Orașul Split m-a găsit undeva la jumătatea excursiei din Balcani, sau chiar la mai bine de jumătate. De fapt, eu l-am găsit pe el, cu aceeași dorință de a-l descoperi, la fel ca pe toate celelalte vizitate anterior. Oboseala începuse să își spună cuvântul, soarele puternic accentua această senzație (este unul dintre cele mai însorite orașe ale Europei), așa că am încercat să îl descopăr la pas, încet, în liniște. Atât cât timpul mi-a permis, bineînțeles. Fără a folosi mașina personală ori vreun mijloc de transport, plimbându-mă, în mare parte, pe bulevardele largi și aerisite, ori pe faleză, până în zona care reunește principalele atracții ale orașului.

Orașul nu iese din tiparul orașelor de pe Coasta Dalmată, cu porturi pline de ambarcațiuni, cu plaje pline, cu un centru istoric foarte bine conservat. Diferența, aici, este că acest centru istoric nu a fost proiectat pentru a adăposti întreg orașul (deși ulterior și-au stabilit așezările aici numeroși localnici), ci a fost construit pentru o singură persoană, Împăratul Dioclețian. Este vorba despre palatul ce îi poartă numele, Palatul lui Dioclețian, devenit astăzi simbol al orașului și reunind numeroase clădiri cu semnificație istorică, magazine de suvernire, dar și terase de unde puteți respira aerul mediteraneean, cu vedere direct la port. Palatul este un adevărat exemplu de arhitectură romană, fiind unul dintre cele mai bine conservate din acea perioadă și, în prezent, făcând parte din Patrimoniul Cultural Universal UNESCO.

Split este un oraș ce merită descoperit încet, așa cum savurăm un pahar de vin vechi. Merită străbătut la pas, aleile largi și clădirile înalte, cu arhitectură veche, conferindu-i un aer cosmopolit, iar vestigiile istorice nu ne permit să uităm trecutul influențat de numeroase popoare, până în momentul dobândirii definitive a independenței.

De fapt, este al doilea oraș ca mărime al Croației și cel mai mare de pe Coasta Dalmată, motiv pentru care vom avea din plin numeroase activități pe care le putem desfășura aici. Așa că, dacă intenționați să îl vizitați, vă recomand să îi alocați mai multe zile, pentru a-i descoperi în tihnă toate tainele.

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Cum puteți ajunge în Split

Cred că ați citit în articolele anterioare că întreaga mea excursie din Balcani a fost cu mașina, ceea ce este, din punctul meu de vedere, cea mai bună opțiune, indiferent dacă doriți o aventură de genul celei trăite de mine, ori dacă doriți să vizitați mai puține locuri.

Dacă vă planificați o vacanță doar în acest oraș, atunci vă anunț că puteți ajunge cu avionul, aterizând pe aeroportul amplasat undeva la 20 de kilometri distanță de oraș.

Portul din Split este locul în care ancorează zilnic nave de croazieră, așa că puteți veni, pentru o excursie de o zi, și din alte orașe, ori ca parte a unei croaziere mai lungi, ori ca o excursie opțională din localitățile din zonă.

Din Antichitate până în prezent – istoria orașului Split

Istoria orașului Split începe undeva acum mai bine de 1700 de ani, între anii 295 și 305, atunci când, după două decenii de glorie, împăratul roman Dioclețian decide să abdice și să se retragă într-o zonă care îl cucerise prin frumusețea ei răpitoare. Este vorba, desigur, despre Coasta Dalmată, loc în care decide să își construiască propriul palat, unde a și trăit până la finalul vieții sale.

Întreg orașul s-a dezvoltat în jurul acestui palat, dar și în interiorul lui, odată cu dispariția Împăratului Dioclețian. Mai apoi, istoria lui este asemănătoare cu cea a majorității orașelor de pe Coasta Dalmată, mai exact intră sub stăpânire venețiană, în jurul anilor 1400, motiv pentru care păstrează astăzi tiparul tuturor acestor orașe, cu clădiri din materiale deschise la culoare, cu obloane colorate și cu străzi pietruite.

După eliberarea de sub stăpânirea Republicii Veneția, Dalmația intră sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar, a Italiei, iar, mai apoi, se alătură Croației, devenind parte a Republicii Federative Socialiste Iugoslavia.

Orașul a rămas parte a Croației și, odată cu războaiele iugoslave, care s-au finalizat cu independența statelor membre (cu excepția Serbiei și a Muntenegrului, care au hotărât să formeze împreună o singură republică), acesta a început să își recapete gloria de altădată. Glorie care îi este amplificată și prin prisma contrastelor pe care le putem observa cu ușurință, în special în ceea ce privește arhitecturile.

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split văzut prin ochii mei

Marea Mediterană pare că și-a desăvârșit opera pe întreaga Coastă Dalmată. Nu degeaba este una dintre cele mai atrăgătoare destinații de plajă din Europa. Însă, pe lângă culorile vii ale mării, pe lângă peisajele mediteraneene cu palmieri înalți, orașul este fascinant prin prisma istoriei bogate care se observă la orice pas.

Primul lucru pe care l-am remarcat în Split a fost acela că, deși este un important centru cultural, turistic și comercial, aerul care se simte este unul de relaxare. De fapt, oamenii obișnuiesc să trăiască cu bucurie, să trăiască încet, să nu se streseze, să savureze fiecare moment, așa cum ei înșiși spun.

