna” pe Netflix), condițiile de trai improprii facilitau răspândirea bolilor, iar cetățile fortificate erau des asaltate și anexate unor imperii în continuă expansiune – unele înfloreau, altele apuneau. În aceste condiții, singura speranță a oamenilor era credința, însă Biserica încerca să își păstreze adepții prin cele mai dure metode – exemplul cel mai elocvent este înființarea instituției Inchiziției. Încrederea poporului în preoți (indiferent de ierarhie) era scăzută, nemulțumirile legate de averile uriașe ale Bisericii creșteau constant, corupția era tot mai prezentă la nivel înalt, și, în plus, se percepeau de la Roma taxe imense, din care papii finanțau arta în plină expansiune în acele vremuri – mi se pare fascinant cum, într-o lume a ciumei și a mizeriei, au luat naștere cele mai spectaculoase opere de artă.

Toate aceste tensiuni acumulate au dat naștere unei mișcări de reformare a Bisericii Romano-Catolice din Europa Occidentală, începută în Germania, la Wittenberg, unde călugărul Martin Luther a expus 95 de teze pe ușa bisericii, eveniment-simbol și declanșator a ceea ce în istorie a rămas cunoscut drept Reforma Protestantă, în urma căreia s-au desprins din Biserica Catolică mai multe ramuri, printre care și Biserica Anglicană.

Modificările propuse (și adoptate de țările care au îmbrățișat această mișcare) au fost legate de aspecte doctrinare, simplificând până la eliminare ierarhia bisericească și promovând ideea de revenire la formele primare ale creștinismului, bazându-se pe legătura directă a omului cu Iisus Hristos și cu învățămintele Sale. Aceste principii deosebesc noile religii atât de creștinism, cât și de ortodoxism.

Așa cum este lesne de înțeles, Biserica Catolică a pornit represiunea împotriva protestanților, apelând la cele mai dure măsuri (firești, de altfel, în acele vremuri), și anume excomunicări, războaie și arderea adepților noilor mișcări pe rug, fiind considerați eretici.

În plin proces de reformare și cu un număr crescut de adepți ai reformei, Anglia se confrunta cu o nouă problemă, și anume excomunicarea Regelui Henric al 8-lea de către Papa Clement, pe motivul refuzului liderului Bisericii de a declara nulă căsătoria monarhului, inacceptabilă în viziunea Bisericii. Motivul divorțului a venit din cauza incapacității actualei regine, Ecaterina de Aragon, de a-i oferi un moștenitor regelui, dar și din dorința acestuia de a se recăsători cu Ana de Boleyn, viitoarea mamă a celei ce va fi cunoscută în istorie drept Regina Ecaterina I – vă recomand să vizionați pe Netflix „Elizabeth”, „Elizabeth: Epoca de aur” și „Cealaltă moștenitoare Boleyn”.

Astfel, prin deciziile Regelui Henric al 8-lea, Anglia s-a rupt definitiv de Roma (cu niște palide încercări de revenire în timpul scurtei domnii a Reginei Maria Tudor, cunoscută drept Bloody Mary prin prisma reprimării protestanților și arderea pe rug a nu mai puțin de 300 de episcopi), culminând cu domnia Elisabetei I, care a ales o cale de mijloc pentru a împăca atât adepții catolicismului, cât și pe cei ai evanghelismului, în urma căreia a fost excomunicată de către papă, la fel ca tatăl său.

Este înființată Biserica Anglicană și se adoptă „Actul de Supremație”, prin care monarhul devine supremul conducător al Bisericii – întocmit de Henric și reînnoit de Elisabeta; totodată, este emis și Actul de Uniformitate, în urma căreia se stabilește o carte de rugăciuni comună – această cale de mijloc este motivul datorită căruia Biserica Anglicană se consideră un model de împăcare între aceste două ramuri ale creștinismului, catolică și protestantă.

Pe fondul tuturor acestor schimbări, lăcașurile religioase au avut și ele de suferit, îndeosebi mănăstirile, care au fost desființate, iar averile lor au fost confiscate. Iar cele două catedrale-simbol ale Londrei (existente dinainte de apariția reformei) au trecut de la romano-catolicism la anglicanism.

 

St. Paul’s Cathedral/ Catedrala Saint Paul

 

Cea mai mare biserică din Londra și, până nu demult, cea mai înaltă clădire din oraș, Catedrala Saint Paul veghează de pe colina Ludgate Hill, pe malul Tamisei, și este una dintre construcțiile-mator ale unei istorii îndelungate și, de multe ori, zbuciumate a orașului și a regatului întreg.

Istoria lăcașurilor de cult ridicate pe acest loc (cu același nume, dedicate Sfântului Paul) începe în anul 604 și, tot atunci, noua catedrală devine Catedrala Londrei (titlul care i-a fost luat timp de 10 ani, în perioada Reformei) – chiar și în prezent, aici slujește episcopul anglican al Londrei.

Forma actuală a căpătat-o după repetate distrugeri (cauzate, de cele mai multe ori, de incendii puternice) și reconstrucții, timp în care a suferit și modificări de stil (de la romanic la gotic) și de doctrină (de la romano-catolicism la anglicanism). De fapt, construcția actualului edificiu (al cincilea de pe acest teren) a început în 1675, designul ales de arhitectul Sir Christopher Wren și aprobat de rege fiind cu o cupolă și două turnuri, combinând stilurile baroc și clasic. Se pare că i-a reușit arhitectului din plin opera sa de artă, căci, chiar și în prezent, domul este unul dintre cele mai înalte din lume (are o înălțime de 111 metri), iar turnul din stânga îl adăpostește pe „Marele Paul”, cel mai mare clopot din Anglia, care cântărește nu mai puțin de 17 tone.

Dacă vă încumetați (și eu sper să o faceți) să urcați cele 528 de trepte până în vârful domului, Londra vă va răsplăti cu cea mai frumoasă priveliște din oraș, pe care o puteți admira la 360 de grade (scările nu sunt tocmai confortabile, sunt foarte înguste și spiralate, dar nu vă grăbește nimeni și, în plus, eu nu sunt o împătimită a mișcării fizice și, cu toate acestea, am reușit să le parcurg pe toate).

Însă parterul vă va răpi, cu siguranță, minute bune, căci decorațiunile, stilul sobru, atmosfera solemnă, statuile și picturile (aproximativ 300) nu vă vor permite să plecați fără să vă cucerească – și nici nu este greu să facă acest lucru. Chiar dacă ele au fost distruse odată cu vechile catedrale (inclusiv din porunca Regelui Henric al 8-lea, dar și în urma bombardamentelor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial), restaurările făcute au dat naștere la ceea ce putem vedea astăzi: un edificiu strâns legat de istoria monarhiei, ales de către numeroși membri ai Casei Regale pentru oficierea de evenimente (inclusiv nunta Prințului Charles cu Prințesa Diana, jubileele Reginei Victoria și ale Reginei Elisabeta a II-a sau aniversarea de 80 de ani a actualei regine, precum și funeraliile unor personalități marcante ale regatului).

Ba chiar multe dintre aceste personalități, inclusiv arhitectul Wren, sunt înmormântate în cea mai mare criptă din Europa, aflată la subsolul catedralei, care se poate vizita, dar pe care nu am fotografiat-o; se poate achiziționa un bilet de intrare care să permită accesul în întreaga catedrală (parter, criptă și dom), ce vine însoțit de un ghid audio care să vă ajute să descoperiți istoria și însemnătatea locului în care vă aflați.

Vă recomand să alegeți cu grijă momentul vizitei, căci, în timpul slujbelor, nu este permis accesul (cu siguranță duminica, însă nu numai; eu mă aflam deja în interior, sâmbătă după-amiază, când începuseră pregătirile pentru slujbă, însă eram la finalul turului și nu m-a afectat cu nimic acest lucru).

Londra, Marea Britanie

Catedrala Saint Paul, Londra

Londra, Marea Britanie

Catedrala Saint Paul, Londra

Londra, Marea Britanie

Catedrala Saint Paul, Londra

Londra, Marea Britanie

Catedrala Saint Paul, Londra

Londra, Marea Britanie

Catedrala Saint Paul, Londra

Londra, Marea Britanie

Catedrala Saint Paul, Londra

Londra, Marea Britanie

Catedrala Saint Paul, Londra

Londra, Marea Britanie

Catedrala Saint Paul, Londra

Londra, Marea Britanie

Catedrala Saint Paul, Londra

Londra, Marea Britanie

Catedrala Saint Paul, Londra

Londra, Marea Britanie

Catedrala Saint Paul, Londra

Londra, Marea Britanie

Catedrala Saint Paul, Londra

Londra, Marea Britanie

Catedrala Saint Paul, Londra

Londra, Marea Britanie

Priveliștea din Catedrala Saint Paul, Londra

Londra, Marea Britanie

Priveliștea din Catedrala Saint Paul, Londra

Londra, Marea Britanie

Priveliștea din Catedrala Saint Paul, Londra

Londra, Marea Britanie

Priveliștea din Catedrala Saint Paul, Londra

Londra, Marea Britanie

Priveliștea din Catedrala Saint Paul, Londra

 

Westminster Abbey/ Abația Westminster (sau Biserica Colegială Sfântul Petru)

 

Cel de-al doilea lăcaș religios din Londra pe care vreau să vi-l prezint și unul dintre cele mai cunoscute din oraș este Westminster Abbey, un edificiu cu o istorie relativ similară cu cea a Catedralei Saint Paul, trecut la confesiunea anglicană în perioada Reformei Protestante și devenit biserică regală, independentă de episcopie și supusă direct suveranului, din decizia Elisabetei I. Puternica sa legătură cu monarhia este susținută de faptul că aici sunt încoronați și îngropați suveranii regatului, tradiție începută în 1066, prin încoronarea lui Wilhelm Cuceritorul, și continuată până în prezent (până în 1953, mai exact, atunci când a fost încoronată actuala regină a Marii Britanii).

Conform unei legende, abația a fost ridicată în secolul 10, în urma unei viziuni a Sfântului Petru avute de un pescar în apropiere de Tamisa, motiv pentru care aceasta a fost închinată Apostolului. În primii ani de funcționare, devenise un loc celebru de pelerinaj, iar oamenii le aduceau călugărilor pește (aici observ o dublă semnificație, omagiindu-se atât memoria pescarului datorită căreia a fost construită, dar, mai presus, a Apostolului Petru, fostul pescar Simon pe care Iisus l-a întâlnit pescuind în apele Mării Galileei).

Mica mănăstire existentă inițial aici a fost extinsă de către Regele Eduard (rămas în istorie ca Sfântul Eduard Confesorul), care, după ce și-a stabilit reședința la Palatul Westminster, aflat în apropiere (actualul palat al Parlamentului), a construit o mare biserică din piatră.

Ulterior, în secolul 13, a fost reconstruită în stil gotic și a fost proiectată cu scopul de a deveni locul încoronării și al înmormântării monarhilor (deși deja îndeplinea aceste roluri). Chiar și astăzi se poate vedea în interior tronul lui Eduard, folosit la toate ceremoniile de încoronare încă din anul 1308 – din păcate, eu nu am vizitat interiorul, căci am ajuns în această zonă a Londrei într-o duminică, atunci când biserica este închisă pentru slujbe.

Coroana britanică era apropiată de acest loc de reculegere, motiv pentru care abația a fost cruțată de Regele Henric al 8-lea în timpul procesului de reformare, chiar dacă veniturile au fost confiscate de stat și călugării alungați. Ba chiar a îndeplinit rolul de Catedrală a Londrei în cei 10 ani (între 1540 și 1550) când i-a fost înlăturat titlul Catedralei Sfântul Paul.

Cu toate protecțiile pe care statul britanic i le-a oferit, Westminster Abbey a suferit daune de-a lungul timpului, îndeosebi în perioada Revoluției Engleze, însă reconstrucțiile (în special ale celor două turnuri gotice) nu au întârziat să apară, iar, astăzi, edificiul aflat în patrimoniul mondial UNESCO se laudă a fi unul dintre cele mai importante din țară.

Însă nu numai încoronări și înmormântări regale au avut loc aici (deși este locul de veci pentru 17 monarhi britanici, inclusiv al Reginei Elisabeta I, și al multor personalități marcante ale țării, dintre care îi amintesc pe Isaac Newton sau Charles Dickens), ci și 16 nunți regale și chiar și actuala suverană s-a căsătorit în Abația Westminster cu Ducele de Edinburgh.

Dacă veți ajunge aici într-un moment în care nu sunt slujbe, puteți observa chiar și articole ale foștilor monarhi, atent așezate în muzeul cu același nume, Westminster Abbey Museum, dar și celebrul tron medieval folosit la toate ceremoniile de încoronare – vă recomand să vizionați „The Crown” pe Netflix, dacă nu ați făcut-o deja, pentru a intra puțin în lumea Casei Regale și pentru a vedea inclusiv festivitatea de încoronare a Reginei Elisabeta a II-a, într-o epocă în care o parte din palat era ancorată într-un trecut al tradițiilor, iar o altă parte (îndeosebi Ducele de Edinburgh, actual Prinț Filip), încerca să facă trecerea spre o lume îndreptată mai degrabă către prezentul în continuă schimbare.

Londra, Marea Britanie

Westminster Abbey, Londra

Londra, Marea Britanie

Westminster Abbey, Londra

Londra, Marea Britanie

Westminster Abbey, Londra

Londra, Marea Britanie

Westminster Abbey, Londra

Londra, Marea Britanie

Westminster Abbey, Londra

 

Cele două lăcașuri, St. Paul’s Cathedral și Westminster Abbey, sunt mai mult decât edificii cu arhitecturi spectaculoase, sunt simboluri ale moștenirii religioase și culturale a Marii Britanii. Simbolizează, în egală măsură, rezistența și schimbarea, simbolizează o Casă Regală care a știut mereu să se reinventeze și un popor care s-a raportat mereu, de-a lungul istoriei, la suveranul său, atât în ceea ce privește aspectele economice, sociale sau politice, cât și în ceea ce le privește pe cele religioase – să nu uităm că, și în prezent, Coroana este și liderul Bisericii Anglicane.

Călătorii frumoase vă doresc!

 


Citește și: Weekend în Londra | Traseu pentru două zile în capitala Marii Britanii