Drept urmare, obișnuiesc să își ia ca punct de întâlnire faleza lată și lungă (Riva), de unde să admire vestimentații dintre cele mai atrăgătoare. Ori să împărtășească experiențe, ori să privească, pur și simplu, ambarcațiunile care ancorează zilnic aici și care aduc cu ele numeroși turiști din toate colțurile lumii. Nu este nimic ciudat să stea, de exemplu, câte două ore în fața unei cești de cafea și să observe oamenii care trec prin jurul lor.

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Pe mine m-a fascinat îndeosebi zona veche a orașului, cea care se concentrează în jurul Palatului lui Dioclețian, o cetate fortificată ce se întinde pe o suprafață de 3 hectare, care este, astăzi, una dintre cele mai mari și mai bine conservate astfel de clădiri din perioada romanilor. De fapt, aici se află un întreg ansamblu, ce cuprinde și clădiri precum Templul lui Jupiter sau Baptisteriul (unul dintre cele mai bine conservate temple romane), Turnul Ceasului, ori Mausoleul lui Dioclețian (locul în care acesta a fost înmormântat), devenit astăzi Catedrala Sf. Domnius.

Împăratul Dioclețian, fiind fascinat de frumusețea acestei zone, și-a dorit să construiască aici unul dintre cele mai mari și mai atrăgătoare palate de pe întreg Imperiul Roman, lucru care s-a și întâmplat. În momentul construirii sale, palatul dispunea de 16 turnuri cu rol de apărare, dintre care doar 3 s-au conservat până în prezent.

Palatul este înconjurat de patru porți și, odată pătrunși în interior, cel mai frumos lucru este să privim la clădiri și la ruine și să ne imaginăm cum, acum sute de ani, aici trăia familia imperială, alături de lucrătorii care se ocupau de treburile administrative. Ne putem imagina cum, pe Poarta de Aur (Zlata Vrata), principala poartă de acces, intrau în glorie carele trase de cai.

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Lângă palat se află două alte puncte principale de atracție din Split, respectiv promenada de pe malul mării (Riva), un loc care freamătă, plin de viață și de energie, înconjurat de palmieri și care abundă în localuri și terase dornice să astâmpere setea turiștilor în zilele călduroase de vară (și nu numai). Iar, în fața palatului, portul din Split, încărcat de ambarcațiuni, este locul în care zilnic numeroși turiști vin ori pleacă din acest oraș. Numeroase nave de croazieră ancorează aici, dar și multe altele oferă excursii opționale, către insulele din jurul țărmului sau chiar către alte orașe, cum ar fi Dubrovnik, spre exemplu. Dacă ajungeți în Croația, vă recomand să vizitați măcar una dintre cele peste 1000 de insule pe care această țară le deține. E drept că nu toate sunt locuite sau amenajate, însă cele care sunt, devin adevărate colțuri de paradis pentru iubitorii de natură și nu numai.

Plimbându-mă pe Riva, am ajuns și în bazarul orașului, un loc în care predomină magazinele cu suvenire, dar și cele care comercializează cadouri specifice cu echipa locală de fotbal (Hajduk).

Este o încântare să admiri portul, în timp ce te bucuri de una dintre cele mai delicioase înghețate (este și normal, având în vedere puternicele influențe italiene chiar și în gastronomie) sau o celebră plăcintă cu spanac (burek).

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Split - Visator prin lume

Split, Croația

Informații utile

Dacă vă plimbați cu precădere în zona veche a orașului, nu aveți nevoie de mijloace de transport, fiind mult mai frumos să descoperiți atmosfera mediteraneeană a acestuia la pas. Dacă alegeți să ajungeți cu mașina personală în această zonă, va trebui să vă înarmați cu destulă răbdare, deoarece este cea mai aglomerată zonă, așa că locurile de parcare se găsesc destul de greu. Să vă lăsați întotdeauna mașinile în locuri marcate corespunzător, deoarece se aplică amenzi destul de mari în caz contrar și chiar riscați să vi se ridice.

La majoritatea localurilor de pe Riva nu se acceptă plata cu cardul, ba chiar unele acceptă doar în moneda locală, kuna, însă nu vă faceți griji, în zonă există foarte multe bancomate. Aveți grijă, însă, la cursul de schimb, deoarece diferă de la un bancomat la altul, iar, dacă alegeți să plătiți în euro, cash, restul vă va fi înapoiat în kuna.

Pentru mine, orașele care conservă urmele trecutului sunt printre cele mai fascinante. Sunt cele care poartă vie dovada trecerii timpului, dovada acceptării și a evoluției. Sunt cele care nu își reneagă trecutul și istoria și nu încearcă, cu orice chip, să pună accentul doar pe prezent. Sunt cele care trăiesc în prezent, dar celebrează trecutul care le-a permis să ajungă în prezentul pe care îl trăiesc astăzi. Un trecut al schimbărilor, al transformărilor, al deciziilor. Al luptei pentru supremație ori pentru independență. Al luptei pentru demnitate și pentru identitate, mai mult decât pentru propria viață ori propriul teritoriu. Al luptei pentru existență, însă o existență care nu este subjugată sub niciun fel.


Citește și: